x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Hidratare

06 Aug 2009   •   00:00
Hidratare

În cadrul programului de informare "Despre cafea şi sănătate", Nescafe prezintă beneficiile cafelei solubile asupra organismului.



Astfel, consumatorii pot afla că un consum moderat de cafea solubilă acţionează benefic asupra sănătăţii şi a performanţelor intelectuale. "Cafeaua solubilă are proprietatea ca, alături de celelalte lichide, să ne ferească de deshidratare şi de aceea nu  trebuie evitată nici măcar în perioadele caniculare. Bineînţeles, va trebui să bem şi suficientă apă, să consumăm fructe, legume sau supe pentru a ne menţine corpul hidratat şi sănătos", declară Elena Dobrescu, specialist în nutriţie. (M.B.)

Salon de degustare
În perioada 27-31 august, localitatea Mulhouse, din Franţa, este gazda unui salon gastronomic. La cea de-a 22-a ediţie sunt aşteptaţi peste 150.000 de expozanţi din întreaga ţară. În fiecare zi din cele dedicate evenimentului, între orele 10:00 şi 23:00, vizitatorilor le vor fi prezentate produse culinare şi numeroase sortimente de vinuri din toate regiunile Franţei. Evenimentul se desfăşoară în Muzeul Automobilului, aşa că cei prezenţi vor putea admira şi colecţia impresionantă de maşini. (C.D)

Meniu echilibrat
În miez de vară, salt&pepper catering vă propune un meniu echilibrat ca aport de proteine, glucide, vitamine şi săruri minerale şi sărac în lipide. Meniul este bazat pe preparate reci, fructe şi legume proaspete, numai bun pentru această perioadă a anului: bruschete cu brânză Philadelphia, smochine, cimbru şi sos de cireşe, lime scone cu mascarpone şi prosciutto, zmeură, mentă şi mascarpone pe biscotti, cu ciocolată şi fistic, mousse de lime sau salată de andive cu nuci, pere şi Roquefort. (C.D)

Sărbătoarea usturoiului
La finalul lunii august, în perioada 22-30, în localitatea Piolenc, din Franţa, are loc cea de-a 30-a ediţie a sărbătorii tradiţionale a usturoiului. În cadrul evenimentului se vor organiza mai multe activităţi: prepararea unei măncări pe bază de usturoi, mese provensale, expoziţii cu vânzare. Cei prezenţi vor putea afla mai multe reţete din regiune, în care usturoiul este ingredientul vedetă. Seara vor avea loc conferinţe, dar şi concerte şi evenimente distractive. (C.D)

Clătite cu apă minerală
La 15 august, în localitatea Poian, din judeţul Covasna, are loc cea de-a treia ediţie a festivalului Aquaris, dedicat valorificării importanţei apelor minerale, ca o bază a resurselor naturale din Covasna şi Harghita. Se va organiza un concurs de preparat clătite. Regula de bază a concursului este ca aluatul să se obţină prin utilizarea exclusivă a apei minerale naturale de izvor. (C.D)

Festivalul rubarbei
În perioada 29 august-1 septembrie, în localitatea Cantin, din Franţa, va avea loc Sărbătoarea rubarbei (plantă erbacee legumicolă, folosită în alimentaţie şi în medicină). La eveniment sunt aşteptaţi peste 500 de expozanţi. Cei prezenţi vor putea degusta preparate care conţin rubarbă, dar vor putea afla şi reţete cu acest ingredient: tarte, compot, rubarbă confiată şi prăjitură cu rubarbă. (C.D)

Barmaniada 2009
Mai mulţi barmani din România vor avea şansa de a-şi demonstra deprinderile în mixatul băuturilor participând la competiţia numită Barmaniada. Concursul va fi structurat pe patru etape: Speed Service, Barista, Mixologie, Entertainment & Flair, fiecare având o tematică. Înscrierile se pot face atât on-line, pe site-ul www.barmaniada.ro, cât şi în cadrul seminarilor de instruire şi pregătire a concurenţilor, organizate de Barmania înainte cu două săptămâni de fiecare din cele patru etape ale competiţiei. (C.D)

×
Subiecte în articol: food world