x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Orasele Cupei - profil culinar

Orasele Cupei - profil culinar

28 Iun 2006   •   00:00

Ele nu sunt doar mari oraSe sclipitoare, cu mari stadioane, muzee celebre Si maSini Opel, ci Si mari bucAtArii hrAnind mari gurmanzi

DORTMUND

Fara indoiala, Dortmund este capitala germana a fotbalului, iar echipa locala, Borussia, una dintre cele mai indragite din tara. Locul desfasurarii Campionatului Mondial de Fotbal, Westfalenstadion - care implineste 30 de ani - a devenit templul unui vis la scara mondiala. Orasul e o metropola verde, in ciuda dezvoltarii sale industriale. Parcuri, paduri si cursuri de apa dau un aer aparte orasului din inima Westfaliei.

METTWURST. Acesta este carnatul afumat specific Dortmundului, servit, de obicei, cu varza calita, o alta specialitate westfaliana. Tot aici intalnim "rosenkranz" - carnat prajit, cu ceapa si cartofi. "Stoschen" e berea traditionala, servita in pahare de 100 ml. Din dragoste pentru ea, la Dortmund, braseria Union a devenit monument national.

GELSENKIRCHEN

Gelsenkirchen e un oras de 300.000 de locuitori, situat pe valea Ruhrului, cunoscut pentru echipa de fotbal Schalke 04 si pentru impresionantul sau stadion acoperit, Veltins Arena, cu 62.000 de locuri. In acelasi timp, o serie de monumente, precum Castelul Horst, permite suporterilor sa se intalneasca inaintea meciurilor favorite cu epoca Renasterii.

SPECIFIC. "Pumpernickel" e o paine neagra, densa, facuta cu faina de secara si grau bulgur in care se adauga putina melasa. E un aliment favorit al locuitorilor din Gelsenkirchen. Se serveste cu branza sau cu miere de albine de padure. Unul dintre cele mai bune vinuri ale regiunii se numeste Auslese si are un gust usor de fructe.

HANOVRA

Cunoscut pentru istoria sa framantata, orasul a gazduit Expozitia Universala din 2000. La Hanovra se pot admira gradinile baroce Herrenhausen si pot fi urmarite meciurile echipei locale de fotbal, Hanover 96.

MANCARE. Galustele din cartofi, numite "knodel", sunt preparatele locale cele mai cunoscute. Dintre dulciuri, de o mare consideratie se bucura "stollen" (foto), un aluat cu fructe uscate si glazura de zahar, pe care le intalnim la orice masa. Bautura preferata este "mumm", o bere dulce-amaruie, preparata fara hamei.

HAMBURG

E al doilea port al Europei, la Marea Nordului si al doilea oras al Germaniei, rivalizand cu Berlinul. Centru al mass-media nationale, al culturii, dar si cunoscuta metropola a sexului, Hamburgul intruchipeaza toate contrastele civilizatiei contemporane. Orasul e cunoscut si pentru simbolurile sale culinare: "schwarzbrot" - painea neagra, "aalsuppe" - o supa dulce din fructe uscate, legume si verdeata, ori celebrele "frikadelle", mai populare aici decat modernul hamburger raspandit in lumea intreaga.

PESTE. Gastronomia locala e dominata, de asemenea, de o mare varietate de mancaruri pe baza de peste marin, proaspat. Marinarii se dau in vant dupa o portie de "labskaus" - carne sarata taiata marunt si servita cu oua fierte, heringi marinati, sfecla rosie si castraveti. Alte specialitati sunt heringii cu cartofi si sunca ori o mancare din pere, mazare si sunca, servita de obicei alaturi de cartofi.

BERLIN

La Berlin, istoria se ingemaneaza cu prezentul. Devastata in timpul celui de-al doilea razboi mondial, impartita in doua, in perioada Razboiului Rece, slabita de decenii de comunism, capitala Germaniei a trecut in ultima suta de ani prin cele mai grele incercari. Astazi, ea incearca sa realizeze un lifting de imagine care s-o plaseze printre cele mai importante metropole ale lumii. Stadionul sau, pe care joaca echipa locala Herta, are 76.000 de locuri.

