x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Pauză de cafea

Pauză de cafea

19 Sep 2007   •   00:00

In ultimul timp, am văzut in jurul meu foarte mulţi copii supraponderali. Teama de a nu-şi subnutri copiii, ii determină pe părinţi să ii umple cu vitamine şi să le ofere mult mai multă măncare decăt au nevoie. Supraalimentaţia are la bază, cel puţin ca factori favorizanţi, problemele economice. Părinţii care au bani cred că, dacă reuşesc să-şi procure toate produsele alimentare pe care şi le doresc, aceasta ii va conduce pe copii la o alimentaţie sănătoasă. Insă alimentaţia raţională este cea care trebuie să se afle la baza unei educaţii nutritive incă de la cea mai fragedă vărstă. Iată căteva sfaturi care ar putea conduce la evitarea obezităţii copiilor: limitarea numărul de calorii provenite din lichidele pe care le consumă copilul, evitarea meselor de tip fast-food. Copiii nu trebuie obligaţi să "cureţe farfuria". Sunt utile exerciţiile fizice zilnice. Timpul pe care il acordă televizorului şi calculatorului trebuie să fie destul de redus. De asemenea, copilul trebuie să fie educat de mic cu ceea ce inseamnă alimentaţia sănătoasă, iar părintele să-i fie un model prin modul sănătos de alimentaţie şi prin activitatea fizică desfăşurată zilnic. Aforismul "măncăm ca să trăim" ar putea fi inlocuit cu "măncăm ca să trăim sănătoşi".

×
Subiecte în articol: agenda