Misterul jafului comunist

Sase oameni au jefuit in vara anului 1959 o masina a Bancii de Stat a Republicii Populare Romane. Impreuna au organizat cel mai mare jaf petrecut vreodata intr-o tara din lagarul comunist, reusind sa fure peste 1.600.000 de lei, o suma fabuloasa pentru acele vremuri. Dupa ce au fost prinsi, au fost obligati sa-si joace propriile roluri intr-un film intitulat "Reconstituirea", regizat de Virgil Calotescu.

In dimineata zilei de 28 iulie 1959, la ora 8:00, patru barbati si o femeie, toti purtand masti, toti inarmati, au talharit masina Bancii de Stat a Republicii Populare Romane. Cu ajutorul armelor de foc, cei cinci au incarcat toti banii pe care masina bancii ii transporta - 1.686.000 de lei - intr-un getax marca Moskvici, dupa care au demarat in tromba. Suma echivala la acea vreme cu peste 250.000 de dolari, o suma uriasa tinand cont de faptul ca in Republica Populara Romana cetatenii trebuiau sa fie egali, mai ales din punct de vedere material.

Angajatii bancii nu erau inarmati, iar masina institutiei, marca Skoda Station, era o prada extrem de usoara. Nu avea nici macar incuietoare. Sucursala Bancii de Stat in fata careia s-a produs jaful se afla pe Calea Giulesti din Capitala, pe atunci in raionul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Vizavi de aceasta unitate era amplasata Maternitatea Giulesti, in apropiere situandu-se si o sectie de militie. Un prim martor, o angajata a maternitatii, furnizeaza primele amanunte: soferul getaxului purta mustata.

Autoritatile sunt socate. O asemenea actiune pare ireala intr-o tara comunista, in care, teoretic, fiecare cetatean isi vede de treaba, construind voios socialismul. Dar militia se mobilizeaza repede si apar noi indicii. Se reconstituie traseul getaxului.

Dupa ce au fugit din fata sucursalei, banditii au ajuns in apropierea Morii Ciurel, langa podul cu acelasi nume. Aici au fost surprinsi de un pionier pe cand abandonau o parte din bani in bancnote mici. Copilul le da de stire cetatenilor cinstiti, care gasesc acolo suma de 138.000 de lei.

Masina este gasita pana la urma abandonata pe strada Dr. Teohari si cu aceasta ocazie este recuperata inca o suma consistenta de bani: 213.000 de lei.

INVESTIGATIA. "Nu ai dreptul sa banuiesti ca infractori oameni nevinovati", asa suna cuvintele comentatorului din "Reconstituirea", film realizat in 1960 de catre Virgil Calotescu, cu chiar autorii jafului, in timp ce pe ecran apare un "lucrator" de Securitate, care se infiltreaza printre cumparatorii dintr-un magazin bucurestean. Apar imagini care ilustreaza decadenta: baruri in care oameni fara capatai, "declasati", petrec cu femei si bautura, lasand pe mai tarziu infaptuirea societatii multilateral dezvoltate.

Sunt banuite "elementele legionare si nationaliste", "elementele burgheze in putrefactie". Este cautat cel care conducea getaxul. Poate fi sofer profesionist, asa ca sunt luate la verificat garajele din Capitala. In numai doua luni, organele ajung la Alexandru Ioanid, prezentat in film ca "afacerist", prieten cu sotii Igor si Monica Sevianu. Casa lor este pusa sub supraveghere. Intr-o scrumiera din aceasta casa se gaseste o banderola pentru bancnote. Se perchezitioneaza imobilul, se gasesc sume mari de bani in pod, la Ioanid si la Sevianu. Toata banda este descoperita, arestata si anchetata: Monica Sevianu, Glanzstein Abrasa, ins "cu pretentii de intelectual", Obedeanu Haralambie, "pretins ziarist", Paul Ioanid, Alexandru Ioanid si Igor Sevianu, inginer, care, in loc sa munceasca a preferat sa traiasca din banii muncitorimii, ca un "declasat". Pusi in fata dovezilor (arme, bani, martori), recunosc toti intr-un glas ca au planuit de mult jaful, care nici n-a fost singura lor faradelege, formand in anul 1957 aceasta banda criminala.

VARIANTA 2. A doua varianta asupra evenimentelor este de fapt un ansamblu de obiectii la prima varianta, cea oficiala. Anchetatorii si realizatorii filmului "Reconstituirea" au omis cateva "amanunte". Primele se refera la adevarata identitate a invinuitilor. Sa incepem cu "capetenia" bandei, Alexandru Ioanid. In vreme ce in film este prezentat ca fiind un "afacerist", realitatea este putin diferita. Alexandru Ioanid, zis Lica, era membru al partidului conducator. Ioanid era nascut in noiembrie 1920 si pana in primele luni ale anului 1959 avusese functia de locotenent-colonel de militie, sef al Directiei Militiei Judiciare. In luna mai a aceluiasi an, Alexandru Ioanid fusese destituit. Numele lui real fusese Leibovici. Nu numai ca Lica avusese o functie atat de importanta, dar era chiar ruda cu ministrul de Interne de atunci, Alexandru Draghici, fiind casatorit o vreme cu sora acestuia. Prin urmare, Ioanid si unul dintre conducatorii statului comunist al anilor ’50-’60 erau rude.

