x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Proiecte comune

Proiecte comune

de Carmen Dragan    |    Maria Belu    |    30 Ian 2008   •   00:00

Producătorii de cartofi din zonele cu tradiţie din România, precum cei din Braşov, Covasna, Suceava sau Harghita re­simt concurenţa pe piaţa internă.

Producătorii de cartofi din zonele cu tradiţie din România, precum cei din Braşov, Covasna, Suceava sau Harghita re­simt concurenţa pe piaţa internă. Institutul de Cercetare din Braşov are alocată, prin proiecte guvernamentale, pentru acest an, suma de aproape un milion de euro. Banii vor fi utilizaţi pentru îmbunătăţirea şi păstrarea soiurilor de car­tofi româneşti şi, în plus, institutul are proiecte de colaborare cu parteneri din Belgia, de la Staţiunea de cercetare agricolă de la Libramont. (M.B.)

 

Păcăleală

Doi hoţi din Australia, nu prea isteţi, au plecat din restaurantul Cuckoo cu doi saci în spinare, crezând că sunt plini cu bani, când de fapt aceştia erau umpluţi cu pâine uscată. Unul dintre ei l-a împuşcat pe celălalt în fund în timpul jafului. Ben­jamin Jogesen, în vârstă de 38 de ani, şi complicea lui, Donna Hayes, de 36 de ani, au fost acuzaţi de jaf. Judecătorul le-a spus hoţilor “sunteţi nişte proşti” şi i-a condamnat la 8 şi, respectiv, 7 ani de închisoare. (M.B.) 

 

“Haute couture”

În Japonia, gastronomia face parte din “haute cou­ture”, satisfăcând astfel clientela foarte bogată. Au fost deschise restaurante, cafenele şi ciocolaterii de lux. Deoarece Ja­ponia este o piaţă de desfacere foarte importantă în lumea modei, designe­rul George Armani a des­chis în Tokyo un restaurant italian şi un club privat într-un imobil în care se mai află şi magazine de haine şi de mobilă Armani. Tot aici putem intra şi în restaurante Chanel sau Bvlgari. (C.D.)

×
Subiecte în articol: food world