Ras si lacrimi

Dupa 28 de ani de la disparitia prietenului Toma, actorul Horatiu Malaele a acceptat sa vorbeasca despre relatia dintre ei si sa-i faca un desen satiric, din memorie. Un desen care sa scoata in evidenta tineretea, candoarea, "cam cum era el". Un portret al profesorului, al colegului, al prietenului, al actorului, al omului Toma Caragiu.

Daca e sa-l intrebi pe Horatiu Malaele cum si cand l-a intalnit prima data pe Toma Caragiu, nu mai stie exact. "Probabil pe vremea Institutului, prin ’72-’73, cand el monta «Revizorul», alaturi de toata trupa de aur a Teatrului Bulandra".

PRIETENIE. Au jucat impreuna in ultimul film al lui Toma, "Gloria nu canta", in regia lui Alexandru Bocanet. Atunci au si devenit amici. "A fost o relatie de prietenie despre care am vorbit foarte putin, dar o prietenie cu care ma mandresc. Cred ca daca eram in Bucuresti in acea perioada, nu s-ar fi intamplat ce s-a intamplat cu el. Indeobste serile ieseam la crasme sau in diferite locuri si poate nu l-ar fi prins nenorocirea in casa". Multe amintiri il leaga pe Horatiu Malaele de Toma Caragiu. Unele de povestit, altele de nepovestit. "In ciuda unei aparente titanice, era un mare timid. Un tip casnic, cazon, cum ii placea sa spuna. Mi-aduc aminte ca, la un moment dat, eram cu un grup de prieteni, i-am dat un telefon si i-am zis «Nea Tomita, mergem la carciuma la Continental». M-a injurat in gluma, spunandu-mi «Esti un golan, mie imi place viata de familie. Tu esti un nenorocit care ma ineci in alcool». «Deci, nu vii?». «Nu», imi zice, hotarat".

Gasca de prieteni s-a "reorientat" spre un cinema, sa vada un film, mergand la carciuma abia dupa aceea. "La Continental, l-am gasit pe Toma, care statea singur la o masa de vreo zece persoane, cati ii spusesem eu ca o sa fim. Ne pastrase loc, statea de vreo doua ore acolo. M-a emotionat pentru ca eu eram un nimeni si el era un imens actor!". Relatia in sine intre invatacel si profesor a fost extrem de emotionanta, dublata de relatia de prietenie care se aciuase intre ei doi, spune Malaele.

MIRAJUL TELEVIZIUNII. Desi, pe scena teatrului, era un actor total, Toma Caragiu a primit de la televiziune altceva: libertatea si sansa de a canta, de a face personaje abstracte, mai caricaturale, in zona umorului absorbit de public. "Cred ca asta era explicatia succesului sau fenomenal la telespectatori. Apoi, era in anturajul unor mari scriitori de scenete, a preluat sarguincios si cu placere texte de referinta ale miscarii satirice din Romania. A facut scenete memorabile, dar care s-au pierdut in mare parte, din arhiva televiziunii", explica Horatiu Malaele. Ca poet, ca actor, ca intelectual, Toma era intr-o continua lupta cu el, cu propria inteligenta, dar si cu inteligenta celorlalti. "Era un actor dincolo de bariera unui anumit gen de roluri. Rasul printre lacrimi, asta era Toma".

"L-am desenat asa cum il aveam in memorie, dupa 28 de ani de cand nu l-am mai vazut. Nu e neaparat o caricatura, ci mai degraba un desen satiric. Il prezinta mai bine decat e «vitrina» lui. Are o candoare desenul asta. Mi-a placut foarte tare. E mai tanar, e mai altfel. E cam cum era el. Asa cred" Horatiu Malaele

"Fata de imaginea creata, Toma a fost un mult mai mare actor. A fost un titan al scenei, un tip care a facut roluri marete, care era monumental in scena. Avea o inteligenta imbogatitoare. Toma era un tip bogat spiritual, avea mult haz, facea conexiuni rapide si povestea fabulos" Horatiu Malaele