x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Evenimente

20 Aug 2008   •   00:00

ProEtnica. În perioada 21-24 august, se desfăşoară cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului InterEtnic Sighişoara – ProEtnica 2008. Obiectivul constă în promovarea diversităţii culturale şi dezvoltarea unui climat de armonie şi interacţiune in­ter­­etnică în România. Organizator principal este Centrul Edu­caţional Interetnic pentru Tineret.



ProEtnica. În perioada 21-24 august, se desfăşoară cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului InterEtnic Sighişoara – ProEtnica 2008. Obiectivul constă în promovarea diversităţii culturale şi dezvoltarea unui climat de armonie şi interacţiune in­ter­­etnică în România. Organizator principal este Centrul Edu­caţional Interetnic pentru Tineret. Pe lîngă numeroase pro­grame muzicale, lansări de carte şi expoziţii de artă con­tem­porană, are loc şi un tîrg al meşteşugarilor. În ultima seară a festivalului, formaţia Hara îşi lansează albumul numit Interetnika. Noutatea festivalului constă anul acesta în lansarea proiectului european, MELT, care se ocupă cu mi­gra­ţia din Eu­ropa şi cu tradiţiile locale. În acest proiect sunt im­plicate oraşe ca München, Viena, Istanbul, Genova şi Sighişoara. (C.D.)


ÎN ŢARĂ

21-27 august. "Meşteşuguri ­artistice tradiţionale". Sibiu. ­Complexul naţional Muzeal Astra Sibiu găzduieşte un concurs la care vor participa peste 200 de elevi, cu vîrste între 6 şi 18 ani.  

25 august. Tîrgul Pepenilor. Sînpaul, judeţul Mureş. Concerte de muzică populară, munţi de pepeni galbeni şi lubeniţă, produse artizanale, mici, bere şi voie bună.

 25-26 august. Festivalul păstrăvului. Ibăneşti, judeţul Mureş. Cei mai pricepuţi pescari se vor întrece, încercînd să prindă cei mai gustoşi păstrăvi.

 ÎN LUME

21-23 august. Festivalul ­pepenilor. Winterville, SUA. ­Concurs de rostogolit şi de mîncat pepeni, dulciuri pentru toţi copiii şi concerte.

 22-23 august. Gluten Free Expo. Sydney, Australia. Peste 60 de standuri care oferă spre degustare sortimente de pizza, paste, dulciuri pîine fără gluten.

 26-30 august. Expo Jordan. Amman, Iordania. De zece ani, expoziţia promovează produse ­alimentare şi băuturi de renume, din Iordania. (S.C.)

×
Subiecte în articol: august agenda