„În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c., o escortă a Poliției Române a adus în țară, din Marea Britanie, un bărbat, de 35 de ani, domiciliat în Dolj, urmărit internațional pentru infracțiunea de omor calificat. Acesta avea emis pe numele lui, de către Tribunalul Sibiu, un mandat de arestare preventivă. Bărbatul a fost identificat în urma schimbului de informații realizat de polițiști din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – I.G.P.R. cu partenerii din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Acesta urmează a fi încarcerat, în vederea executării mandatului, pentru continuarea cercetărilor”, anunță IPJ Sibiu.
Poliția Română a localizat doi bărbați, ambii în vârstă de 35 de ani, bănuiți în cauză, pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, respectiv în Scoția și Irlanda de Nord.
De asemenea, în noaptea de 29 spre 30 decembrie 2023, un bărbat, de 35 de ani, din județul Dolj, urmărit internațional, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat și două infracțiuni de tâlhărie calificată, a fost adus în țară, de către o escortă din cadrul Poliției Române. Acesta a fost adus din Marea Britanie, având emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă, de către Tribunalul Sibiu, la data de 19 noiembrie 2023.
„Totodată, Poliția Română continuă activitățile specifice, pentru localizarea celui de-al treilea bărbat, bănuit în cauză”, potrivit comunicatului.
Omul de afaceri Adrian Kreiner a fost bătut şi jefuit în propria casă, pe 6 noiembrie 2023. Hoţii i-au furat ceasuri în valoare de 200.000 de euro.
Doi dintre cei trei indivizi care l-ar fi ucis au fost prinşi în Marea Britanie, unul în Scoţia - Laurenţiu Ghiţă, altul în Irlanda de Nord - Marian Cristian Minae. Cel de-al treilea suspect, Cosmin Costinel Zuleam, este încă în libertate.
Gorghiu, după ce Minae a fost adus în țară: Nimeni nu scapă de justiția din România
Nimeni nu scapă de justiția din România, spune ministrul Justiției, Alina Gorghiu, după ce Marian Cristian Minae, unul dintre suspecții în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus, marți noaptea, în ţară.
„Vă asigur că nimeni nu scapă de justiția din România. Mai devreme sau mai târziu, toți fugarii sunt prinși, sunt aduși în țară, iar judecata își urmează cursul firesc”, spune Alina Gorghiu.
(sursa: Mediafax)