Nici fratele sau, Paul Ioanid, nu era mai prejos. Paul, nascut in martie 1923, era de asemenea un personaj important in nomenclatura de partid. Era profesor universitar, isi daduse doctoratul la Moscova si fusese sef de catedra la Academia Militara. Paul Ioanid participase ca reprezentant al tarii noastre la programul spatial secret al Uniunii Sovietice si a fost ridicat de Securitate atunci cand s-a intors in tara. In filmul documentar "Marele jaf comunist", al regizorului Alexandru Solomon, Colonelul Enoiu povesteste ca, dupa condamnarea celor cinci la moarte, Paul i-a cerut acestuia o intrevedere. In cadrul intalnirii, fratele lui Lica Ioanid si-a exprimat dorinta de a fi trimis in spatiu.

Igor Sevianu, inginer de aviatie, era de asemenea membru PMR si detinuse functia de locotenent de militie pana in 1951. Prietenii ii ziceau Gugu. Numele lui fusese Igor Herscovici. Impreuna cu Monica Sevianu aveau doi copii, nu aveau locuri de munca si traiau din meditatiile pe care le dadea Monica. Igor Sevianu participase, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, la actiuni de sabotaj impotriva nazistilor, impreuna cu fortele aliate.

Sotia sa, Monica Sevianu, mai fusese casatorita si traise cativa ani in Israel, de unde se intorsese pentru a da o mana de ajutor, in Romania, la construirea socialismului. De profesie era ziarista si era membra a Partidului Muncitoresc Roman.

Haralambie Obedeanu, membru al PMR, avea, in anul comiterii jafului, varsta de 31 de ani, lucrase si el in cadrul Ministerului de Interne. Fusese ziarist la Scanteia, organul de presa principal al regimului si decan al Facultatii de Jurnalism din cadrul Academiei "Stefan Gheorghiu" pana la sfarsitul anului 1958. Numele sau real era Lazarovici.

Cel pe care filmul "Reconstituirea" il prezinta ca fiind membrul bandei "cu pretentii de intelectual" este Sasa Musat, adica Glanzstein Abrasa. Se nascuse in august 1924 si era o ruda indepartata a lui Emil Bodnaras. Fusese profesor universitar de istorie.

Aceste sase "elemente nationaliste" erau evrei. Avusesera functii importante in conducerea tarii, dar toti fusesera marginalizati, trecuti pe linie moarta in anul ce precedase producerea jafului.

METODE DE ANCHETA. Filmul "Reconstiturea" din 1960 nici macar nu atinge trecutul real al celor sase "banditi". Despre metodele de investigatie "specifice" nu se sufla nici un cuvant. Bucurestiul anilor ’50-’60 ai secolului trecut era un oras numai bun de terorizat. Pentru ca putinii martori vazusera un om suspect care purta mustata, unele din primele tinte au fost... mustaciosii. Au fost ridicati sute de oameni care le pareau suspecti "lucratorilor". Dar primii care au avut de suferit au fost chiar angajatii bancii. Gheorghe Ciuplea, insotitorul transportului jefuit, povesteste in filmul documentarul "Marele jaf comunist" al regizorului Alexandru Solomon, realizat in 2004, ca isi pierduse cunostinta in momentul cand a fost amenintat cu arma de atacatori. Avea sa-si piarda cunostinta de mai multe ori dupa aceea, dar asta numai din cauza metodelor de ancheta ale Securitatii, metode care, se stie, nu dadeau gres niciodata. Pe Ciuplea l-au batut la talpa in timp ce era legat si tinut cu capul in jos, iar tortionarii ii puneau in continuu aceeasi intrebare: "Cine sunt autorii?". "S-au audiat mii de oameni. Curatenie totala s-a facut", povesteste, in documentarul din 2004, Gheorghe Blidaru, unul dintre conducatorii anchetei.

