x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

News auto

17 Aug 2007   •   00:00

5,58 grame/litru. O şoferiţă germană de 57 de ani a fost reţinută cu o concentraţie-record de 5,58 grame/litru de alcool pur in sănge, a anunţat poliţia bavareză. Automobilista, care a fost transportată imediat la spital, a lovit cu maşina un gard, inainte de a opri la o benzinărie, unde poliţia a supus-o unui test de alcoolemie. Nivelul maxim pentru şoferi in Germania este de 0,5 grame/litru de alcool in sănge.

Cadavrul din parbriz. Un şofer beat s-a intors acasă cu corpul unui bărbat prins in parbriz şi a aşteptat şase ore după accident inainte de a alerta poliţia. Poliţiştii nu au precizat dacă victima a decedat in momentul impactului sau in cursul orelor petrecute in garajul şoferului de 41 de ani, in oraşul Green Bay din Wisconsin, SUA. De asemenea, ei nu au explicat ce a făcut şoferul beat intre momentul in care a lovit două persoane care se plimbau duminică in jurul miezului nopţii şi momentul in care a sunat la poliţie pentru a spune că a fost implicat intr-un accident de circulaţie. Victima, in vărstă de circa 50 de ani, era prinsă incă in parbriz la sosirea poliţiei. Femeia de 41 de ani cu care se plimba bărbatul a fost descoperită repede şi a fost dusă la spital, insă este incă in stare critică, potrivit poliţiei. Steven Warrichaiet a fost arestat pentru conducere in stare de ebrietate, fugă de la locul unui accident soldat cu morţi şi disimulare de cadavre.

×
Subiecte în articol: auto