Saint Malo

Dacă adormi pe plaja îmbietoare de la Saint Malo, rişti să te înghită fluxul mării care se abate asupra ţărmului zi de zi, aproape la aceeaşi oră.

Câteodată, valurile vin atât de sălbatic, încât sar peste parapetul care desparte plaja de şoseaua ce se întinde de-a lungul ei, ducând la fortificaţiile ce datează din secolul al XII-lea şi la castelul vechi şi el din se­colul al XV-lea şi care a cunoscut ospeţe şi lupte, fapte de mărinimie, dar şi trădări şi crime, iubiri sublime şi gelozii ucigaşe. Pe aici s-au purtat bătălii ale corsarilor maluini (căci aşa se numesc locuitorii acestei peninsule) împotriva navelor en­gle­zeşti. Dintre ei, cel mai faimos a fost Surcouf, care, după incre­dibile fapte de curaj şi vitejie, îm­bătrânind, s-a întors la Saint Malo pentru a deveni un paş­nic armator. În acest port s-a născut Chateaubriand, ale cărui scrieri au creat bazele romantismului francez, şi tot aici se găseşte mormântul său. Pe însoritul litoral şi-a purtat paşii Victor Hugo şi Prosper Merimée, dar cea mai frumoasă descriere a locului a lăsat-o Gustave Flaubert, în capitolul zece al "Notelor de călătorie". Poate şi de aceea în vitrinele numeroaselor magazine de modă din oraş sunt expuse superbe păpuşi de porţelan, îmbrăcate în ţinuta în care ne-o închipuim îmbrăcată pe Madame Bovary.

Dar lumina de la Saint Malo nu putea să nu atragă pictorii. Corot şi Gauguin au lăsat pânze pictate aici. Tot la malul Atlanticului din acest port a pictat şi englezul William Turner. Dar oare pictorii români au rămas indiferenţi faţă de această splendoare? Dimpotrivă! Culori ale lui Grigorescu, Petraşcu, Palady, Iosif Iser, Eustaţiu Stoenescu, Jean Al. Steriadi şi încă mulţi alţii s-au desprins din albastrul cerului, aurul ni­si­pului, zăpada norilor, azurul valurilor de la Saint Malo, dar şi din chipurile oamenilor locului, a fastu­oa­­selor lor costume populare. Şi cât de frumos sună cu­vintele Ceciliei Cuţescu Storck descriind im­pre­si­ile ei, din 1901, când a ajuns pentru prima oară acolo: "În această natură stranie trăiam o viaţă dincolo de reali­ta­te. Toate duhurile rele erau departe de mine, pentru că mă ocroteau sfinţii Bretaniei, ţară a vânturilor (...) cu bise­ricuţele sale singuratice, unde în pridvoare bol­tite sprijinite de coloane înnegrite de vreme bă­trâ­nele în genunchi îşi fac rugăciunea lor de moarte..."

Benefică a fost iniţiativa dublei expoziţii "Pictori în Bretania". Alături de pictorii francezi care şi-au scăldat pensulele în albastrul incre­dibil al acestor locuri, s-au expus lucrările a numeroşi pictori români din perioada interbe­lică şi chiar de mai înainte, care şi-au ales acelaşi decor pentru pânzele lor. În colaborare cu Muzeul Departamentului Breton din oraşul Quimper, Muzeul Naţional de Artă al Ro­mâniei a dat dovada unei inspirate po­pu­la­rizări a marilor reuşite ale artei plastice ro­mâneşti. Ne dorim ca astfel de colaborări să aibă loc din ce în ce mai des.