x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie Etica si politica

Etica si politica

de Paula Mihailov    |    21 Noi 2005   •   00:00
Etica si politica

Deciziile politice majore au efecte pe termen lung. Germanii platesc azi sume mari ca despagubiri victimelor nazismului. La fel procedeaza si Romania.

SUFERINTA URMASILOR
Deciziile politice majore au efecte pe termen lung. Germanii platesc azi sume mari ca despagubiri victimelor nazismului. La fel procedeaza si Romania.

Viata si suferintele celor deportati si ucisi din cauza unor decizii politice nu pot fi in nici un fel recompensate. Cu toate acestea, printr-o legislatie adecvata, Romania a incercat sa ofere sume reparatorii victimelor deportarii in Transnistria. La 30 martie 1990, Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala a emis Decretul-lege numarul 118 prin care "persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945" li se acordau "anumite drepturi". Abia peste noua ani insa, guvernul Radu Vasile a emis Ordonanta nr. 105/1999, prin care compensatiile se extindeau si la persoanele care au fost persecutate, stramutate, deportate, prin deciziile regimului Antonescu, instaurat in 14 septembrie 1940.

BENEFICIILE. Astfel ca, prin Legea 189/2000, in cadrul fiecarei case teritoriale de pensii, s-a infiintat o comisie de aplicare a legii. Conform actului normativ, cei care doresc obtinerea unor recompense se prezinta in fata comisiei cu actele doveditoare. Beneficiile de care se bucura aceste persoane sunt: indemnizatiile lunare, al caror cuantum variaza in functie de inflatie; asistenta medicala si medicamente in mod gratuit si prioritar; transport urban gratuit, sase calatorii dus-intors gratuite, anual, la CFR, clasa I; sase calatorii dus-intors gratuite, anual, cu mijloacele de transport auto sau, dupa caz, cu mijloace fluviale; un bilet pe an, gratuit, pentru tratament intr-o statiune balneoclimaterica; scutire de plata taxelor de abonament pentru radio si televizor; prioritate la instalarea unui post telefonic si scutire de plata abonamentului telefonic; acordarea, la cerere, cu titlu gratuit, a unui loc de veci.

DIN "BUZUNARUL URMASILOR". Toate aceste facilitati sunt oferite din bugetul statului, buget la care contribuie fiecare cetatean platitor de taxe si impozite. Astfel ca s-a ajuns ca, in fiecare an, incepand cu anul 2000, bugetul national sa prevada sume de ordinul miliardelor pentru acordarea de compensatii deportatilor. Numai din bugetul anului 2004 a fost alocata suma de 182.062.883,1 RON, iar din bugetul anului 2005, pana in luna septembrie 2005, au fost alocate 145.014.093,95 RON.

Problema cea mai mare a persoanelor care se pot bucura de toate facilitatile prevazute de lege este imposibilitatea demonstrarii statutului lor de deportat. Pe vremea cand a fi evreu sau "tigan" era o "crima", multi si-au ars documentele de identitate si proprietate, de frica autoritatilor. Si-au schimbat numele ori nu au avut un domiciliu stabil. De aceea, azi, nefiind in posesia actelor atat de necesare pentru obtinerea compensatiilor, pot doar spera la ele.

7.690 EURO DE FIECARE PERSOANA
La 12 august 2000, Camera inferioara a Parlamentului german - Bundestagul - a emis o lege prin care a fost infiintat programul denumit "German Foundation Act". Prin acest program, victimele lagarelor de munca fortata ale nazismului sunt recompensate. Fiecare supravietuitor, pana in februarie 1999, are dreptul la 7.690 euro, conform datelor puse la dispozitie de Oficiul International pentru Migratie. Desi aproximativ 8.000 de cetateni romani se incadrau in prevederile legii germane, in Germania au ajuns doar 5.500 de solicitari, numai din partea cetatenilor rromi. Nu toti rromii care au depus cereri de despagubire si-au primit si banii. In absenta informarii corespunzatoare, nu s-au incadrat in termenul stabilit de guvernul german de intocmire a dosarelor.
×
Subiecte în articol: editie de colectie