x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Victoria mezinului Mazda CX-5

Victoria mezinului Mazda CX-5

de Dragos Stoica    |    03 Aug 2012   •   21:00
Victoria mezinului Mazda CX-5

Cand ai mers mai intai cu Mazda CX-7 si apoi ai de facut un test cu CX-5, prima presupunere ce vine logic este ca vei avea de-a face cu un model mai mic al primului SUV al constructorului japonez. Si totusi nu este deloc asa, deoarece ultima aparitie a celor de la Mazda are aproape aceleasi dimensiuni! Practic, CX-5 este o masina care respecta intocmai rigorile clasei, de la parametrii tehnici la cei tridimensionali.

Estetic, noua Mazda CX-5 se prezinta excelent, iar culoarea albastra metalizat a masinii de test o avantajeaza din plin. Proiectantii n-au facut rabat din linii alungite, curbe si tot felul de umbre care se pierd una in cealalta, iar rezultatul este spectaculos. Fara indoiala, la ora actuala este unul dintre cele mai aratoase SUV-uri, lucru demonstrat si de usurinta cu care intoarce capetele pe strada. Aminteste de CX-7, caruia cel mai probabil ii va lua locul treptat, dar este totusi o aparitie noua, cu personalitate proprie, dar ascendenta clara tn familia Mazda.

Oarecum surprinzator, modelul de la test a fost dotat cu un motor pe benzina. O alegere care nu prea se va regasi in planul clientilor romani, al caror obicei de a se orienta spre propulsoare diesel la masinile de pe acest segment este mult mai frecvent. In versiunea 4x4, "benzinarul" de 2.0 litri ofera 160 CP, in timp ce versiunea cu tractiune pe doua roti beneficiaza de un surplus de 5 CP. Pentru fanii diesel, CX-5 vine cu motorul 2.2 in doua variante de putere: 150 si 175 CP. Transmisia este disponibila intr-o cutie manuala, cu sase rapoarte, sau una automata, cu acelasi numar de viteze, de ultima avand parte in cadrul testului. Ansamblul motor-transmisie lucreaza excelent impreuna, iar asta s-a vazut mai ales in eficientizarea consumului. Dupa cifrele oficiale, CX-5 ar trebui sa inghita 8,1 litri in mediu urban. In test am avut parte de o valoarea neasteptat de apropiata, respectiv 8,4 litri la suta de kilometri, iar asta in conditiile in care nu discutam de o masina mica, ci de un SUV de 1,5 tone.

Tinuta de drum este in nota clasica pentru un vehicul din clasa SUV-urilor. Pentru un sofer obisnuit mai mult cu raspunsul mai rapid al unui diesel, CX-5 2.0 litri poate parea lenta in primul moment, dar secretul este sa turezi motorul mai zdravan, acesta putand oferi un comportament destul de dinamic. Sta bine pe sosea si absoarbe bine denivelarile, chiar daca suspensia spate pare mai rigida decat cea de pe puntea fata.

Interiorul este un atu. Materialele sunt de calitate, iar instrumentele de bord sunt clare si bine pozitionate. Plansa de bord are trei cadrane, dintre care vitezometrul este cel mai mare. Lumina de iluminare pe timp de noapte este alba. Cat despre locul de care dispun pasagerii, e suficient de amintit ca valoarea acestuia este superioara lui CX-7. Cum niponii pun mare accent pe tehnologie, trebuie sus ca acest capitol contine elemente precum mufe USB si Aux, navigatie TomTom, Bluetooth si sistem Start-Stop. CX-5 mai ofera pentru aceasta echipare de top un sistem de avertizare la parasirea accidentala a benzii de rulare, controlul automat al fazei lungi si un sistem audio Bose cu 9 difuzoare, iar la testele de siguranta Euro NCAP a luat maximul de cinci stele. Pretul pentru Mazda CX-5 2.0 Revolution cu toate dotarile enumerate mai sus este de 33.100 euro (TVA inclusa).

DATE TEHNICE
● Cilindree: 1.997 cmc
● Putere: 160 CP/6.000 rpm
● Cuplu maxim: 208 Nm/4.000 rpm
● Transmisie: automata, sase trepte
● Acceleratie 0-100 km: 10,5 secunde
● Viteza maxima: 197 km/h
● Consum mixt oficial: 6,6 l/100 km
● Volum rezervor: 58 l
● Volum portbagaj: 503 l

×