Dupa ce firul anchetei a ajuns la cei sase, a fost randul vecinilor sa intre in vizorul "lucratorilor". Elena si Victor Serbanescu, vecinii familiei Sevianu, relateaza in documentarul lui Alexandru Solomon felul cum s-a facut arestarea Monicai Sevianu: "Monica a luat o palma de au dat-o cu capul de usa". Este putin probabil ca cei sase sa nu fi fost torturati in timpul anchetei. Versiunea oficiala este ca, pusi in fata dovezilor, au recunoscut imediat. Numai ca procedura era urmatoarea: declaratia negativa a celor anchetati nu se consemna. Inregistrata era doar declaratia prin care recunosteau ca sunt autorii jafului. Anchetatorul Gheorghe Enoiu, despre care fostii sai "clienti" declara ca era de o cruzime comparabila cu cea a generalului Plesita, spune ca Lica Ioanid a negat initial orice amestec in aceasta afacere. Numai ca in a treia zi a recunoscut. "Lica stia procedura militiei: «Dom’le, daca ma bateti, va spun orice», zicea el. Lica era un provocator ceva de neinchipuit", povesteste tortionarul.

Se pare ca celor sase "declasati" li s-a sugerat, in timpul anchetei ca, daca vor coopera la filmarea reconstituirii jafului, nu vor primi pedeapsa cu moartea. Poate ca din aceasta cauza, in filmul "Reconstituirea", regizat de Virgil Calotescu, cei sase "sabotori si banditi" joaca atat de bine, dar totusi atat de neconvingator. In orice caz, dictia celor sase protagonisti este mai buna decat a militienilor si securistilor.

SENTINTA. "La 12 noiembrie 1959, procesul celor sase evrei a inceput. Dupa numai trei zile a fost pronuntata condamnarea: barbatii vor fi executati, iar pentru Monica Sevianu munca silnica pe viata. La 18 februarie 1960, la ora 8:00 dimineata, Igor, Sasa, Lica, Haralambie si Paul au fost executati prin impuscare. Monica Sevianu a stat in inchisoare pana in 1964, cand a fost eliberata datorita unei amnistii si a emigrat in Israel. In 1977 a murit de cancer.

"Este total neverosimil ca toti cei care fost implicati in procesul jafului Bancii Nationale (doi profesori universitari, doi ziaristi, un inginer aviator si un locotenent-colonel de militie civila, care fu-sese seful Directiei Militiei Judiciare pe tara, echivalentul FBI-ului american), toti oameni de o inteligenta si pregatire peste medie, sa fi crezut ca ar putea cheltui aceasta suma de bani fara ca politia politica sa nu fie atentionata sau alertata." Alexandru Galis

"Ce pot spune despre actorii din film? In primul rand, i-am vazut dupa aproape 50 de ani pe tatal meu, Alexandru Ioanid si pe unchiul meu, Paul Ioanid. Si ei, si ceilalti mi s-au parut oameni integri, cultivati, care, la proces, au renuntat sa mai spere ca li se va face dreptate. Au recitat cursiv ce au fost probabil obligati si torturati sa declare" Alexandru Galis

O FARSA JUDICIARA, UN PROCES POLITIC?

Alexandru Galis, fiul lui Alexandru Ioanid, avea 6 ani in 1959. Dupa arestarea si condamnarea celor sase intelectuali evrei, familia Ioanid a avut de suferit. "O parte din familie a suferit inchisoare pe motive banale (matusa mea, sotia lui Paul Ioanid, a fost inchisa 6 ani pentru faptul ca a avea o carte ilegala la vremea aceea, "Doctor Jivago" de Boris Pasternak). Bunicii mei, parintii lui Alexandru si Paul Ioanid, au fost si ei inchisi si din dosarele pe care le-am citit reiese ca au fost batuti in inchisoare. Stiu ca la un moment dat au incercat sa se sinucida. Nu toti din familie au suferit in inchisori. Mama mea s-a inchis in ea si a suferit o depresie adanca pe restul vietii ei. N-a iesit patru ani din casa si a murit si ea tanara. Toti din toata familia au fost marcati pe viata", ne-a declarat Alexandru Galis. Fiul lui Alexandru Ioanid a emigrat in anul 1980 in Anglia si locuieste de atunci la Londra.

VICII. In Romania, Galis a studiat dosarele anchetei si nu crede versiunea oficiala a autoritatilor. "Dupa parerea mea, urmarirea penala si procesul penal - cum reiese din filmul «Reconstituirea», comandat de Ministerul de Interne - a fost o farsa judiciara. O analiza a urmarii penale, care actualmente se afla la CNSAS (Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii), arata vicii fundamentale de procedura judiciara. Am citit cu mare atentie tot ce mi s-a pus la dispozitie - aproximativ 20.000 de pagini - si am vazut de nenumarate ori filmul care s-a facut despre derularea procesului. Am constatat urmatoarele: Nu se prezinta nici o dovada, document sau martor din partea Bancii Nationale care sa ateste ca s-a comis intr-adevar jaful. Nu se prezinta nici un fel de detalii, inseriere, denominatie sau alte detalii bancare despre banii furati. In procesul-verbal facut la locuinta tatalui meu, «banii gasitii» sunt trecuti ca un fapt divers si fara detalii pe o lista interminabila de obiecte casnice banale: scrumiere, carti, furculite, batiste etc., fara nici un fel de descriere detaliata. Nu se prezinta si nu se ofera nici o explicatie din ce motive principalul martor ocular, si anume soferul taximetrului din care au coborat sa opreasca masina bancii si apoi sa transporte banii, nu apare la proces sa depuna marturie. In schimb este adus un alt sofer al unui alt taxi cu care se spune ca ar fi comis sau intentionat sa comita un alt jaf la o alta data", spune Galis.

