Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
După ce l-am văzut n-am mai putut dormi. „Este atât de tare?", ar putea suna întrebarea în concordanţă cu vremurile. Dom'le, nu! Nu este chiar atât de tare cum v-aţi dori dumneavoastră, dar are suflet!
Atât de mult suflet, încât după ce l-am văzut n-am putut dormi, obsedându-mă coloana sonoră deosebită şi extraordinarul joc al actriţei Ilaria Occhini. Am scăpat de percutanta senzaţie de „Gară pentru doi" abia după miezul nopţii. Asta e, s-a produs o ciudată juxtapunere mentală a sufletului rusesc cu sufletul româno-italian din „Mar Nero".
REZULTATUL
„Mar Nero"/"Marea Neagră". Regia: Federico Bondi, un tânăr documentarist italian. Coproducător român al filmului: Ada Solomon. Distribuţie: Dorotheea Petre, Ilaria Occhini, Corso Salani, Maia Morgenstern, Vlad Ivanov, Theodor Danetti. Premii: Festival del Film, Locarno - premiul pentru cea mai bună interpretare, Denver Film Festival - premiul pentru debut, Festival du Film Italien de Villerupt premiul juriului, Medifilm Festival - premiul pentru impresie artistică. Povestea, filmată la Sulina şi Florenţa. Tânăra Angela (o îngrijitoare româncă) are grijă de Gemma (bunica lui Federico).
La început, Gemma este un „pacient" dificil şi cu hachiţe. Treptat, bătrâna începe o nouă etapă din viaţa ei alături de îngrijitoarea sa, Angela, pentru că tânăra o dezgheaţă treptat prin sufletul ei deosebit, copilăros. Rezultatul? O superbă prietenie, două suflete, unul tânăr şi unul bătrân, de două naţionalităţi, împletite de acelaşi dor de frumos, de uman. Gemma constată că în câteva luni tânăra româncă a pupat-o mai mult decât propriul fiu! Ba chiar mărturiseşte acest lucru fiului şi soţiei sale, adăugând că „în România familiile stau claie peste grămadă numai pentru a fi împreună de sărbători, şi ei nu se simt obligaţi" (aviz fiului şi norei). Nu mai derulez povestea, pentru că, nu-i aşa, dacă vreţi să ştiţi mai mult mergeţi şi vedeţi filmul (a avut premiera în România la 17 septembrie). Un „amănunt": Gemma vine la un moment dat împreună cu Angela în România...
BUNICA
Zilele petrecute în România de Gemma pot fi considerate metaforice. „Gemma e o Italie care a fost odată frumoasă şi acum e distrusă afectiv, pusă faţă în faţă cu imaginea unui popor tânăr, doritor să meargă înainte", spune coproducătorul Ada Solomon. După vizionare am dreptul de cinefil să afirm că Gemma este acel suflet italian pierdut în mondializare, iar Angela este acel suflet român care aproape că nu îşi mai recunoaşte sufletul pierdut în mondializare. Gemma - femeia înăsprită de singurătate şi bătrâneţe, trăieşte, prin „intermediul" Angelei, toate emoţiile pe care viaţa mai are să i le ofere. Venirea bătrânei în România (mai precis la Sulina) provoacă o situaţie tragicomică extraordinar surprinsă.
O situaţie în care intervin un Theodor Danetti de zile mari (chiar îmi era dor de acest actor căruia bătrâneţea nu-i poate birui niciodată extraordinarul dar de a juca impecabil) şi o Maia Morgenstern pe care o găsesc parţial „vinovată" de flash-ul meu mental cu „Gară pentru doi".
Spre ruşinea mea, uitasem de Ilaria Occhini - actriţă de teatru şi film (nepoata scriitorului Giovanni Papini) foarte iubită în anii '50-'60. Iată că s-a întors pe ecran cu ocazia filmului „Mar Nero", pentru că scenariul a captivat-o din primul moment. Producătorii români s-au temut că Hotelul Sulina (de trei stele) nu va fi suficient pentru o „divă". Actriţa însă s-a simţit foarte bine în Deltă.
Dacă vreţi să respiraţi, respiraţi când aveţi timp „Mar Nero". Personajele sunt reale: regizorul Federico Bondi a observat, vizitându-şi bunica, o complicitate deosebită care se construise între ea şi îngrijitoarea sa româncă. Rezultatul acestor „observaţii" s-a concretizat în „Mar Nero". Care mă nemulţumeşte că mi-a plăcut, pentru că nu înţeleg de ce. După atât timp de refuz mental al producţiilor legate de România, acum s-a produs un târziu şi neaşteptat declic. Să fie oare vinovată bunica regizorului Federico Bondi?!?
