x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie Cineapocalipsa

Cineapocalipsa

06 Feb 2005   •   00:00

PE ECRANE
Un asteroid se indreapta spre Pamant, calotele se topesc si nici stratul de ozon nu se simte prea bine.
SEBASTIAN S. EDUARD

Valuri uriase acopera New York-ul in "The Day After Tomorow: Unde voi fi poimaine"
Se numesc filme-catastrofa. Si nu din cauza incasarilor, desi deseori si acestea contribuie la bunul renume al filmului. Exista catastrofe locale, dar si catastrofe globale. Ce sa faci, si la Hollywood s-a auzit de globalizare. "Titanic", de exemplu, cu toate miile de morti, idila de pe bancheta din spate, Leonardo DiCaprio si aproape 2 miliarde de dolari incasari reprezinta numai o catastrofa "locala". Filmele apocaliptice sunt cele in care toata umanitatea sau o buna parte din ea este amenintata.

COMERCIAL. Ca tot era vorba de Bruce Willis. Michael Bay, regizorul care mai tarziu va face si "Pearl Harbour" - alta catastrofa "locala", face prin 1998 "Armageddon". Cum Pamantul este amenintat de un asteroid urias, care daca se va prabusi pe planeta va distruge orice forma de viata, se face un echipaj din cosmonauti si specialisti in sondaje pentru a iesi in intampinarea musafirului nepoftit si a provoca o explozie nucleara. Probabil ca ati vazut filmul - el moare, dar omenirea este, inca o data, salvata. Bine, bine, veti spune, carcotasi, dar Bruce Willis avea deja antrenamentul facut in urma productiei lui Luc Besson - "Al cincilea element" si al straniului SF "Armata celor 12 maimute"...

Un alt salvator de serviciu este Schwarzenegger. Daca ar fi sa tinem scorul, apai, el chiar e la egalitate cu Bruce Willis. Daca in "Terminator" a fost personajul negativ, in T2 si T3 el incearca sa salveze Pamantul intorcandu-se in timp, in incercarea de a preveni Sfarsitul Lumii. In Apocalipsa il gasim pe acelasi musculos guvernator de California care, de pe pozitiile unui fost politist, incearca sa apere de furia Diavolului o femeie care ar purta in pantece pe insusi Antihristul. Chestiune de gust.

Din ciclul "Am avut un cosmar si acum fac filme" mai pot fi date cateva exemple. Cu un an inainte de "Armageddon" apare un film cu un subiect asemanator: o cometa uriasa e la un pas sa se prabuseasca pe Pamant si atunci... e trimis la inaintare un echipaj spatial cu o superbomba nucleara. Ce ti-e si cu spionajul asta economic! In "Centrul Pamantului" avem de-a face cu "inamicul din interior": miscarea de rotatie a Pamantului s-a oprit, campul magnetic se deterioreaza rapid, asa ca nu le mai ramane oamenilor de facut decat sa trimita catre maruntaiele incandescente un vehicul-cartita care, ajungand in apropierea axei de rotatie sa... detoneze o bomba nucleara. Un fel de sut in fund dat Pamantului, care nu voia sa se mai miste.

EXTRATERESTRII. In ecuatie intra si extraterestrii. Paranoia ne spune ca omuletii verzi ne-au vrut intotdeauna raul. Animalutul cu ochii bulbucati care voia acasa, cel din filmul lui Spielberg, este numai o exceptie. Insusi presedintele Statelor Unite, alias Bill Pullman, trebuie sa se urce intr-un avion de vanatoare pentru a stalci cateva mutre de invadatori intergalactici in "Ziua Independentei". Ajutat de un pilot negru si de un savant evreu - ca totul sa fie politically corect - , el trimite o naveta spre nava-mama a extraterestrilor pentru a detona o... Restul il stiti.

CLIMA. Mai nou, suntem si ecologisti. Incalzirea globala isi face de cap in "The Day After Tomorow: Unde voi fi poimaine" si, peste noapte, tot Pamantul este transformat intr-un patinoar. Asa au disparut, in urma cu 10.000 de ani, dinozaurii si asa pot disparea acum si oamenii.

In final, o productie clasica. Va mai aduceti aminte de "Ultimul tarm?". De varianta din 1959, cu Gregory Peck, sau de cea din 2000, cu Armand Assante? In urma unui dezastru nuclear, omenirea se afla sub norii grei ai exploziilor radioactive. Ultimul refugiu, ultimul tarm ramas, este cel al Australiei. Toti spera ca norul radioactiv sa nu se intinda atat de departe. Un semnal morse din emisfera nordica il face pe un capitan de submarin sa cerceteze acea zona despre care se poate spera ca nu ar mai fi sub incidenta radioactivitatii. Speranta nu era altceva decat o sticla de Coca-Cola, agatata de o jaluzea batuta de vant si care atingea, dezordonat, clapeta unui aparat morse. Ultimul cadru: o piata pustie din Melbourne, cu hartii luate de vant si cadavre chircite. Deasupra, un banner: "Inca mai este speranta".

MARTIENII ATACA!

Bineinteles ca s-au facut si filme-catastrofa in cheie umoristica. "Atacul martienilor" este un exemplu elocvent cand scenaristii au decis sa renunte la celebra bomba nucleara in favoarea unei melodii intepatoare din anii ’60. Rezultatul? Capetele martienilor se umflau si pocneau rand pe rand cu un aspect de pizza trantit peste obiectivul camerei de luat vederi.

×
Subiecte în articol: editie de colectie