x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Jurnalul Old Ace mortale, prin licitatie nationala

Ace mortale, prin licitatie nationala

13 Mai 2005   •   00:00

Ace spinale infectate cu stafilococ au ajuns in mai multe spitale din Romania, in urma licitatiei nationale organizate de Ministerul Sanatatii. Una dintre firmele care le-a livrat, impusa pe piata de Sorin Beraru, este de ani in sir vedeta a sistemului sanitar.

  • de MAGDA MARINCOVICI
  • TARA PE CARE O MERITATI!
  • ETERNUL PHOENIX MED. Firma afaceristului Sorin Beraru a mai tras un tun
    Ace spinale infectate cu stafilococ au ajuns in mai multe spitale din Romania, in urma licitatiei nationale organizate de Ministerul Sanatatii, atrage atentia directorul Spitalului Clinic Sfanta Maria din Bucuresti, doctorul Narcis Copca.

    PERICOL. La sfarsitul lunii martie, inceputul lunii aprilie, Spitalul Sfanta Maria s-a aprovizionat cu acest tip de ace de la Phoenix Med 2000 SA si de la Pansiprod SRL, care sunt, in baza licitatiei, timp de un an, importatori unici ai acestor ace. Pentru siguranta de 100%, directorul Spitalului Sfanta Maria a procedat la o testare de rutina a acelor furnizate de cele doua firme. Testele au scos in evidenta ca acestea sunt infectate cu stafilococ. Trebuie stiut ca aceste ace sunt folosite pentru punctii, anestezii, ca intra in contact cu lichidul cefalorahidian si astfel pot transmite microbi. Unii dintre acestia pot provoca meningite, infectii deosebit de severe, semnaleaza directorul Spitalului Sfanta Maria.

    REVERSUL MEDALIEI. Pentru a scurtcircuita pericolul pe care l-ar putea genera aceste ace, directorul a trimis cinci mostre Directiei de Sanatate Publica a Municipiului Bucuresti si a informat Inspectia Sanitara de Stat. De asemenea, directorul Narcis Copca a anuntat consiliul administrativ al Spitalului Sfanta Maria, care l-a abilitat sa achizitioneze ace de la alti furnizori. La Spitalul Sfanta Maria, riscul folosirii acelor mortale a fost prevenit printr-o testare proprie. Dar aceasta procedura nu intra in obligatia unitatilor medicale care achizitioneaza materiale sanitare. Ceea ce inseamna ca in multe spitale unde nu s-a testat acest tip de ace sa faca deja victime. In calitatea sa de medic, dar si de manager, doctorul Narcis Copca sesizeaza ca tot efortul pentru asigurarea unor conditii civilizate de cazare si de tratament oferite pacientilor sunt puse in cumpana de calitatea slaba a unor materiale sanitare achizitionate prin licitatii, de legislatia privind licitatiile.

    TACERE SUSPECTA. La ora actuala, nu se stie cate spitale din Romania au achizitionat si, mai grav, cate au folosit aceste ace. Si nu se stie deoarece Ministerul Sanatatii nu are nici o reactie. Directorul Spitalului Sfanta Maria, doctorul Narcis Copca, se pare ca degeaba si-a facut datoria si a semnalat Directiei de Asistenta Sanitara din cadrul Ministerului Sanatatii faptul ca acele achizitionate de la cele doua firme sunt infectate si reprezinta un risc major pentru sanatatea persoanelor spitalizate. Premierul i-a solicitat ministrului Sanatatii sa ii scoata de pe lista pe toti furnizorii de materiale sanitare care livreaza produse de proasta calitate, pana la finalizarea anchetei. E posibil ca furnizorii care au livrat materiale sanitare de proasta calitate sa nu-si primeasca banii.

    BERARU, ETERNUL CAUTAT
    Phoenixmed este una dintre firmele din lantul pe care l-a impus in Romania, cu precadere in sistemul sanitar si in industria textila, omul de afaceri romano-israelian Sorin Beraru. Artizan al celebrei afaceri CICO, soldata cu un prejudiciu de cateva milioane de dolari adus statului si cu arestari in lant la fostul FPS, acesta a fost condamnat, in lipsa, la sapte ani de inchisoare, pentru incercarea de a mitui cu 1,5 milioane de dolari un procuror de la Parchetul General. Desi judecatorii au hotarat arestarea de indata a lui Beraru, dat in urmarire prin Interpol, autoritatile de la Bucuresti continua sa bajbaie pe meridianele globului pamantesc, intr-o ipotetica incercare de localizare a acestuia, in vederea extradarii si incarcerarii. (Eliza Popa)
    ×
    Subiecte în articol: maria sfănta sfanta maria