MARTORII. O parte din martorii oculari care, dupa cum reiese din film, au declarat ulterior ca ar fi vazut jaful - o femeie pe balconul unei maternitati si altii - nu sunt intrebati la ce data au vazut comiterea jafului: data presupusului jaf sau data cand s-a facut filmul «Reconstituirea». Este extrem de probabil ca martorii oculari sa fi fost martori oculari la filmarea jafului si nu la jaf. Judecata a fost foarte sumara, procesul a durat numai trei zile. Toti si-au recunoscut vinovatia - fara nici o ezitare. Recursul a avut loc la doar trei zile dupa proces, in contraventie cu Codul Penal care era in vigoare. Dupa cum reiese din declaratiile facute chiar de anchetatorii cazului - prezentati in documentarul regizorului Alexandru Solomon - marturiile inculpatilor au fost smulse sub tortura fizica. Nu se explica de ce aceasta infractiune civila a fost judecata in tribunalul militar. Numai procesele politice din perioada 1945-1965 au fost «judecate» la instante militare. Pare evident ca acest «jaf» a fost de fapt un proces politic", crede Alexandru Galis.

EPURARI. "Desi din filmul facut in timpul procesului reiese ca organizatorul a fost Igor Sevianu, cazul a ramas sub numele de «Banda lui Ioanid». Asta imi intareste convingerea ca a fost un caz politic declansat de cauze total diferite. S-a vehiculat ideea ca ar fi fost procesul «antisionist» din Romania, episodul romanesc din sinistrul serial al proceselor similare care au avut loc in majoritatea satelitilor Uniunii Sovietice in perioada respectiva. Nu trebuie exclusa aceasta posibilitate. Presupusul jaf din 1959 a declansat si justificat repercusiunile severe impotriva evreilor din Romania, in special epurarea lor din functiile de raspundere. Asa cum am declarat in urma cu un an si jumatate consider posibilitatea redeschiderii procesului, cu toate ca imi dau seama ca acest lucru nu-i va reinvia pe cei care au murit acum 45 ani. Am avut ocazia sa-i cunosc pe aproape toti urmasii celor care au fost implicati in procesul asa-numitului jaf a Bancii Nationale. Toti au parasit Romania si toti cred ca a fost o inscenare", declara Galis.

"Presupusul jaf pare lipsit de motivatie. Obiectul jafului, 1.686.000 lei (aproximativ 250.000 USD, echivalentul venitului anual a 300 de oameni in acea epoca), reprezinta o suma care nu putea fi folosita in Romania anilor ’50 sau ’60. Alexandru Galis, fiul lui Alexandru Ioanid "La vremea aceea nu exista posibilitatea cumpararii unor obiecte de valoare, proprietati sau masini, iar convertirea lor in valuta straina era imposibila. Cum stim, in strainatate leii nu aveau nici o valoare" Alexandru Galis, fiul lui Alexandru Ioanid "BENEFICIARII UNEI SITUATII PRIVILEGIATE" Filmul "Marele jaf comunist" a fost realizat anul trecut de catre regizorul roman Alexandru Solomon. Filmul este un documentar care incearca sa aduca lumina in afacerea petrecuta in urma cu peste 40 de ani. Documentarul, o productie Les Films d’Ici si Libra Film, a castigat, in noiembrie 2004, premiul pentru Film Documentar Istoric din cadrul celei de-a cincisprezecea editii a Festivalului de Film Istoric din Pessac, Franta. Pe parcursul celor 75 de minute, Alexandru Solomon prezinta interviuri cu cativa militieni si securisti care au lucrat la acest caz, dar sunt intervievati si cei care au avut de patimit in urma anchetei brutale a "organelor". "Victimele colaterale" in ancheta de doua luni din 1959 povestesc care au fost metodele de "aflare a adevarului": batai si amenintari. Pe de alta parte, anchetatorii de atunci, acum pensionari, incearca sa-si justifice trecutul. Vasile Varga, unul dintre membrii completului de judecata care i-a condamnat pe cei sase, sustine ca acestia au comis jaful ca urmare a nemultumirii lor, deoarece fiind "nationalisti evrei" "nu se impacau cu faptul ca nu mai sunt beneficiarii unei situatii privilegiate".