GASTRONOMIE. Un "wurst" (carnat prajit) si un pahar cu "glühwein" (vin fiert cu adaos de zahar si arome) servite in Potsdamer Platz reprezinta, probabil, o introducere tipica in gastronomia germana. Berlinezilor le plac si carnatii numiti "currywurst", cu care merge berea usoara "Weisse". La desert adora clatitele cu gem si fructe, numite aici "pfannkuchen".

LEIPZIG

Este un oras dinamic si creativ, al carui nume se leaga de cel al lui Bach si de cel al lui Luther. Opera din Leipzig dateaza din 1693. Una dintre curiozitatile orasului este stadionul central, care are o capacitate de 100.000 de locuri si a fost adaptat pentru desfasurarea Cupei Mondiale din 2006. Inaugurat in 1956, acesta era considerat cel mai mare stadion al Germaniei. Leipzig este un oras renumit pentru ospitalitatea sa. Celebra taverna "Auerbachs Keller", unde se poate servi o masa cu preparate traditionale germane, a fost imortalizata de Goethe in drama "Faust".

CAFEA SI BERE. Porecla de "saxon-bautor de cafea" ilustreaza prea bine pasiunea localnicilor pentru bautura orientala. Cafenelele erau inca din 1695 locuri minunate de intalnire. Dintre mancarurile favorite ale locuitorilor de aici amintim "kartoffelsuppe" - supa de cartofi cu putina branza, zahar, strugure si mar -, dar si salata "Leipziger Allerlei". Berea locala "Leipziger Gose", aromata cu coriandru, e celebra in lumea intreaga.

KÃ - LN

Al patrulea oras ca marime din Germania si cel mai insemnat din landul Rhenania de Nord-Westfalia. Domul din localitate, inceput in secolul al XIII-lea, e printre cele mai mari din lume. La Köln se gasesc cea mai veche casa de apa de colonie - "Farina gegenuber" - si, evident, un muzeu al parfumului. Muzeul Ludwig si muzeul ciocolatei completeaza oferta culturala a orasului aflat, de 2.000 de ani, la intretaierea drumurilor europene.

CARTOFI SI SCOICI. Printre specialitatile culinare ale Kölnului se numara "sauerbraten": carne marinata in vin si otet si coapta in acest sos, impreuna cu turta dulce faramata, servita apoi cu perisoare din cartofi si compot de mere. Foarte cautate la Köln sunt scoicile importate din Olanda si aduse cu vaporul pe Rhin. Ele se mananca alaturi de "kolsch", un fel de bere blonda, slaba, servita in pahare lungi, de 200-300 ml. Cultura berii, dezvoltata ca peste tot in Germania, presupune chiar si excese. In orice "bierhalle" (berarie) din Köln, chelnerii vor umple paharul clientului bine dispus continuu, oprindu-se doar daca acesta pune deasupra patratul folosit ca suport. Evident, daca dupa mai multe beri cineva mai nimereste gura paharului...

KAISERSLAUTERN

Numele orasului ridicat acum 1.000 de ani de imparatul Frederik Barbarossa, ca un fel de tribut platit frumusetii locurilor, vine de la "lautern" - apa limpede si "kaiser" - imparat. In acest cadru natural s-a construit primul castel, devenit rezidenta imperiala. Localitatea este astazi cunoscuta inclusiv prin stadionul sau deosebit de frumos, "Fritz-Walter-Stadion", si prin echipa de fotbal locala FC Kaiserslautern.

DELICATESE. Orasul e un paradis in miniatura al mancarurilor si delicateselor. Foarte pretuite sunt aici branzeturile, ficatul de gasca, pestele de mare umplut cu crevete. La loc de cinste se afla salatele de cartofi si carnatii de porc, cunoscuti sub numele de "Lyoner". Respectul pentru vinuri se traduce la Kaiserslautern prin infiintarea unicului minister regional al viei si vinului din Germania si prin dragostea pentru Riesling, ca soi de baza al viticulturii zonale.

