Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cuvîntul “căpşunar” nici măcar nu există în Dicţionarul explicativ al limbii române. Şi cu toate astea îl auzim mereu în jurul nostru, în presă sau la televizor
Cuvîntul “căpşunar” nici măcar nu există în Dicţionarul explicativ al limbii române. Şi cu toate astea îl auzim mereu în jurul nostru, în presă sau la televizor. Este un cuvînt creat prin analogie cu termeni care desemnează agentul, cum ar fi “olar” sau “plugar”, ar spune lingvistul şi profesorul meu, Theodor Hristea. Căpşunarul l-ar defini pe cel care culege căpşune, dar pentru noi el este românul plecat în Spania să culeagă gustoasele fructe. Puţini ştiu însă că primii căpşunari din România s-au născut în satul Ogrezeni, din judeţul Giurgiu, acolo unde culesul căpşunelor, în perioada interbelică, era o adevărată afacere. Se cultivau atît de multe, încît se trimiteau la export cu avioanele. “Creasta cocoşului” şi “inimă de porumbel” erau principalele soiuri autohtone. Astăzi însă, în comună se mai cultivă doar în grădinile oamenilor şi se vînd “la poartă”. Pentru a fi duse la piaţă, normele europene le impun să le vîndă în caserole. Poate că, în viitor, vom savura mai multe căpşune autohtone, iar cuvîntul “căpşunar” nu va mai avea acea încărcătură emoţională, care îi implică şi pe copiii rămaşi singuri acasă.
