x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Festival

21 Ian 2010   •   00:00
Festival

ANTREC Covasna în colaborare cu Primăria Comunei Turia şi Consiliul Judeţean Covasna va organiza în zilele de 19, 20 şi 21 februarie Festivalul Pomana Porcului, eveniment ajuns deja la cea de-a cincea ediţie.



Scopul concursului este acela de a prezenta, promova şi păstra tradiţiile gastronomice, culturale şi folclorice ale ţărilor din care vin concurenţii. La festival vor participa echipe compuse din patru persoane care se vor întrece în măiestrie şi creativitate în pregătirea bucatelor tradiţionale specifice zonei din care vin. (M.B.)

Un nou record mondial
La Abu Gosh, 50 de bucătari israelieni au gătit peste patru tone de humus. Astfel au depăşit recordul mondial stabilit în 2009 de Liban. Recordul a fost omologat de un reprezentant al Cărţii Recordurilor, care a certificat că bucătarii au gătit 4.087,5 kg de humus. Au fost amestecate năut, usturoi şi pastă de susan, suc de lămâie şi ulei de măsline. Recordul precedent a fost stabilit la 24 octombrie, de Liban, care deja are intenţia să-şi ia revanşa în urma succesului israelian. (C.D.)

Gastronomie franceză la Cluj
La Cluj-Napoca s-a deschis un magazin dichisit, specializat în delicatese franţuzeşti, marca Comtesse du Berry. Tot de aici se pot cumpăra şi vinuri albe şi roşii de renume. De Crăciun şi de Anul Nou, vânzările magazinului au fost spectaculoase. Dintre specialităţi amintim: dulceaţa de smochine verzi, mierea de eucalipt şi de lavandă, gama de sticle de şampanie, cafeaua premium, ciocolata amăruie, dulciurile umplute cu prune şi mere parfumate "delicat glazurate" etc. (C.D.)

Să bem vin roşu!
Potrivit cercetătorilor de la Institut Naţional de la Santé et de la Recherche Médicale (INSERM - Universitatea din Angers, Franţa), consumul moderat de vin roşu reduce riscul de declanşare a bolilor cardiovasculare. Potrivit numeroaselor studii publicate de oamenii de ştiinţă francezi, aceştia au descifrat mecanismul molecular prin care polifenolii din vinul roşu determină celulele din pereţii arterelor sangvine să producă monoxid de azot, un gaz vasodilatator. (M.B.)

Târg
Muzeul Ţăranului Român în colaborare cu Asociaţia producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice Maramureş a organizat în zilele de 16 şi 17 ianuarie Târgul de produse tradiţionale şi ecologice specifice zonei. Târgul a fost deschis între orele 9:30 şi 17:00, iar bucureştenii şi-au putut procura bunătăţi precum plăcinte, legume proaspete, lapte, afinată etc. De asemenea, la mare căutare au fost măştile, straiele populare şi cergile ţesute manual. (M.B.)

Ciocolată pentru bărbaţi
O companie americană a considerat că poate pune laolaltă două lucruri preferate de bărbaţi: armele şi ciocolata. Astfel, de pe site-ul companiei se pot cumpăra arme, muniţie şi grenade, toate realizate dintr-o delicioasă ciocolată neagră. Armele şi restul produselor dulci sunt ambalate la fel ca cele adevărate, fiind perfecte pentru a constitui cadouri originale. (A.R.A.)

Parfum de cafea
Cafemagia.ro şi-a pus haină nouă. Anul acesta, situl şi-a propus să creeze o atmosferă caldă şi boemă, specifică unei cafenele. El permite acum nu numai evidenţierea mai multor categorii de produse, ci şi definirea caracteristicilor ce diferenţiază brandurile de espressoare în piaţă. Câştigul vizitatorului este posibilitatea de a accesa diverse surse de informaţii referitoare la aparatele espresso, care se evidenţiază prin complexitatea elementelor tehnice în comparaţie cu obişnuitele filtre de cafea. (C.D.)

×
Subiecte în articol: food world