Coruptia mica si mobila

Descopar cateva insemnari mai vechi despre metehne romanesti pururi tinere. Zilele trecute, un sofer de cursa lunga imi relata o poveste izbitor de asemanatoare cu ceea ce urmeaza. Este motivul pentru care reproduc textul de mai jos, cu regretul ca actualitatea lui s-a conservat fara riduri.

La sfarsitul anului 2001, buletinul oficial al transportatorilor rutieri germani, adica publicatia zecilor de mii de tiristi si firme de expediere din cea mai importanta tara si economie europeana, a publicat un interesant jurnal de calatorie, redactat de un inalt functionar din Ministerul federal german al Transporturilor, Constructiilor si Locuintelor. Numele lui este Klaus Behrens. El a insotit un camion de transport pe ruta Germania - Istanbul, via Austria - Ungaria - Romania - Bulgaria, travestit in sofer secund. Firma de transport aleasa pentru experiment se numeste Birkart si este partenerul oficial al Guvernului german in cazuri cand acesta organizeaza transporturi speciale de ajutoare in zone de criza din tarile vecine.

Guvernul german voia un raport calificat, facut in urma unei experiente pe viu, privind felul in care se circula in aceasta parte a Europei, reputata prin dificultatile traficului rutier, dar mai ales prin climatul birocratic si corupt incurajat de autoritatile de Politie si de frontiera.

Un director ministerial camuflat in sofer secund de tir a devenit astfel un fel de spion ad-hoc, iar impresiile sale, destinate tuturor firmelor de transport din Germania, fac obiectul insemnarilor noastre de azi. Acestea fiind datele, aventura poate sa inceapa. Primele probleme incep la intrarea in Ungaria. Din zece ghisee sunt deschise doar trei, zeci de tiristi asteapta intr-o camera afumata si mica sa li se controleze actele de transport. Transportatorii din UE sunt cei mai iritati, pentru ca au actele in ordine si fac drumurile cele mai lungi. Principala cauza a intarzierii o reprezinta - citim in revista germana - soferii romani, ale caror documente de transport si calatorie sunt adesea in neregula.

Tirul german sta cam patru ore la coada. Vamesii unguri nu prea stiu limbi straine. Cu nervi, soferul veritabil si directorul german, alias soferul secund, isi continua drumul. La ora 13:30 sunt la frontiera ungaro-romana.

Si in acest moment citez din jurnalul de calatorie publicat in revista tranportatorilor germani: In orele care au urmat, la frontiera romaneasca si dupa aceea, am aflat ce inseamna sa fii complet expus abuzurilor anumitor functionari est-europeni. Situatia nu se poate generaliza, dar ceea ce am patimit cu vamesii romani mi se pare exemplar pentru astfel de situatii - scrie Klaus Behrens, director in Ministerul Transporturilor din Germania. Si autoritatile, si indivizii-vamesi sau politistii practica cu naturalete ilegalitatea si abuzul, la care renunta doar cand primesc bacsisuri.

Faptele.
Daca ajungi sambata la frontiera romaneasca, ai nevoie de un permis de week-end, valabil pana duminica la ora 24:00. Costa 150 de marci germane. Camionagiii romani n-au nevoie de el. Discriminarea negativa ii priveste doar pe partenerii comerciali, nu-i asa?, privilegiati ai Romaniei, din UE.

Lungimea unei remorci de camion admisa in Uniunea Europeana este de 18,75 de metri. In Romania, lungimea admisa este de 18,35 m. Cine nu-si poate micsora axa plateste in plus o amenda de 400 de marci germane. Situatia se evita daca-i dai vamesului, fara chitanta, 150 de marci, citim in continuare.

Urmeaza cantarirea camionului. Vamesii romani sustin ca greutatea masurata e mai mare cu 100 de kg decat norma permisa. Amenda ceruta: 728 de marci. Raman mut - scrie insotitorul german al camionului. Pentru 100 de kg in plus, la 40 de tone ale transportului, o amenda de 728 DM. Incredibil. Pentru ca oamenii nu au atatea marci, cash, asupra lor, trec din nou granita la unguri. Aici, ei cer din nou cantarirea transportului si rezultatul este: 250 kg mai putin decat norma admisa, in loc de 100 de kg mai mult, cum stabilise vamesul roman. Contra 20 de marci, fara chitanta, vamesul ungur deschide plombele camionului, iar soferul veritabil, ajutat de alti colegi, descarca si redistribuie marfa in camion. Peste o ora si jumatate camionul german se-ntoarce in vama romaneasca.

Aici se schimbase intre timp echipa. Urmeaza o noua cantarire. Vamesul roman stabileste o greutate excedentara, de 200 kg. Predecesorul se multumise cu 100. In Ungaria, oamenii au descarcat vreo 400 kg, din greutatea oricum normala, iar acum aveau alte 200 in plus. Soferul explodeaza. Functionarul ministerial se abtine foarte greu. Oamenii mai platesc 60 de marci si inca 5, pentru remiterea propriilor acte, si inca o tableta de ciocolata pentru controlul pasapoartelor, si inca 30.000 de lei - 10.000 fara chitanta, taxa ecologica pentru straini.

Camionul de cursa lunga pe ruta Hamburg - Istanbul, apartinand firmei prin care Guvernul de la Berlin ajuta tarile europene in nevoie, a stat 20 de ore in vama romaneasca. Avea actele si marfa in perfecta regula. Soferii au platit 1.000 de marci ca bacsisuri si taxe nedatorate. Ce se intampla daca voiam sa descarcam ceva in Romania - se-ntreaba autorul?

A urmat traversarea Romaniei: peste tot, politistii ii intreaba pe soferii germani, simplu si la obiect: Ce mi-ai adus?.

Concluziile soferului de tir amator, director in Ministerul federal german al Transporturilor, sunt amare. Experienta cu functionarii si politisti romani l-a traumatizat. Abuzurile si coruptia constatate in Romania le depasesc pe cele din Ungaria, Bulgaria sau Turcia.

Tiristii vest-europeni, dar si cei est-europeni sau turci considera ca traversarea Romaniei este o aventura insotita obligatoriu de riscuri si presiuni, pe care, in situatia redeschiderii culoarului de transport prin Iugoslavia, sunt gata sa le evite.

Marturiile care au facut obiectul acestui text semnaleaza distanta enorma intre Romania si tarile vecine, ca sa nu mai vorbim de Uniunea Europeana. Aici, distanta aceasta s-a masurat intamplator pe sosea. Noile autoritati romane vor trebui s-o diminueze insa rapid, in mintile si comportamentul functionarilor de stat, in primul rand.

Randurile de mai sus au fost scrise in urma cu patru ani, la preluarea mandatului de PSD. Sunt inca valabile. Atunci cand situatia descrisa aici se va schimba radical, Romania va intra cu adevarat in Europa.