Joi, 28 noiembrie, Jurnalul Naţional le aduce cititorilor săi cel de-al optulea DVD al colecţiei de filme Eroii literaturii universale: David Copperfield.
Despre romanul cu acelaşi nume, Charels Dickens spunea: “Asemeni multor părinţi iubitori, am şi eu în sufletul meu un copil preferat. Numele său este David Copperfield”.
Iată cum romanul preferat al lui Dickens şi unul dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite din lume beneficiază de această transpunere cinematografică uimitoare, cu o distribuţie de clasă, pe măsura unor personaje atât de celebre: Bob Hoskins este mereu optimistul Micaweber, Maggie Smith o întruchipează pe temuta mătuşă a lui David – Betsey Trotwood, Trevor Eve este sadicul domn Murdstone, Nicholas Lyndhurst este sinistrul Uriah Heap, Pauline Quirke – servitoarea şi prietena credincioasă a lui David, Peggotty, Ciaran McMenamin în rolul lui Davi adult, iar Harrz Lloyd – nimeni altul decât descendentul direct al lui Cherles Dickens, în vârstă de 15 ani – în rolul tânărului Steerforth. David copil este interpretat de Daniel Radcliffe (Harry Potter) aflat la primul său rol.
Colecţia “Eroii literaturii universale” cuprinde următoarele ecranizări: Raţiune şi simţire, Marile speranţe, Nord şi sud, Persuasiune, Emma, Tess D’Urberville, Regretele domnişoarei Austen, David Copperfield, Jane Eyre, Mândrie şi prejudecată (2 DVD-uri).