Cu paharelul dupa mine

Cand te prinde-un "chef d-ala cumplit" in brate de bruma de struguri si parfumul coanei Zaraza, "da-i cu spritu’ pan’ la ziua"! Zum-zum...

A fost ultima vara a copilariei mele. In gradina Casei Universitarilor, printi varstnici isi adunau pe colt de masa visele, cautand firimituri de noblete indaratul casei cu povesti tainuite a generalului lui Garibaldi. Lume fina, refugiata dincolo de o subtire linie inverzita ce-si azvarle toamna frunzele in strada. Inutila razbunare.

VREMURI. Un batran inca verde, cu parul vopsit ingrijit asezat. Poarta un sacou bej in carouri. A comandat ceva, dar deocamdata isi face de lucru cu o canita brumata de vin alb. Toarna cu masura intr-un pahar si-l ingana cu sifon. E aglomerat, dar el sta singur la o masa de sase persoane. Usa de sticla se deschide. Chelnerul, derutat. Se apleaca si-i sopteste ceva la ureche batranului domn. El da din cap si, politicos, se ridica in picioare cand nou-venitii se asaza. Cer vin. Chelnerul le umple paharele. Dar, fatalitate.

Intinzandu-se dupa canita de sticla aproape goala, batranul darama din nebagare de seama paharul comeseanului de langa el. Cu ochii mari, aproape speriat si nestiind ce hram poarta cheflii, ii intinde omului mana. "Va rog sa ma scuzati!", spune. "Eu sunt Gica Petrescu!" Vremuri... "Trece timpu’ ca nebunu’ si ma trec si eu... "

ZILE. Zgura stadionului din Obor prinde a frige abia cand din valea Dambovitei vine sa-si apere onoarea "Venus", eterna rivala a echipei "Unirea-Tricolor". Arena e luata cu asalt de oborenii lui nea Nae Lucescu. Si rasuna maidanul de glasul ragusit al lui Nicu, Chibrit, seful galeriei venusiene, nervos si uscat si atat de lung, incat se spune ca-si poate aprinde tigara direct de la flacara felinarelor cu gaz. Ultimele. Dirijeaza galeria cu umbrela si cu glasul dres cu vin de la "Mercur" sau cu tuiculita carata cu damigeana din fundul Olteniei de popa Sfaraiala, cel mai aprig slujitor al lui Bachus si sustinator in anteriu al echipei din vale. "Pe cine-as fi iubit de n-ai fi tu"? Dar tipa si Titi Barosanu, stabul galeriei din Obor. Pitigaiat si caraghios, parca-i scapetele din colivia doctorului Aurel, comersant de doftoricale si frectii.

S-au dus si Chibrit si Barosanu, ca si echipele lor, ca si tineretea celor ce i-au cunoscut, o data cu Pavlovici "Pantera", Dobai "Calu", Cotormani "Fachiru"... S-au dus si zilele cand dupa un meci te racoreai la o crasma din vechiul Obor, cam pe unde e acum Liceul "Iulia Hasdeu". Si-ti venea sa mori de fericire sau de suparare... Apoi, "hai sa bem un paharel"!

NOPTI. Azi nu stiu in ce crasma din Obor ti-ai mai putea dori sa mori. Oricum, vinul rosu cu care poate ai fi tentat sa-ti scrii testamentul s-ar evapora rapid datorita continutului ridicat de apa, inainte sa apuci sa-ti declari deplinatatea facultatilor mintale, lucru de altfel pe deplin contestabil, din moment ce ai ales sa dai ortul popii taman acolo, taman acum.

Si-atunci iti vine sa te racoresti la cismeaua de la Hale si s-o pornesti spre bariera Vergului pe jos doar ca sa iei tramvaiul pana la Foisor, sa-i dai roata o data si sa faci calea-ntoarsa. Ca ai tocmit lautari care sa te duca dupa chef acasa, si sa-ti zica "una mai saltareata" la ora la care noaptea moare de somn, iar ziua nu s-a dezmeticit inca bine. Ei, "cand se crapa de ziua alta data..." Dar te scuturi de nostalgie si stigi "cand mi-o fi mai rau, asa sa-mi fie" si-n tramvai te tii de glume cu copiii calicilor care calaresc tampoanele. "Cind incepe trenul zborul/ Vine-ndata conductorul/ Clant, facand perforatorul,/ Face-o gaura in bilet!/ Clant, cu totii, frati iubiti!/ Faceti gauri unde stiti!" Nu stii cum a ajuns poezioara lui Mark Twain in gura copiilor de la bariera Vergului. Dar le canti si tu de-ale tale. "Du-ma acasa, mai tramvai!" Acasa? Unde..., acasa...? La "casuta noastra...".

Trec de-a lungul anilor si cantecele mele. Trec asa cum trece-n zbor un stol de randunele. In urma lor ramane neuitat Frumosul vis pe care l-am cantat." Si un suras fermecator, Sau o lacrima de dor, Tot ce-aduna inima

Mai bun in ea Stau in pragul toamnelor cu cantecele mele. Am crescut sub cerul lor, am ras si-am plans cu ele, La focul lor, foc nestins, toata viata mea, Mi-am incalzit inima.