Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ploieştiul secolului al XIX-lea... Un oraş boem, cu multe mijloace de petrecere a timpului liber, după firea omului şi banii de cheltuială din buzunar. Fie că erau negustori cinstiţi, "apropitari" sau poate pur şi simplu mahalagii, cu toţii se aşezau la mesele cârciumelor, vorbind şi petrecând în compania lăutarilor ce pentru un bănuţ ştiau să stoarcă lacrimi şi doruri multe.
Dar iată ce scrie Ioan Groşescu în volumul "Mahalalele Ploieştilor": "La fiecare colţ de suburbie era câte o mustărie. Mai mulţi stâlpi bătuţi în pământ, o pânză pusă deasupra, multă papură aşezată peste tot. După un paravan era «laboratorul» unde se preparau mititeii, muşchiuleţii, se îndesau patricienii, care plecau spre grătarele încinse, unse cu seu de oaie. Dinspre partea aceea veneau mirosuri îmbietoare şi cohorte de muşte. (...) Muştele se îmbătau primele, clienţii se lăsau îmbrobodiţi de lăutari, care începeau cu «marşul lui Boulanger», treceau prin «Şalul cel negru», iar spre zori se trezeau la «Taci mireasă, nu mai plânge», chiar fără să fie nuntă. În blidele smălţuite sau pe funduri de lemn, dădeau foc limbii şi ochilor berbecul gătit cu vinete, momiţele cu smântână, fleicile unsuroase şi mititeii ardeiaţi şi piperaţi".
