Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De un an, Ştefan Iordache nu a mai fost văzut. Ca şi cum ar zăbovi pe undeva. Îl aştepţi să apară cu discreţia care-i îmbrăca făptura şi ai impresia că, iată-iată, soseşte, fără să se grăbească. Paşi încetiniţi, chip relaxat, privire curioasă.
Se tot opreşte din drum să răspundă la salutul oamenilor. Unora le strânge mâna, altora le dă autografe. Cu unii schimbă o vorbă, cu alţii - priviri fugare. Apoi lasă să se strecoare pe furiş zâmbetu-i şăgalnic, înclinând uşor-uşor capul de "rămas-bun" şi îşi continuă drumul.
L-am văzut în această "ipostază" de multe ori şi la Bucureşti, şi în oraşe din ţară. Întâlnirile cu oamenii pe stradă îl emoţionau şi îl întremau. L-am văzut şi după spectacol. Trăia încă personajul. Odată venise lume în culise ca să-i ureze "La mulţi ani!" de ziua lui. El era încă Barrymore "viu", chiar şi fără replici, fără gesturile caracteristice rolului pe scenă. Nu-l putea alunga, părea că l-a încorsetat. A ieşit cu "el" pe stradă. 2 februarie noaptea, iar în Bucureşti ningea. Iordache se îndepărta agale cu Barrymore agăţat în spate. Şi aşa putea fi urmărit mereu după serile de teatru. Ducea cu sine personaje.
In memoriam
Anul trecut, în aprilie, îl vedeam în "Ecaterina cea Mare", la Bucureşti - ultimul său rol realizat în teatru. Dar, la 12 mai, l-am văzut şi în spectacolul-legendă "Alex şi Morris", prezentat la Buzău în festivalul dedicat vedetelor. Impresionase şi publicul, dar şi juriul, care i-a acordat premiul de interpretare. Era pe scenă acelaşi Iordache, dintotdeauna. Fascinant.
După toate "întâlnirile", oriunde ar fi avut loc, chipul lui s-a impregnat în memorie. Am alimentat această memorie cu filmele în care a jucat şi transmise de televiziuni, mai ales începând cu 14 septembrie, când Ştefan Iordache părăsise această lume. El veghează, parcă, la memoria noastră. Veghează prin personajele întruchipate atât în teatru, cât şi în film. Ce teatru şi ce film! A trăit cu obsesia artei, creând un public obsedat de opera pe care el i-a dăruit-o. Această operă se continuă. De vreme ce amintirea este vie, lucrarea lui Iordache perpetuează.
Un chip
Va dăinui în amintire pentru mai tânăra generaţie prin multele personaje de film, unul fiind Victor Petrini din "Cel mai iubit dintre pământeni". Acest film "dificil" a fost făcut în două luni şi jumătate. Un fel de regret se strecurase în sufletul actorului, legat de difuzarea peliculei. S-a investit mult în producţie, dar, când a fost vorba de difuzare în sălile de cinema, România Film cerea, cum spunea Iordache, 65% din încasări, de aceea producătorul particular a refuzat şi a oprit filmul de la difuzarea de stat, hotărând să-l difuzeze într-o reţea paralelă care la acea vreme nu exista. S-a proiectat în săli de sport şi case de cultură - purtat într-un fel de caravană.
Spre deosebire de teatru, care a fost pentru el "viaţa", la premiera filmelor în care juca avea mari emoţii, după cum mărturisea în cartea semnată de Ludmila Patlanjoglu, "Regele Scamator Ştefan Iordache": "Parcă n-aş fi eu acolo... Privesc ca la un străin, fascinat mai mult de arta cu care nişte regizori şi operatori extraordinari au ştiut să modeleze un chip, o poveste".
I-a rămas zămislit chipul pe "celuloid", impresionându-i pe cineaşti şi apoi pe spectatori. Bunăoară, monteza Cristina Ionescu spunea despre ochii lui Iordache: "Ochii lui cer prim-planuri şi gros-planuri. Pentru el s-ar putea face un film mut la care am plânge sau am râde numai privindu-i ochii". Se putea face...
Acum există o frumoasă idee de a face un documentar despre Ştefan Iordache. Cel care se vedea "un însingurat, un neînţeles" îşi propusese realizarea unui astfel de film. Nu a ajuns să lucreze la el. Se va implica cineastul Şerban Marinescu - regizorul "Celui mai iubit dintre pământeni". Există ideea, se lucrează deja la structura filmului. Se doreşte ca Ştefan Iordache să povestească la timpul prezent, adică vocea lui să fie cea a comentatorului. Se va scoate în evidenţă personalitatea lui Iordache, pentru a fi cunoscut şi cum a fost ca om. După o selecţie din multele interviuri pe care le-a dat artistul urmează un comperaj. Primele faze de montaj vor fi începute, probabil, în noiembrie. Chiar dacă se vor implica multe persoane, în acest documentar va apărea doar Ştefan Iordache.
La superlativ
Spuneam că opera lui Iordache perpetuează. Este nevoie de aşa ceva şi există omul pentru aşa ceva, Michaela Tonitza-Iordache, soţia, femeia care l-a iubit, pe care a iubit-o şi despre care a vorbit la superlativ. Cu ea va face Şerban Marinescu documentarul "Ştefan Iordache". Ea a instituit la Gala Absolvenţilor UNATC (Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică) un premiu care poartă numele marelui actor. Un alt premiu numit "Ştefan Iordache", susţinut de Michaela Tonitza-Iordache, se acordă din acest an tot pentru interpretarea unui rol masculin la Gala Tânărului Actor HOP, organizată de UNITER. În curând începe anul universitar, iar cel mai bun student (actor) din anul III de la UNATC va beneficia (pentru nouă luni) de bursa anuală "Ştefan Iordache". Datorită doamnei profesoare Tonitza-Iordache.
Se conturează alte frumoase iniţiative menite să ţină vie memoria artistului care dorea să-şi continue opera atât de bogată.
