x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Dacia Duster, nominalizată la maşina anului 2011 în Europa!

Dacia Duster, nominalizată la maşina anului 2011 în Europa!

22 Iul 2010   •   00:00

Ceea ce până acum nu putea trece decât o himeră este pe cale să devină realitate! Dacia Duster a fost nominalizată de cea mai prodigioasă competiţie europeană rezervată maşinilor de serie, European Car of the Year, în primele 35 de modele care se vor lupta pentru cucerirea laurilor în cursul anului viitor.

Pentru ca un model să poată intra pe această listă trebuie ca data apariţiei sale să fie 2010, pentru ca până în iulie 2011 să fie lansat pe cel puţin două continente. Probabilitatea ca Duster să se impună în faţa unor modele precum Alfa Romeo Giulietta, Audi A8, BMW Seria 5 şi X3, Jaguar XJ, Kia Sportage, Lexus CT200h, Saab 9-5 sau Volvo V60 este infimă, dar numai nominalizarea la un asemenea titlu este deja o mare realizare.

×
Subiecte în articol: auto