Domnişoara cu umbrela

În tinereţile mele mă plimbam adesea pe aleile cimitirului Bellu, însoţit de câte o fată frumoasă ca o primăvară. Acum mă plimb mai mult singur. Nu mânat de gusturi macabre, ci de farmecul statuilor...

Şi de numele celebre pe care le întâlneşti, de epitafurile, unele superbe, altele naive, trezind nostalgii, toate aflate în acest loc pe care Paul Filip, un încercat fotograf şi cercetător, îl numeşte Panteonul Naţional. Mă duc mai întâi să-mi vizitez vechii mei prieteni, pe Caragiu, Birlic şi bineînţeles - Tudor Vornicu. Ca de obicei, mă opresc şi la misterioasa, dar încântătoarea "Domnişoară cu umbrela". Totdeauna găsesc aici şi un buchet de flori, lăsat de vreo pereche de tineri îndrăgostiţi, căci statuia a devenit un simbol al dragostei inocente.

PLĂCUT MISTER
Nici o inscripţie nu lămureşte pe cine reprezintă măiastra sculptură din marmură, înfăţişând, în mărime naturală, o tânără îmbrăcată elegant, după moda sfârşitului de secol al XIX-lea, şi ţinând în mână o umbrelă închisă. Totuşi, din arhive, se poate afla că juna femeie se numea Katalina Baschoff, că mormântul a fost comandat de un oarecare Andrei Popovici, probabil logodnicul ei, şi că pe parapetul din spatele monumentului scria în limba franceză, cu litere aurite (ulterior furate): "Acest animal de doctor care m-a ucis!"

Mai adaugă arhivele că statuia a fost plătită de un domn care doreşte să-şi păstreze anonimatul. Sculptorul nu e altul decât vestitul florentin Rafaelo Romanelli. Monumente ale acestuia se mai găsesc la Bellu, dar dacă îl "căutaţi" pe internet, veţi afla că este autorul a peste 300 de lucrări importante, din care 40 se află în România. Câştigător al nenumărate premii, nu numai în Europa, dar mai ales în America (cea de sud ca şi cea de nord).Tot el este şi autorul bustului lui Carol I de la Pelişor, ca şi al celor două impozante monumente de la Iaşi: al lui Cuza şi al lui Kogălniceanu.

Dar aceste informaţii pălesc în faţa legendei legate de "Domnişoara cu umbrela". Se spune că frumoasa Katalina ar fi fost adusă de la Paris la Bucureşti de familia marelui industriaş Gheorghe Assan, proprietarul primei mori cu aburi din România, fiind angajată ca guvernantă la copii. Industriaşul s-a îndrăgostit de tânăra femeie, amor însă nevinovat, împărtăşit totuşi de aceasta.

Aflând despre această idilă, apriga soţie a industriaşului şi-a otrăvit rivala, iar, într-un acces tardiv de gelozie, ar fi fărâmat cu ciocanul literele aurite. Se mai spune că trasând o linie imaginară, care ar continua privirea "domnişoarei", se poate vedea un singur cavou: al lui Gheorghe Assan. Nefiind topograf, nu am putut verifica această credibilă ipoteză. Dar legenda rămâne şi aprinde imaginaţia celor care se opresc o clipa în faţa monumentului.