Hibris si Nemesis

Crestin-democratii revin la putere in primul rand din cauza esecurilor sociale ale social-democratilor.

Economiile europene mustesc de recesiune si somaj, sectorul public si sindicalismul anilor ă€˜60 au incetat de mult sa mai fie pe agenda prioritara a social-democratiei europene. A "treia cale" lansata in 1997 de Tony Blair, urmata apoi de Jospin in Franta si Schroder la Berlin, s-a dovedit un fel de neo-liberalism ratat cu... stangul. Deschiderea masiva a pietelor, privatizari accelerate, cura de slabire a sectorului public si cresterea somajului i-au transformat pe urmasii antirevolutionari ai lui Karl Marx in elevii sarguinciosi dar codasi ai lui Milton Friedmann.

Electoratul traditional de stanga insa, antrenat in hamacul conforto-sindical al politelor bunastarii si pastrarii locului de munca cel putin pana la sfarsitul vietii, a reactionat brutal. Socialistii francezi au iesit la pensie, sectorul public britanic a atins cotele dezastrului repetabil - in accidente de tren, de exemplu, iar somajul in Germania n-a coborat la 3,5 miloane, asa cum a promis cancelarul Schroder, ci a crescut la peste 4 milioane. In schimb, fostul prim-ministru portughez, socialistul Guterres, da lectii de matematica pe gratis, intre timp, copiilor saraci din Lisabona. "Stanga nu mai are proiect" - decreteaza jurnalistul francez Alain Duhamel. "Luptam impotriva inegalitatii si nedreptatii", ii raspunde secretarul general al socialistilor francezi. Dar nici la Paris, aproape ca la Bucuresti, nimeni nu mai crede in basme. Copiii au crescut si au pretentii: un loc de munca, o justitie dreapta si politicieni mai putin mincinosi. Daca nu le gasesc acasa, schimba tara si naravurile. Sau, de fapt, doar tara.

Pe aceste valuri ale fluxului dreptei si refluxului stangii in Europa comunitara pluteste si barca social- democrata de la Bucuresti. Social-democratii romani au semanat dupa 2000 cu social- democratii occidentali mai mult decat pana in l996. Grija pentru eficienta, preocuparea ducerii la capat a proiectelor, restabilirea respectului antipopulist pentru reforme au dus la crestere economica si scadarea inflatiei. Romania a castigat in credibilitate internationala si nu a pierdut, asa cum era previzibil in timpul campaniei electorale. Cam atat.

In interior, guvernarea de stanga cunoaste cateva probleme majore: saracia accelerata si inertia civica sunt cele mai bune conducatoare de tribuni salvationisti; o justitie dezmembrata si legata la ochi, dar care da puternic din urechi, o dinamica scapata din frau a cartelizarii afacerilor de-a lungul si de-a latul grupurilor de putere si intereselor personale ale maharilor PSD, care, teoretic, duce direct la revolta populara si implozia oricarui partid. Nu s-a intamplat pana acum, iar intr-un an electoral nici nu se mai intampla. In 2005, insa, indiferent daca castiga sau pierd alegerile, sciziunea marelui partid redevine inevitabila, dupa instalarea lui Ion Iliescu pe tronul stangii patriarhal-paternaliste, mai ales daca viitorul presedinte nu se va numi Adrian Nastase. Echipa de putere cunoscuta sub numele de "social-democatia de stat" are insa la-ndemana doua-trei masuri populiste, staiful bruxellez si limbile straine. Ele fac intotdeauna casa buna cu afacerile personale si europene, in sens larg. Marea problema a social-democratilor romani va fi insa, si in 2004, si mai incolo, compatiblizarea cvasiintegritatii liderilor cu posibila amanare a integrarii tarii in Europa. Daca europenii devin mai exigenti, pe fondul unei constructii comunitare deficitare cumulata cu incalcarea contractelor la Bucuresti, liderii social-democrati romani vor fi din ce in ce mai tentati sa transforme viciul intr-o virtute. Deunazi, un inalt oficial guvernamental imi spunea, zambind, si era chiar zambetul lui, ca, de fapt, Romania are si alte posiblitati, in afara UE, daca suzeranul eurocrat stramba in continuare din nas in directia baronilor carpato-dunareni. E cert ca unii chiar abia asteapta acest lucru. Alibiul si masca sunt instrumentele preferate de munca si lupta ale post-comunis tilor reformatori, in intreaga Europa rasariteana. Or, politicienii romani, de stanga si de dreapta, asta si sunt. In 1983, secretarul de stat american Alexander Haig ii face o vizita la Bucuresti lui Nicolae Ceausescu. America incepuse sa nu mai aiba rabdare cu degringolada regimului de viitoare trista amintire. Ceausescu, scrie Haig in memoriile sale, il ameninta energic cu degetul, spunandu-i enervat: "Avem si alte alternative, daca voi nu ne mai vreti!".

Haig se ridica, se-ndreapta spre ferestra biroului, cu iesire in Piata Palatului, si raspunde, aratand cu degetul prin fereastra, spre iarna cu oameni supti si asfaltul spart: "Acolo e singura dvs. alternativa!". Si atunci, si astazi, testul e de unica folosinta.