STUTTGART

Literal, Stuttgart inseamna "stud" - student si "gart" - gradina. Dar numele lui se trage mai curand de la o celebra crescatorie de cai decat de la tineretul care da viata orasului. Stuttgart e "responsabil" pentru producerea unora dintre cele mai bune masini din lume: Daimler, Benz si Porsche.

CULINAR. Stuttgart e aproape de Muntii Padurea Neagra, care influenteaza si specificul culinar al zonei. Mierea de albine si pastravii proaspeti ajung usor pe masa localnicilor, care nu se dau inapoi nici de la o tocana de carne cu cartofi urmata de "Padurea Neagra" - o prajitura specifica - si vin alb burgund.

MÃœNCHEN

Capitala Bavariei are un stralucitor stadion pentru Cupa Mondiala. Acesta e Allianz Arena, ale carui lumini se vad din masina, de la mare distanta, ca un glob de foc. Orasul mai este cunoscut pentru Octoberfest - celebrare anuala a berii, cand se dau pe gat milioane de litri din bautura preferata a germanului.

CARNE. Mancarea de baza e carnea de porc prajita si condimentata, numita "leberkäse", tocana "pichelsteiner" preparata din trei feluri de carne si "weisswurst-ul", un carnat alb, mandria bucatariei müncheneze. La München, berea merge cu orice, iar marca "weissbier" este cea mai populara. O vizita la cea mai veche braserie din München, "Augustiner", e o reteta sigura a bunei dispozitii tipice münchenezului.

NÃœRNBERG

In 1945, 90 de procente din centrul medieval al acestui oras au fost distruse in doar o ora de bombardamentele Aliatilor. Astazi, Nürnberg este un centru industrial important din Bavaria, iar renumele sau creste o data cu succesul celui mai mare targ anual de jucarii din lume.

CONCURENTA. Carnatii sunt un produs de concurenta in Germania, iar Nürnbergul e mereu in disputa cu orasul din apropiere, Regensburg, asupra paternitatii carnatului prajit avand dimensiunea unui deget. Si aici este foarte indragita specialitatea numita "leberkäse" (foto), pe baza de carne de porc foarte condimentata, carne de vita si ficat. Ca desert, se poate incerca "lebkuchen", o turta dulce glazurata care se bucura de aceeasi celebritate ca si carnatii. Locuitorii din Nürnberg isi incep ziua cu o bere in loc de cafea. Sunt consumate cantitati impresionante din mai multe marci de bere cu specific local, intre care cea mai apreciata este "Lammsbrau", o bere organica, fara conservanti, care se vinde "la halba".

FRANKFURT

Frankfurtul este inima financiara, comerciala si industriala a Germaniei. Cu muzeele sale, adapostind colectii de arta impresionante si marturii ale goticului german, orasul acesta rivalizeaza cu Berlinul. Raul Main imparte localitatea in doua: un nord comercial si un sud al zonelor rezidentiale si al restaurantelor de orice fel. Este orasul in care s-a nascut, in 1749, Goethe. La Frankfurt sunt peste 400 de banci, o puternica industrie chimica, precum si fabrica de automobile Opel. Aeroportul orasului e al treilea ca marime din Europa, iar cladirea Comerzbank Tower are 259 m inaltime, detinand recordul continental.

CIDRUL. Evident ca si aici carnatul este mancarea cea mai populara, desi la fel de autentice se dovedesc stomacul de porc umplut, gatit in sos de vin, ca si coastele de porc la gratar. Ca bauturi, se remarca "ebbelwoi" - denumire locala pentru vinul din mere sau cidru. Se asociaza bine cu multe mancaruri si poate tocmai de aceea cartierul Alt Sachsenhausen din sudul orasului e plin de taverne in care se serveste "ebbelwoi".
×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul carne cartofi