x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Investitii mai mari in capitalul uman

Investitii mai mari in capitalul uman

21 Mar 2005   •   00:00

Finantare privata pentru universitati si bani pentru centrele romanesti de cercetare. Acestea sunt principalele recomandari ale comisarului european pentru Educatie, Formare, Cultura si Multiligvism, Jan Figel, care a efectuat, in perioada 17-18 martie, o vizita la Bucuresti.

  • de EUGENIA MIHALCEA
  • INTEGRARE
  • RECOMANDARI. Jan Figel pune accent pe educatie
    Comisarul european pentru Educatie a apreciat eforturile facute de Romania prin reorganizarea intregului sistem al invatamantului superior, tinand cont ca, incepand cu urmatorul an universitar, structura acestuia va avea trei cicluri (licenta, master si doctorat). Totusi, Jan Figel a tinut sa precizeze ca "reformele vor avea succes numai in acele universitati care acorda importanta rolului lor in societate".

    FINANTARE. Comi- sarul european s-a referit la cresterea finantarii private pentru invatamantul superior si pentru centrele de cercetare din Europa, si a prezentat studentilor adunati in Aula Magna a Universitatii Bucuresti, situatia finantarii educatiei in Uniunea Europeana. UE investeste numai 1,1% din PIB in invatamantul superior, in comparatie cu 2,3% in SUA. Nivelul finantarii publice este aproximativ acelasi, adica 1%, diferenta fiind creata de nivelul scazut al finantarii private in Europa. "Problema finantarii este semnificativa in noile state membre si in tarile in curs de aderare, precum Romania", a spus Jan Figel. Comisarul European a exemplificat, adaugand ca in 2001, in Europa, investitia medie in invatamantul superior a fost de 1,1% din PIB, insemnand 8.600 euro in termeni de paritate nominala de cumparare (PPS). In Romania, aceasta cifra a fost de 3.400 de euro.

    DIPLOME. Jan Figel s-a referit si la nevoia Uniunii Europene de a aduce din nou universitatile europene la pozitia lor de lideri mondiali. "Pentru a creste puterea de atractie a universitatilor europene in lume, trebuie sa oferim specializari pe care numai Europa poate sa le asigure, precum programele de master Erasmus Mundus lansat anul trecut", a declarat Figel. El a mai precizat ca universitatile romanesti trebuie sa se ocupe de o mai usoara metoda de recunoastere a diplomelor si a calificarilor in Uniunea Europeana.

    FOST NEGOCIATOR
    Nascut la 20 ianuarie 1960, Jan Figel este membru in Comisia Europeana Barosso din anul 2004, in calitate de Comisar pentru Educatie, Invatamant, Cultura si Multilingvism. Este de nationalitate slovac si fost negociator-sef al Slovaciei in procesul de aderare la Uniunea Europeana. Figel este de profesie inginer, absolvent al Universitatii Tehnice din Kosice. A urmat cursuri la Georgetown University, Washington D.C., USA si la UFSIA Antwerp, Belgium. Dupa 1990 a desfasurat o bogata activitate politica. Este autorul mai multor lucrari care abordeaza tematica europeana.

    ×
    Subiecte în articol: arhiva jurnalul figel jan figel