x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Încă o vară cu plaje neamenajate la început de sezon. Apele Române au întârziat din nou licitațiile pentru litoral

Încă o vară cu plaje neamenajate la început de sezon. Apele Române au întârziat din nou licitațiile pentru litoral

de Diana Scarlat    |    17 Mai 2024   •   07:40
Încă o vară cu plaje neamenajate la început de sezon. Apele Române au întârziat din nou licitațiile pentru litoral

Sezonul estival a-nceput și anul acesta fără să fie atribuite toate contractele pentru concesionarea plajelor, iar amenajarea lor va fi gata după 1 iunie, deși agențiile de turism și hotelierii vând deja vacanțe pe litoral și se străduiesc să atragă un număr cât mai mare de turiști. Au rămas, la jumătatea lunii mai, 86 de sectoare de plajă neatribuite în urma licitațiilor, iar cei care doresc să le administreze mai au de parcurs un lung proces birocratic, după ce câștigă licitațiile organizate de Administrația Națională Apele Române. Singura veste bună este că de acum se vor concesiona pe 10 ani suprafețele licitate, dar abia de anul viitor se va intra în normalitate.

Turiștii care ajung pe litoral până la jumătatea lunii iunie trebuie să înțeleagă situația creată și anul acesta de Apele Române. 86 de sectoare de plajă, din Constanța, Mamaia, Costinești, Eforie Nord și Vama Veche, nu au scoase la licitație, astfel încât nu pot fi puse șezlonguri și nu pot funcționa beach-bar-uri pe aceste porțiuni. Administratorii plajelor spun că întârzie nepermis de mult și curățarea nisipului, în fiecare an, iar investitorii pierd bani care apoi se regăsesc în prețurile plătite de turiști.

Autoritatea care aparține de Ministerul Mediului a anunțat că s-a publicat în Monitorul Oficial Hotărârea pentru modificarea și completarea anexei la HG nr. 183/2020 privind aprobarea închirierii unor bunuri imobile proprietate publică a statului, aflate în administrarea Administrației Naționale „Apele Române” și vor fi inițiate procedurile de licitație pentru sectoarele de plajă neînchiriate, perioada de închiriere prevăzut fiind de până la 10 ani. ANAR se laudă și cu înscrierea în cartea funciară a tuturor suprafețelor de plajă nou create prin înnisipare, pe care le va scoate la licitație, dar și din acest punct de vedere au probleme administratorii, pentru că unii dintre cei care deja au concesionat vechile suprafețe trebuie să liciteze și pentru cele adăugate, care sunt aproape de apă, astfel încât vor plăti mai mult.

Șezlonguri și servicii mai scumpe

De câțiva ani, cei care câștigă licitațiile pentru administrarea plajelor sunt puși în situația de a funcționa ilegal, dacă atribuirea se face foarte târziu. De la momentul scoaterii la licitație se derulează cinci etape gestionate doar de Apele Române: publicarea anunțurilor, licitația efectivă, analiza ofertelor, atribuirea și perioada de depunere a contestațiilor. Dacă se trece și de contestații, operatorii de plajă mai au de obținut autorizații, pentru a se apuca efectiv de amenajare.

Avizele și autorizațiile sunt date de primării și de Agenția de Mediu, iar procedurile durează mai mult de o lună.

În fiecare an a fost această situație, în aproape toate stațiunile. Pentru a nu pierde toți banii investiți, câștigătorii licitațiilor riscă, funcționând ilegal. După ce încep activitatea, vin și controalele de la instituțiile statului care ar trebui să le emită avizele și autorizațiile, dar raziile sunt făcute doar pentru a le da amenzi. Apoi sunt contestate amenzile în instanță și fiecare concesionar speră să câștige procesul împotriva statului, dar cel puțin reușește să funcționeze în timpul sezonului, pentru că așteptarea tuturor documentelor ar duce începerea amenajărilor spre sfârșitul lunii august.

Obligați să deschidă în ilegalitate

Așa au funcționat lucrurile în turismul de pe litoralul românesc în ultimii ani, iar administratorii plajelor dau vina pe procesul birocratic și pe autorități pentru prețurile mari pe care trebuie să le aplice, ca să nu fie băgați de stat direct în faliment. 

Până acum nu s-a ajuns la un consens între Ministerul Economiei și Ministerul Mediului, astfel încât să nu mai fie afectată industria ospitalității de procedurile întârziate de la Apele Române. La birocrație și întârzieri se adaugă, în fiecare an, problema algelor ajunse la mal, pe care doar angajații ANAR au voie să le ridice, iar administratorii plajelor spun că la fiecare furtună întârzie foarte mult procedura de curățare, în timp ce reprezentanții autorității se scuză, spunând că nu au suficient personal. În acest timp, turiștii plătesc servicii de proastă calitate pe care administratorii plajelor nici măcar nu au voie să le îmbunătățească, pentru că nu le permite legea să curețe singuri algele de la mal.

Avantajele le au competitorii

Tot acest haos de pe litoralul românesc le întărește turiștilor români convingerea că e mai bine să se ducă pe litoral în Bulgaria, Grecia sau Turcia. Vecinii bulgari au plajele concesionate pe 20 de ani, cu reguli clare, astfel încât fiecare administrator de plajă să poată face investiții serioase și pe termen lung, fără să alerge la fiecare început de sezon după autorizații și avize care întârzie până la finalul sezonului estival.

O altă problemă legată de plaje a fost ridicată de hotelieri, ani la rând: imposibilitatea de a oferi șezlonguri gratuit, în pachetele turistice plătite de clienți, pentru că la licitații pot participa asocieri de firme care nu au legătură cu turismul, iar hotelierii nu câștigă suprafețele de plajă pe care le-ar putea amenaja pentru propriii turiști - așa cum pot face, de exemplu, vecinii bulgari.

Este la fel ca anul trecut, dar acum am obținut atribuirea contractelor pe 10 ani. Urmează licitațiile, dar, din nou, în timpul sezonului.

Corina Martin, secretar general al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR)

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: vară plaje sezon licitaţii