x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Formă clasică, decor modern

Formă clasică, decor modern

de Adela Parvu    |    20 Noi 2008   •   00:00

Este valabil şi viceversa, adică formă modernă şi decor clasic. Şi asta atunci când ne referim la cea mai recentă colecţie de chiuvete marca Villeroy&Boch, o companie care în acest an celebrează 260 de ani de la înfiinţare, un nume de rezonanţă în industria obiectelor realizate cu mare măiestrie din ceramică.

Poate nu v-aţi fi gândit că o chiuvetă pentru bucătărie poate fi din ceramică, cu atât mai mult cu cât piaţa de la noi oferă acest tip de produse exclusiv pentru baie. Dar ceramica, mai ales cea produsă după reţete inovatoare şi cu tehnologii de ultimă oră, îşi dovedeşte calităţile excepţionale şi atunci când vine vorba de a lua forma unei chiuvete de bucătărie. Desigur că astfel de produse costă foarte mult, dar ele fac diferenţa dintre o bucătărie obişnuită şi una care poate fi catalogată ca luxoasă.

DECORURI ELEGANTE
Formele plăcute, cu muchii rotungite sunt acum completate cu decoruri discrete inspirate de motivele ornamentale ce înfrumuseţează serviciile de porţelan produse de aceeaşi companie. Decoruri realizate cu mare rafinament, create subtil ca şi contrast între mat şi lucios, care se percep frumos în ambientul casei sub acţiunea luminii, fie ea naturală sau artificială. Este un mod de a personaliza un obiect uzitat pentru treburi nu întotdeauna foarte plăcute, cum ar fi spălarea vaselor. Astfel, dintr-o chiuvetă simplă, noile modele se transformă în elemente centrale care aduc emoţie şi încântare în spaţiul bucătăriei. Decorurile filigranate de pe suprafaţa lor invită la atingere, timp în care se simt frumuseţea şi delicateţea ceramicii.

În plus, acest material preţios poate fi uşor turnat în forme care să satisfacă exigenţele de stil. Fie că vă doriţi o chiuvetă pentru o bucătărie modernă sau una clasică, întotdeauna veţi putea găsi modelul dorit din gama produsă din ceramică, ceea ce este mai greu când vorbim despre oţel sau alte aliaje metalice.

 

Avantajele ceramicii

Chiuvetele din ceramică sunt robuste, uşor de îngrijit şi estetice. Datorită temperaturii de coacere a materiei prime, aceste produse rezistă impecabil la şocuri, zgârieturi şi temperaturi scăzute sau ridicate (un produs congelat sau o oală fierbite nu degradează suprafaţa lor). În plus, se curăţă uşor, fără a fi necesari detergenţi chimici agresivi.

×