x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Mazda sport 2

de Sebastian S. Eduard    |    24 Oct 2008   •   00:00

Entuziasm japonez

“Maşina anului 2008 în Europa”. Sună extrem de pompos şi ridică ştacheta foarte mult. Ceea ce nu înseamnă că maşinuţa nu se achită bine de această sarcină. Să vedem...

Design seducător şi fluid, extrem de spaţioasă. Extrem de rigidă, parte datorită suspensiilor, parte datorită caroseriei în două uşi. Confortabilă totuşi. Sport atât la exterior, cât şi la interior, un volan cu o direcţie de zile mari. Cutia de viteze cu rapoarte scurte, excelente, te îndeamnă să-i dai gaz. Ceea ce se întâmplă şi te entuziasmează. Motorul de 1.3 scoate 86 de cai dintr-o maşinuţă extrem de uşoară. Acest lucru contează şi simţi motorul mult mai puternic decât este în realitate. Consumul te scoate din minţi. Ai aflat că alte Mazde sar calul, nu însă Mazda 2. După o zi întreagă când ai combinat dopurile din Bucureşti cu liniuţele scurte dintre semafoare (adică ai avut de ales între a staţiona şi a o călca sportiv), observi că indicatorul consumului s-a încăpăţânat să rămână la 8,2? Un lucru extrem de bun. Oare la maşina asta nu au cifra 9 la indicatorul de bord?

NOI AM TESTAT:
Motorizare: 1.3 L/86 CP
Cutie: manuală 5+1
Viteză maximă: 172 km/h
Acceleraţie: 0-100km/h: 12,9 s
Consum: 6,9/4,6/5,4l

 

News

NOUL AUDI A6. Audi a lansat în România noul A6 Facelift cu două noi motorizări: de 2.0 TDI şi 3.0 TFSI. Producătorii afirmă că, în medie, tehnologiile cu care sunt echipate noile modele au un consum cu până la 15% mai mic decât al celorlalte automobile din gamă. A6, cea mai sportivă limuzină business de pe piaţă, este lider pe segmentul său, anul trecut Audi vânzând 234.000 de limuzine şi modele Avant (37% din piaţa corespunzătoare acestei clase).

 
LOCURILE UNU ŞI DOI. Două dintre cele mai recente modele ale Grupului Fiat, Alfa RomeoMiTo şi Lancia Delta, îşi împart podiumul titlului de Auto Europa 2009. Cu un total de 462 de puncte, Alfa Romeo MiTo şi-a adjudecat noua titulatură, fiind urmată pe locul doi de noua Lancia Delta cu un total de 348 de puncte. Auto Europa 2009 este cea mai importantă distincţie acordată de presa italiană specializată în domeniul auto şi se acordă începând din anul 1987.

×
Subiecte în articol: auto