Padurea era mare, deasa si ninsa. Cetinile brazilor impodobite cu albul scanteietor si efemer al zapezii se pregateau de sarbatoare. Sarbatoarea Craciunului!
Ionut, in casuta lui mica, statea la fereastra si privea padurea.
Oare si in acest an n-o sa am brad? - asa gandea baietelul, amintindu-si cu tristete ca
bradul nu avea cine sa i-l aduca.
Mama lui traia in cer, cu ingerii. Il iubea, dar nu avea cum sa-i trimita de acolo, de sus, un brad. Ea locuia printre stele si fluturi. Brazii nu pot sa creasca in inaltul cerului.
Tata? Tata ii aducea lemne de foc, mancare, hainute. Mai mult nu poate nici el...
Si atunci ii veni ideea: Padurea-i la doi pasi. Am sa-mi aduc singur un brad pentru Craciun. Unul mic!.
Intr-o clipa, Ionut se echipa cu paltonul si caciula. Indesa in buzunar si un mic briceag - sa taie pomnul - si o porni voiniceste spre sirul de brazi ce se zareau nu departe de marginea drumului. O tinu tot pe fuga pana intra in padure. Aici, Doamne, ce minunatie! Brazi frumosi, drepti ca lumanarea, dar nici unul mic, asa cum voia el.
Tot cautand-si un bradut pe potriva, baiatul simti ca incep sa-i inghete degetele.
Lumina zilei abia se mai putea strecura printre ramurile din ce in ce mai dese ale padurii. Se innopta. Micutul se opri sa se odihneasca pe un trunchi aplecat. De asta data, lacrimile incepura a-i curge in voie pe obrajii inghetati. Tata nu era in preajma sa-l mustre: Baiat mare, si plangi?. Se va intoarce acasa. Noaptea Ajunului va fi la fel de pustie ca in anii trecuti. Nu mai avea puterea sa-si caute bradul sau impodobit cu vise.
Baiatul porni agale spre
casa, trist, descurajat si obosit.
Abia acum, cand intunericul a pus stapanire pe intreaga fire, Ionut isi dadu seama ca nu mai stia incotro s-o ia. Se ratacise. Padurea devenise neagra, infricosatoare. Baietelul isi simti inima speriata. Incontro s-o ia?
Deodata, printre trunchiurile intunecate zari o luminita. Copilul se inviora brusc. O porni aproape fugind. Cu cat se apropia, cu atat descoperea mai multe sclipiri. Inca un pas si inca unul. Si... o, Doamne! In fata ochilor ii aparu un brad impodobit cu lumini, ghirlande de lumini. Era, desigur, cel mai frumos brad de Craciun pe care si-l putuse inchipui vreodata.
Ionut alerga si cand ajunse in preajma se opri nedumerit. Ce se intamplase?
Unde disparuse minunea de sclipiri? In fata lui, un pom asemeni celor din jur, inalt si nins. Simti un nod in gat si alt val de lacrimi ii inunda ochii.
Deodata, in intuneric, se zari o alta sclipire, la fel ca si prima. Uite-o! Sa-si fi incurcat cumva pasii? Alerga din nou, plin de sperante. Iata! Bradul il intampina cu aceeasi bogatie de lumini adunate in ghirlande stralucitoare. Pustiul se apropie fericit, intinse mana si... incremeni.
Rece, nins, inalt si puternic - un brad ca toti cei din jurul sau.
Doamne, ce se intampla cu bradul meu?
Ionut, de asta data, n-a mai apucat sa planga, pentru ca bradul, bradul lui de Craciun sclipea in fata lui printre trunchiurile prinse in umbrele noptii.
Si astfel copilul alerga dupa pomul cel poznas pana se trezi in fata casei sale. Tot drumul a fost un joc de-a v-ati ascunselea. In intunericul dens, doar fereastra prin care privise padurea era acum viu luminata. Si inauntru - bradul lui de Craciun!
Ionut, ca un mic vifor, intra in casa. Minune! Totul era aievea: pomul incarcat cu globuri sclipitoare, bomboane, jucarii si lumanari aprinse il astepta.
Dragi copii, parinti, bunici, puteti sa-i explicati lui Ionut ce s-a intamplat?
Eu nu pot...
Nina Palamaru, Iasi
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
