x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie Unde dai si unde crapa

Unde dai si unde crapa

de Oana Vataselu    |    14 Aug 2006   •   00:00
Unde dai si unde crapa
VLAD TEPES
Se stie cu aproximatie cand si cum a fost ucis Vlad Tepes: inainte de 10 ianuarie 1477.

Se presupune ca Tepes s-a nascut in anul 1431, la Sighisoara. Numele oficial, "Valdislaus I Basarab-Luxemburg", i-a fost dat in Biserica "Sfanta Maria". Dupa trei ani de domnie, in 1459, Tepes isi consolidase suficient situatia si decide sa nu mai plateasca tribut turcilor. Cu toate acestea, in iarna dintre 1461-1462, Mahomed al II-lea ii cere lui Tepes tributul neplatit si 500 de copii pentru corpul de ieniceri. Vlad Tepes insa refuza. In noaptea de 16 spre 17 iunie 1462, spun cronicile, a avut loc un atac al oastei muntene, ce viza uciderea sultanului. Tradat de sasii ardeleni, Tepes va sta inchis timp de 12 ani la Buda.

La un an de la eliberarea din surghiun, in 1476, Tepes va ocupa din nou tronul tarii. Sfarsitul era aproape: revenit pe neasteptate cu ajutor turcesc, Basarab Laiota l-a surprins pe Tepes cu o garda de 200 de moldoveni. Tradat de acestia, intr-o zi rece de iarna a anului 1476 sau 1477 Tepes este ucis strapuns cu sulitele.

ATENTIE LA DRUM!

Locul unde a fost omorat Vlad Dracul, Balteni, nu este cel din Ilfov, cum se afirma pana acum, ci acela din judetul Dambovita, astazi intre Contesti si Racari, cam la jumatatea drumului dintre Targoviste si Bucuresti. Acolo, ostenii lui Ioan de Hunedoara, care veneau dinspre Targoviste, unde se afla comandantul lor la 4 decembrie 1447, l-au ajuns si ucis pe tatal lui Vlad Tepes, care se retragea spre Bucuresti. Pentru a stabili locul unde a fost ucis Tepes, spune Nicolae Iorga, s-a pornit de la ideea ca acesta fusese inmormantat la Snagov si, ca atare, locul unde fusese omorat era in apropiere.

CEL DIN URMA DOMN INGROPAT LA COZIA

"Traditia" la care face aluzie Nicolae Iorga si care-l priveste pe Vlad Dracul, tatal lui Tepes, urmarit si ucis de ostenii lui Ioan de Hunedoara la sfarsitul anului 1447, este de fapt un document domnesc datat 3 aprilie 1534. Desi pasajul din document a fost publicat inca din 1905 si s-a observat, atunci si imediat dupa aceea, ca se referea la Vlad Dracul, Iorga si-a pastrat parerea conform careia informatia respectiva il privea pe Vlad Tepes, in timp ce Vlad Dracul putea, dupa parerea lui, "sa fi fost cel din urma domn ingropat la Cozia". A contribuit la aceasta si faptul ca satul Balteni la care se refera el, aflat in judetul Ilfov, intre gara Scrovistea si Peris, la miazanoapte de Bratulesti si Cocioc, la nord de Bucuresti, se gasea in apropiere, spre apus, de Snagov. Deci, dupa Nicolae Iorga, moartea lui Tepes ar fi survenit in apropierea manastirii ctitorite, dupa "traditie", de acesta, astfel ca el nu s-a indoit niciodata ca temutul voievod a fost inmormantat la Snagov.

LOCUL UNDE S-A PETRECUT CRIMA

Alte cronici mentioneaza ca Tepes a fost ucis undeva pe drumul Bucuresti-Giurgiu. Si asa cum se obisnuia, trupul sau, incaput pe mana rivalului Basarab Laiota, a fost inmormantat in cea mai apropiata manastire ctitorita sau legata de numele sau. O astfel de manastire este Comana. Locasul era asezat intr-un punct strategic, in stanga si spre mijlocul vechiului drum care merge de la Bucuresti la Giurgiu. Inmormantarea lui Tepes aici este, desigur, tot o ipoteza. Desi Manastirea Comana nu mai exista, ea a fost evidentiata pe cale arheologica in timpul lucrarilor de restaurare din 1971-1972.

×
Subiecte în articol: vlad tepes editie de colectie