"A cui este tara aceasta?"

La 30 august 1940 intelectualii ardeleni au asistat neputinciosi la pierderea Ardealului, in timp ce administratia de la Bucuresti oferea tacere.

La sfarsitul lui august 1940 atmosfera din Cluj era deosebit de tensionata. In acea luna avusesera loc tratative intre Romania si Ungaria la Turnu Severin, iar esecul acestora ii revolta pe intelectualii ardeleni. Inca din septembrie 1939, cand incepuse al doilea razboi mondial, existau temeri privind soarta Transilvaniei. Toate incertitudinile s-au sfarsit la 30 august 1940, cand orasul a fost luat cu asalt de stirea unui arbitraj germano-italian la Viena. Guvernul de la Bucuresti a dat dispozitii de retragere inca inainte de a anunta oficial termenii acordului. Bulversarea generala a populatiei Clujului este decisa in amanunt in memoriile a doi respectati profesori de la Universitatea din Cluj, Nicolae Margineanu si Onisifor Ghibu. Subtitlurile ne apartin.

"PIATA GEMEA DE LUME...". Nicolae Margineanu era in august 1940 profesor la catedra de Psihologie a Universitatii clujene. Memoriile sale au aparut in anul 2002 sub titlul "Marturii asupra unui veac zbuciumat". Iata cum descrie el ziua de 30 august:

"Stirea cedarii Transilvaniei de Nord a sosit ca fulgerul la Cluj la intervalul de cel mult o ora dupa semnarea ei la Viena, interceptata fiind din convorbirile la telefon cu Viena si Budapesta. Harta cu noile frontiere aparuse in vitrinele de la Berlin, Roma si Budapesta chiar in seara premergatoare semnaturii, asa incat ministrul nostru de Externe nu avea nici scuza surprizei. (...)

La Libraria Cioflec din coltul Pietei Unirii cu strada Universitatii am intalnit pe sotia mea, care venise sa cumpere hartie pentru impachetat. Intinderea pietei gemea de lume, care iesea pe strada ca sa se lamureasca asupra nenorocirii intamplate, deoarece la radio inca nu se comunicase nimic. La un moment dat, in balconul primariei apar Emil Hatieganu, profesor la Universitatea de Drept si conducatorul organizatiei national-taraniste din judet, Victor Jinga, profesor la Academia Comerciala, Grigore Popa, fost presedinte al Societatii studentilor de la Facultatea de Litere si Filozofie, foarte agreat de tineri etc.

- Fratilor, a cui e tara asta, a tunat revoltata vocea de tribun a profesorului Emil Hatieganu, care in momentele grele stia sa se ridice la inaltimea situatiei.

- A noastra, au rasunat cuvintele celor 10-15 mii de oameni.

- Fratilor, va intreb a doua oara, a cui e tara aceasta, a repetat vijeliosul tribun.

- A noastra, a raspuns si mai indarjita multimea.

- Dar daca e a noastra, a spus el dupa o noua repetare a intrebarii, atunci pe noi cine ne-a intrebat daca vrem sau nu sa ne vindem tara?

Dupa un moment de tacere, multimea a raspuns:

- Nu, nimeni, nimeni, nimeni...

Din nenorocire nu am fost nicicand intrebati, aici "in calea tuturor rautatilor", cum a spus Miron Costin. Si in ciuda acestor rautati am stiut totusi sa ne aparam "saracia si nevoile si neamul", cum a rostit Eminescu.

Ei, Eminescu si Miron Costin, nu si-au pierdut increderea in ea, si nici Mircea cel Batran, Stefan cel Mare si Mihai Viteazul, care au stiut sa o apere. Voda Carol si slugile sale nu erau insa din aluatul lor.

- Si acum, a spus profesorul Hatieganu dupa cuvantarea sa, a lui Jinga si a lui Grigore Popa, sa ne indreptam spre Domnul dreptatii tuturor si astfel si al nostru, iar nu spre domnii de la Bucuresti a caror semnatura nu o recunoastem, fiindca nu noi i-am ales...".

