x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul La spectacolul arhitecţilor

La spectacolul arhitecţilor

24 Mai 2007   •   00:00

Pănă la 30 mai, Bucureştiul găzduieşte la Sala Dalles cea de-a V-a ediţie a Anualei de Arhitectură.

Manifestarea este materializată printr-o serie de proiecte ce reunesc in acelaşi cadru arhitecţi, investitori, reprezentanţi ai administraţiei şi ai societăţii civile.

Un eveniment ce-şi propune redefinirea vieţii urbane

Pănă la 30 mai, Bucureştiul găzduieşte la Sala Dalles cea de-a V-a ediţie a Anualei de Arhitectură.

Manifestarea este materializată printr-o serie de proiecte ce reunesc in acelaşi cadru arhitecţi, investitori, reprezentanţi ai administraţiei şi ai societăţii civile.

Intr-un timp in care se construieşte mult şi de multe ori superficial şi in grabă, lucrările cu adevărat valoroase, demne a fi prezente intr-un oraş de anvergură europeană, sunt puţine la număr. In aceste condiţii, prezentarea lor pe indelete reprezintă un pas important in direcţia formării unor repere arhitecturale reale de către opinia publică, care le poate prelua apoi, le poate aplica sau transmite mai departe. Ca şi structură organizatorică, evenimentul este conceput pe trei coordonate temporale: trecut, prezent şi viitor.

SECŢIUNEA TRECUT. In cadrul acesteia se vor desfăşura patru evenimente, anume: expoziţia dedicată Stilului Neoromănesc, la Sala Dalles; expoziţia intitulată "Case care plăng", aceeaşi locaţie; itinerarul urban care va arăta participanţilor "Faţa nevăzută a Bucureştiului", cu plecare de la Librăria Cărtureşti şi expoziţia de fotografie susţinută de lansarea volumului "Kombinat", care va analiza artistic ruinele industriale ale "Epocii de Aur".

SECŢIUNEA PREZENT. Prezintă starea reală a arhitecturii bucureştene prin secţiuni de concurs, expoziţii, conferinţe şi workshop-uri. In cadrul conferinţelor vor fi dezbătute subiecte precum: statutul tinerilor arhitecţi sau necesitatea spaţiului verde in trecut şi prezent ca element de echilibru intre natură şi intervenţia omului, iar prezentarea proiectului TUB (TransCentral Urban Bucharest) - trasee pietonale in viitor, va propune o soluţie pentru descongestionarea traficului şi transformarea spaţiului urban intr-unul mult mai primitor şi uşor de internalizat.

SECŢIUNEA VIITORUL. După cum era de aşteptat, proiecte urbane, studii şi cercetări. In programul acestei secţiuni intră expoziţia de design ceh "Idealistic home", conferinţa dedicată publicaţiilor specializate de arhitectură şi prezentarea proiectului TUB, care incearcă să transforme spaţiul actual urban intr-o zonă importantă de loisir şi atracţie turistică.

Eveniment cross-culture

Anuala de Arhitectură, ediţia 2007, reprezintă cel mai complex eveniment de gen organizat pănă in prezent in Romănia. Deşi dedicat arhitecturii şi importanţei acesteia in definirea vieţii urbane, acest eveniment este unul cross-culture, imbinănd arhitectura cu fotografia, filmul şi cartea, in contextul dialogului deschis dintre diferitele grupuri implicate in redefinirea spaţiului arhitectural cultural bucureştean. Evenimentul este găndit şi conceput pentru a atrage atenţia asupra importanţei arhitecturii in definirea vieţii urbane, un aspect social care merită să-i fie acordată o atenţie mult mai mare decăt se intămplă la acest moment.

×