x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Cu toamna în buzunare

Cu toamna în buzunare

de Loreta Popa    |    26 Sep 2010   •   00:00
Cu toamna în buzunare

Doar astfel putem explica harul pe care Walter Ghicolescu l-a primit de Sus. A scotocit prin buzunarele toamnei şi a dat peste cuvinte şi note potrivite. Vocea lui parcurge uşor drumul până la sufletele celor care îl ascultă, iar chitara, prietenă de nădejde, nu-l lasă la greu.



A avut puţin timp liber vara aceasta, a cântat pe litoral exact ceea ce compune, folk. Compoziţiile sale sunt o specie aparte, un folk dinamic contemporan, spune artistul, combinat cu ciupituri extrem de familiare de chitară acustică, o voce caldă şi poezie ce se scurge uneori pe strune. De doi ani este profesor de matematică. Uimitor am putea spune pentru un cantautor care îşi împarte zilele săptămânii fără să-i dea cu virgulă între copii, muzică, matematică şi înregistrări.

Născut la 15 iulie 1971, la Călăraşi, Walter Ghicolescu a scos de curând un album numit "Frânturi de suflet - punct şi de la capăt", care cuprinde piese ce-ţi ating sufletul chiar de la prima audiţie. "Albumul a fost scos la casa studenţilor din Iaşi, în cola­borare cu Adrian Grădinaru, care este «vinovat» pentru mai toată orchestraţia", spune artistul. Noi am putea comenta fără teama de a greşi că acesta este purtătorul unei frumoase vinovăţii. E de ajuns să asculţi presa "Buzunarele toamnei". Piesele sunt compoziţii proprii, versurile îi aparţin, cu excepţia a trei dintre ele, care sunt pe versuri de Ovidiu Mihăilescu şi Ion Minulescu. Grafica este tot o încercare personală. Despre cea dintâi apariţie pe scenă, Walter Ghicolescu spune că se pierde în negura istoriei. "Era pe scena Cenaclului «Totuşi Iubirea». Primul meu premiu câştigat este trofeul la prima ediţie a Festivalului Festudis, care se desfăşura la Iaşi. Eu compun şi cânt aşa cum simt. Cel mai bine ar fi să spună publicul cu cine mă asemăn sau nu şi în ce stil mă încadrez. Ascult şi-i admir foarte mult pe Eugen Avram, Ovidiu Mihăilescu, Dinu Olăraşu şi alţii. Cu siguranţă, folkul nu se va stinge, mai mult chiar, se observă o revigorare în ultimii ani. La galele studenţeşti am remarcat că publicul este mai generos prin prezenţă şi interacţiune la serile de folk decât la alte genuri de spectacol. Şansa folkului este, cred, că se adresează la fel de bine tinerilor, cât şi vârstnicilor!"

"Mi-am început de doi ani cariera de profesor, pentru că simt că aceasta este chemarea mea. Deci, în timpul liber sunt profesor de matematică la Colegiul Tehnic de Marină «Al. Ioan Cuza». Vara asta mi-am dat definitivatul şi de aproape doi ani lucrez şi cu copiii la Costineşti şi la Constanţa. Facem şi chitară, şi mate­matică. Concerte nu prea am în timpul anului, pentru că a fi profesor înseamnă să te ocupi de copii, dar mi-aş dori să am timp pentru muzică şi înregistrări. Am în lucru un album pe versurile lui Gigi Căpăţână, filolog la bază, care scrie extraordinar. Vreau să completez până la 10 sau 11 piese. Mai am un proiect al meu, după «Frânturi de suflet...» şi încă nu ştiu cum se va numi, «Popas în alt cântec», cred, pe versurile lui Nichita Stănescu. Unele piese au tentă rock, deoarece încerc să diversific.

Sunt piese care mi-au venit pe loc văzând ce se întâmplă în jurul meu. «Dragoste geriatrică», de exemplu, mi-a fost inspirată de un cuplu pe care l-am văzut pe plajă la Costineşti... Există piese pe care le-am compus inspirat de experienţele prin care am trecut, din realitate pur şi simplu, iar lumea se recunoaşte în ele. Uneori am o melodie în minte şi mă gândesc pe ce gen de mesaj s-ar potrivi. Iau textul şi încep să cânt, cam 80% din piesele mele au fost compuse astfel. După aceea le-am mai cizelat. Am mai schimbat... Şi instrumental încerc să schimb. Mie îmi plac toate, nu merg pe un tipar de piese. Nu ţin neapărat la un text de dragoste şi nu pot da o reţetă. Ce pot să spun sigur este că am o plăcere deosebită să cânt piese vechi, pe care nu le mai cântă nimeni şi cred că lumea este atât de cuprinzătoare, încât e loc pentru toţi. Anul acesta am fost la Sulina, la Sfântu Gheorghe, la Mangalia, la Năvodari, la Eforie şi Constanţa, dar cea mai mare bucurie este că oamenii au început să mă cunoască şi să-mi fredoneze piesele."

×
Subiecte în articol: spectator