DEZAMAGIRI. La fel de emotionante sunt si insemnarile memorialistice ale lui Onisifor Ghibu. Acesta era in 1940 profesor la catedra de Litere si Filozofie a Universitatii din Cluj. Amintirile sale au fost publicate in 1996, sub titlul "Pagini de jurnal (1935-1963)". Referitor la cedarea partii de Nord-Vest a Ardealului, Onisifor Ghibu scria: "In Piata am intalnit un grup de tineri intelectuali, asistenti, scriitori. Ma opresc inaintea lor si-i chem sa vina la Comandament ca sa-i determinam pe conducatorii armatei sa nu se supuna dictatului de la Viena, ci sa ramana cu armata pe pozitiile ce detin. Toti par a fi de aceiasi parere, dar se codesc de a ma urma. Toti zic sa ma duc eu, fara ei. Astfel, merg cu cativa insi dupa mine spre Liceul de fete "Regina Maria", din strada Octavian Goga, unde e Comandamentul. In fata Comandamentului, o lume imensa de manifestanti. Cred ca au fost la zece mii. Toti cu fetele crispate si inversunati pana la fanatism contra Destinului tiran. Unii ofiteri ma cunosc si-mi fac drum spre general. Cer sa fiu imediat primit de catre acesta. Sunt introdus fara nici un fel de intarziere. Ma prezint generalulului, pe care pana atunci nu-l vazusem niciodata si in care gasesc, din primul moment, tipul omului fara energie si fara personalitate.

- Am venit domnule general, in numele Ardealului, sa va spun ca, in aceste clipe tragice, armata are un singur lucru de facut: sa razbune crima de la Viena.

- Domnule profesor, - imi spune generalul - , adineaori am primit la mine o alta delegatie care s-a prezentat la mine sa ceara armatei sa reziste. I-am raspuns ca simt si eu, ca fiecare roman, durerea clipei de acum, dar ca eu sunt militar, care-mi am sefii mei, fata de care sunt dator cu disciplina. Acum redactez tocmai telegrama la Bucuresti, si va rog sa aveti toata increderea ca-mi voi indeplini datoria. Aveti incredere in armata si-n conducatori!

Raspunsul generalului a fost lamentabil: disciplina, telegrama, incredere. (...)

Inainte de plecare (din Cluj, n.n.) am fost inca o data cu baiatul meu Mihai la Universitate. El mi-a scurmat din fata acesteia un pumn de pamant, pe care l-am luat cu mine in noua si cea mai trista pribegie.

Trecand pe la Decanatul Facultatii de Litere, am scris pe peretele de langa usa, la stanga, cu creionul: "La revedere! O. Ghibu". Ca sa nu ma uite cei ce peste cateva zile se vor instala in biruitori, intre zidurile Almei Mater romanesti, parasite acum".

"Din nenorocire nu am fost nicicand intrebati (despre cedarea Ardealului, n.n.), aici «in calea tuturor rautatilor», cum a spus Miron Costin. Si in ciuda acestor rautati am stiut totusi sa ne aparam «saracia si nevoile si neamul», cum a rostit Eminescu. Ei, Eminescu si Miron Costin, nu si-au pierdut increderea in ea, si nici Mircea cel Batran, Stefan cel Mare si Mihai Viteazul. Voda Carol si slugile sale nu erau insa din aluatul lor(...) Semnatura domnilor de la Bucuresti nu o recunoastem, fiindca nu noi i-am ales". - Nicolae Margineanu

In Piata (Cluj, n.n.) am intalnit un grup de tineri intelectuali, asistenti, scriitori. Ma opresc inaintea lor si-i chem sa vina la Comandament ca sa-i determinam pe conducatorii armatei sa nu se supuna dictatului de la Viena, ci sa ramana cu armata pe pozitiile ce detin. Toti par a fi de aceiasi parere, dar se codesc de a ma urma. Toti zic sa ma duc eu, fara ei. In fata Comandamentului, o lume imensa de manifestanti. Cred ca zece mii. Toti cu fetele crispate si inversunati pana la fanatism contra Destinului tiran. - Onisifor Ghibu

"APARAREA ARDEALULUI!..."

