x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Schimbarea de stil si caracter

Schimbarea de stil si caracter

04 Noi 2004   •   00:00

Noua versiune a lui Citroen C5 aduce multe inovatii din punct de vedere al sigurantei soferului si pasagerului. Aspectul masinii a fost imbunatatit, dand acum impresia unui autovehicul cu stil aparte.

CATALIN FAINISI

AGRESIV. Noua linie de design a lui Citroen C5 denota eleganta, liniile clare ale caroseriei facand masina mai atragatoare
Francezii sunt renumiti pentru atentia acordata sigurantei soferilor si pasagerilor unei masini. Daca cei de la Renault produc numai masini cotate cu cinci stele la testele Euro NCAP, rivalii de la Citroen s-au gandit sa "rupa gura targului" cu noua versiune a lui Citroen C5.

INOVATIE. Schimbarile navei amiral a producatorului francez se gasesc la nivelul aspectului exterior, facand-o mai atragatoare. Grila frontala a suferit modificari, afisand o noua sigla si faruri alungite, in forma de bumerang. De asemenea, in partea posterioara farurile au fost schimbate, imprumutand caracteristicile lui Maserati 3200 GT. Cele mai importante schimbari au avut loc insa la nivelul sigurantei. Astfel, Citroen a introdus, in premiera mondiala, sistemul de avertizare la depasirea involuntara a liniei de marcaj. Acesta isi face efectul la viteze de peste 80 de kilometri pe ora, iar in momentul in care masina tinde sa paraseasca soseaua soferul este avertizat prin vibrarea scaunului.

STABIL. Securitatea in noul C5 mai este asigurata, de asemenea, de limitatorul de viteza, farurile bidirectionale cu Xenon si cele sapte airbaguri. Modelul testat, cu motor de 2,2 litri HDI (136 CP) si cutie de viteze automata cu patru trepte are un comportament excelent la viteze ridicate, stabilitatea excelenta, asigurata de sistemul ESP de ultima ora si de suspensiile Hidractive 3, fiind una dintre principalele caracteristici ale masinii.

DATE
Citroen C5 2,2 HDI BVA
  • Pret (fara taxe): 20.829 euro
  • Lungime: 4,74 metri
  • Latime: 1,77 metri
  • Inaltime: 1,47 metri
  • Cilindree: 2,2 litri, motorina
  • Putere: 136 CP
  • Viteza maxima: 204 km/h
  • Consum mediu: 7,1 litri/ 100 km
  • MOTOARE PERFORMANTE
    Pe noul Citroen C5 sunt disponibile trei motoare pe benzina: doua cu 4 cilindri de 1,8i 16V si 2,0i 16V, dezvoltand 117 si, respectiv, 143 CP, precum si un propulsor de 3,0i V6 cu 24 de supape, ce "scoate" 210 CP. La acesta din urma se poate cupla o noua cutie de viteze automata in 6 trepte. De asemenea, versiunea diesel vine tot cu trei "inimi", dintre care doua noutati. Prima este cea de 1,6 l HDI (110 CP), in timp ce a doua este noul 2,0 l HDI (138 CP), ce dezvolta chiar mai mult decat vechiul 2,2 HDI (136 CP) testat. Confortul pasagerilor a fost sporit si datorita maririi in lungime cu 12 cm.

    ×
    Subiecte în articol: auto