x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul DS5, extraterestrul Citroën

DS5, extraterestrul Citroën

de Dragos Stoica    |    11 Mai 2012   •   21:00
DS5, extraterestrul Citroën

Dezvaluirea lui DS5 la Salonul Auto de la Shanghai de anul trecut a intarit evidenta ultimilor ani. Cel putin la nivel de design, ultima perioada le-a apartinut fara dubii francezilor de la Citroën, care si-au redobandit renumele de producatori ai unor masini de top. Vazut pe piedestalul de la lansare, DS5 arata cu siguranta interesant, dar nu-ti poti face o imagine completa. Scos insa la lumina Soarelui, modelul este absolut spectaculos. Cu riscul de a fi catalogat de subiectivism, putine modele m-au impresionat atat de tare in ultimii 3-4 ani.

Adevarul imposibil de contestat este ca DS5 arata demential. Este una dintre cele mai futuriste masini de pe piata, lucru care presupune o doza mare de curaj din partea fabricantului. Avangardismul pe care il respira prin fiecare por este scos in evidenta si de faptul ca modelul este dificil de catalogat. Eu l-am vazut drept un hatchback alungit, cu destule caracteristici de break, printre care si lungimea de peste patru metri si jumatate. Caracterul imprimat intregii caroserii este unul cat se poate de aerodinamic. Ca sa va convingeti este suficient sa va uitati la una dintre pozele facute din lateral, pentru ca o imagine face intotdeauna cat o mie de cuvinte.

Daca exteriorul este un superlativ, interiorul nu putea face nota discordanta. DS5 isi respecta rangul si aici, dandu-ti senzatia ca te afli la bordul unui avion de vanatoare. Fara indoiala, designerii au folosit ca sursa de inspiratie o aeronava, astfel explicandu-se multiplele inserturi de butone de pe consola centrala, dar mai ales de pe plafon. Soferul si pasagerul din dreapta se simt ca intr-un cockpit, lucru ce poate fi amplificat si de actionarea separata a plafonului. Spatiul de care beneficiaza cei din fata este arhisuficient. Pe bancheta din spate lucrurile nu mai stau insa chiar la fel, deoarece constructorul a tinut sa ofere o valoare decenta si pentru portbagaj, respectiv 325 litri. Oricum, doi adulti de inaltime medie pot intra fara probleme. Sub cotiera exista un spatiu de depozitare cu racire. Obligatoriu trebuie spus ca toate materialele folosite sunt de prima mana, iar finisajele cel putin de nivel premium.

Versiunea testata a fost dotata cu tehnologie Hybrid4. Doua motoare, un diesel de 2.0 litri si 167 CP si un motor electric Bosch de numai 37 CP, dar cu cuplu maxim de 200 Nm disponibili din prima secunda. In total 200 CP. Pana la o viteza de 60-70 km/h, masina poate rula in totalitate cu propulsie electrica, dupa care trece in diverse moduri mixte. Dieselul actioneaza asupra rotilor din fata, in timp ce puterea electrica se duce catre puntea spate. Momentul maxim cand cele doua motoare lucreaza la capacitate maxima se realizeaza atunci cand DS5 ruleaza la nevoie in mod 4x4. Pentru versiunea testata, transmisia se face prin intermediul cutiei pilotate, care poate fi actionata si manual, cu ajutorul padelelor de sub volan. La fel ca la celelalte modele ale gamei, si aceasta transmisie are o intarziere fata de momentul apasarii acceleratiei, dar se simte un progres, diferenta reducandu-se. In schimb, transmisia ajuta la eficientizarea consumului, la fel ca si tehnologia Hybrid. In rulare economica, consumul se situeaza pe la cinci litri la suta de kilometri, pentru ca la viteze mai mari, autostrada etc., acesta sa se ridice la opt litri la suta de kilometri.

Citroën DS5 se comporta excelent pe sosea, unde suspensiile rigide sunt un argument pentru o tinuta de drum sportiva. Sta foarte bine pe asfalt, iar directia este precisa, intarindu-se la viteze mai mari. Dotarile standard includ ESP si eTouch, un sistem de alerta bazat pe o cartela SIM care anunta serviciile de urgenta in caz de accident prin simpla apasare a unui buton. Exista lumini inteligente, avertizare la schimbarea benzii de mers head-up display color, sistem de navigatie etc., iar la testele de siguranta NCAP a bifat toate cele cinci stele.

Mai sus am vorbit despre un model premium, intr-o echipare de top, Sport Chic. Masina testata, dotata cu tot ce se poate pune pe ea, costa 42.750 euro, cu tot cu TVA in timp ce pretul de pornire al lui DS5 este cu putin peste 28.000 de euro, pentru motorizarea 1.6 pe benzina (TVA inclus).

DATE TEHNICE

Citroën DS5 Hybrid4

Cilindree: 1.997 cmc

Putere combinata: 200 CP

Cuplu maxim: 300 Nm/1.750 rpm – motor termic, 200 Nm/0 rpm – motor electric

Transmisie: cutie pilotata, in sase trepte

Viteza maxima: 211 km/h

Consum mixt oficial: 4,1 l/100 km

Volum rezervor: 60 l

Volum portbagaj: 325 l

×