Protopopul Aurel Muntean ucis de horthysti in septembrie 1940 la Huedin In memoriile sale, Onisifor Ghibu surprinde emotionant debusolarea creata printre intelectualii ardeleni de stirea cedarii Ardealului. "Sambata dimineata (31 august 1940, n.n.) m-am intalnit cu Grigore Popa, in strada Regina Maria, aproape de Piata. Mi s-a spus ca muncitorii romani de prin fabrici au incetat lucrul si au pornit-o in grupuri si in ordine sa manifeste prin oras, pentru razboi. Dupa cateva momente opinez sa incercam a injgheba un Comitet pentru apararea Ardealului. Dar cu cine? Ma gandesc la I. Lupas, Ionel Pop, Stefan Mates, I. Mateiu, Lucian Blaga s.a. Il caut pe Lupas la telefon. Sosise tocmai in acel moment de la Bucuresti (sau Saliste). Iau o masina si ma duc la el, cu Grigore Popa. Plec cu toti trei la dr. Ionel Pop, la birou. El ne raspunde ca nu e bine sa facem nimic pana nu stim ce zice dl. Iuliu Maniu. Propun sa-l chemam imediat la telefon, la Bucuresti. Bineinteles ca nu putem obtine legatura. Lupas zice ca nici el nu crede ca putem face ceva, fara sa stim intai ce zice Maniu. (...) Pe drum il intalnim pe Lucian Blaga, cel care a apoteozat in cuvinte admirabile pe Avram Iancu. Il strig din masina sa se duca la redactia ziarului "Tribuna" si sa ne astepte acolo. Aceeasi vorba i-o las directorului Arhivelor Statului, Stefan Mates, prin sotia sa. Ne ducem cu Grigore la "Tribuna", unde mai fusesera convocati, prin telefon, si alti «fruntasi». Acolo nimeni: nici unul. (...) Duminica dimineata (1 septembrie 1940, n.n.) urma sa soseasca presedintele Iuliu Maniu. M-am dus la gara sa-l intampin, dar n-a venit… Iata ca el nu vine, si cand va veni va fi prea tarziu. (...)

INTEMEIETOR AL STUDIULUI PSIHOLOGIEI Nicolae Margineanu s-a nascut in anul 1905, facand studiile primare si secundare la Blaj si Orastie. Ulterior a urmat cursurile Universitatii din Cluj pe care a absolvit-o in anul 1927. Inca din 1926 a fost numit preparator la Institutul de Psihologie a Universitatii din Cluj. In 1929 obtine titlul de doctor, dupa care a urmat mai multe stagii de pregatire in strainatate. Dupa arbitrajul de la Viena s-a mutat in calitate de conferentiar la Sibiu, unde a condus Institutul de Psihologie. Dupa venira regimului comunist la putere, a fost detinut politic. ARDELENII CER SOCOTEALA GUVERNULUI DE LA BUCURESTI In dupa amiaza zilei de 31 august 1940 elita romaneasca din Cluj a apelat la gesturi disperate pentru a evita acceptarea Dictatului de la Viena. Onisifor Ghibu povesteste in memoriile sale cum impreuna cu un grup de intelectuali a decis sa trimita o telegrama in care "certa" administratia condusa de Carol al II-lea pentru lipsa demnitatii in fata solicitarilor Budapestei: "Ardealul intreg, infatisat prin miile de fii ai sai adunati spontan in Capitala sa, Cluj, trimite pe aceasta cale celor ce pentru moment detin destinele tarii expresiunea vointei lor nestramutate de a respinge cu ultima hotarare dictatul de la Viena, care vrea sa dea Ardealul ungurilor. Nu primim nici o hotarare care vrea sa rasluiasca mostenirea sfanta a inaintasilor nostri, ori de unde si de la cine ar veni ea. Vom apara Ardealul cu ultima noastra energie. Cerem razboi si facem raspunzatori pe cei de la Bucuresti care prezideaza acum evenimentele. Sa plece de la conducere autorii crimei de la Viena si sa vina in fruntea tarii un guvern de rezistenta nationala". FONDATOR AL UNIVERSITATII DIN CLUJ Onisifor Ghibu s-a nascut la 31 mai 1883 in Salistea Sibiului intr-o familie de tarani. Face studiile la Liceul maghiar din Sibiu si la gimnaziul romanesc din Brasov. Ulterior urmeaza cursurile Seminarului ortodox din Sibiu si ale Universitatilor din Bucuresti si Budapesta ca bursier. In 1914 fuge in Romania, iar in 1916 se duce in Basarabia unde participa la miscarea nationala romaneasca de acolo. Intre 1919-1940 a fost profesor la Univesitatea din Cluj, al carei intemeietor a fost. Dupa instaurarea regimului comunist a fost internat in lagar.