Vis - Viata pe poante, la zece ani

Micuta Ilinca Buzatu, o fetita in varsta de zece ani, pe care ma asteptam sa o gasesc mai zambitoare si mai vorbareata, isi doreste sa devina balerina.

Este un copil extrem de tacut si de timid. Linistit. De cinci ani a intrat intr-o lume dura, cea a baletului. O lume strasnica, istovitoare, a performantei... Desi a urmat, pana anul acesta, o scoala normala, ca toti ceilalti copii de varsta ei, Ilinca s-a dedicat trup si suflet baletului. In ultimii cinci ani, de patru ori pe saptamana, ea a mers cu rigurozitate la Centrul de Dans Ballet Art din Bucuresti. Aici a invatat coregrafie, si-a descoperit inclinatia catre frumos si a aflat ca pentru a ajunge acolo, sus, in top este nevoie de multa, multa munca, dar si de carte. Citeste - cat poate un copil de varsta ei - tot felul de carti de specialitate.

MAMA INVATATURII. Isi aminteste, ca si cand s-ar fi intamplat ieri, cat de tare s-a speriat in prima sa zi de balerina. S-a intors acasa cu lacrimi in ochi. I se parea mult prea greu si parca nimic nu semana cu ce vazuse la televizor sau la cate un spectacol. In scurt timp a inteles insa ca repetitia este singurul ei prieten in sala de dans tapitata cu oglinzi uriase.

A avut, in ultimii cinci ani, un ritm de viata relativ linistit - un program lejer, o dieta obisnuita. Fetita venea la studioul de balet din placere, asculta cu atentie tot ce i se spunea si executa miscarile - turatii, sarituri, piruete etc. - fara nici o dificultate. Atragea mereu atentia celorlati copii, de varsta ei sau mai mari, care urmau si ei cursurile aceluiasi studio de balet. Cand s-a urcat prima data pe poante a fost atat de fireasca incat profesoara ei i-a marturisit ca de putine ori i-a fost dat sa vada asa ceva. Ilinca a participat la mai multe spectacole si la inceputul anului a executat pentru prima data un "pas de deux", un dans in doi, cu inca o fetita, colega de an. "A fost primul spectacol in care Ilinca a zambit de la cap la coada", isi aminteste mamica fetitei.

SPRIJIN. Acasa, parintii au sustinut-o in permanenta. Nu au impins-o niciodata de la spate atunci cand fetita simtea ca nu mai pridideste cu programul incarcat - de cursuri la scoala si de ore de balet - sau cand isi dorea pur si simplu sa renunte. Au lasat-o sa-si aleaga singura drumul. De altfel, Ilinca a invatat ca, desi e bine sa urmezi un model, cand ajungi in varf trebuie sa fii tu insati. La sfarsitul anului trecut - isi aminteste ea - i-a impartasit mamei sale un gand frumos. In timpul spectacolului Don Quijote, de la Opera Romana din Bucuresti, a spus: "Poate va fi si un Don Quijote al meu". Cateva zile mai tarziu, parintii aveau sa afle ca Ilinca s-a hotarat sa-si dedice copilaria baletului.

Pentru fetita de numai zece ani, orele de balet de la scoala particulara din Bucuresti devenisera o joaca. Este atat de naturala in miscari - o ajuta statura, picioarele lungi, gatul elastic, delicatetea gesturilor - incat profesoara ei, prim-balerina Iolanda Petrescu, ne-a marturisit ca liceul de coregrafie din Bucuresti este "prea putin pentru Ilinca".

Cu ajutorul profesoarei si al mamei, Ilinca se pregateste acum sa plece la Viena, la Opera de Stat. A luat lectii de germana aproape toata vara. S-a pregatit intens dupa ce a aflat, la inceputul acestui an, ca profesorii de la opera vieneza au acceptat-o sa ia parte la cursurile lor. La 1 septembrie, Ilinca trebuie sa se prezinte la ore.