Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
de CORNELIU CIONTU
Parlamentul Romaniei este, in acest moment, unul Ă«tricolorĂ»: PSD-D.A.-PRM. Totusi numai daca PUR si UDMR vor disparea si D.A. va deveni un partid autentic, vom putea vorbi despre un sistem tripartid; sunt prea multi Ă«dacaĂ» in joc si nici unul nu este perfect predictibil acum.
In primii ani ai Romaniei postcomuniste, numarul partidelor implicate in activitatea parlamentara ni se parea relevant numai in cazul acceselor de oboseala si mizantropie: parca erau prea multe (asa cum credeam si despre ziare), de neretinut, invaluite in mister atunci cand trebuia sa intelegi pe cine reprezinta?. In ultimii ani, in schimb, am inteles ca numarul partidelor reprezinta un element constitutiv al intregului sistem politic. Cultura politica, traditia, temperamentul unei natiuni determina un mod specific de agregare politica. In Statele Unite, de pilda, unde exista o obsesie a marilor institutii, a ordinii sociale, dar si o viziune sportiva asupra lumii (buni si rai, noi si ei), sistemul politic este bipartidist. Acelasi lucru se intampla in Marea Britanie, unde intreaga dezvoltare moderna se datoreaza tensiunii dintre doua categorii: whigs si tories. In Germania si Franta - natiuni continentale, mai nuantate si speculative -, gustul pentru dihotomii simple este indulcit cu un al treilea partid, care echilibreaza sistemul. In Franta, acest partid pare a fi Frontul National (Franta avand o traditie nationalista fecunda), in timp ce in Germania, dupa criza liberalilor, el a devenit de inspiratie ecologista (asta pentru ca valoarea nationalismului a fost aici anihilata de aberatia nazista). Mai departe, intr-o tara latina precum Italia, deschisa oricarei doctrine, bogata in dezacorduri regionale si orgolii, marcata de o istorie a necontenitei agitatii politice, sistemul de partide este instabil, impredictibil si faramitat. Aici, formatiunile politice sucomba, se reunesc si se divid in factiuni peste noapte, dand nastere unui sistem multipartid.
Romania a gazduit, in ciclurile electorale precedente, un astfel de sistem, compus din cel putin patru formatiuni politice parlamentare. Avand in vedere profilul nostru psihologic - apropiat mai degraba de cel italian -, acest lucru pare cumva firesc: suntem destinati multipartidismului... Totusi dezavantajele unei aglomeratii excesive in Parlament sunt evidente: partide mici si fluide, dezbateri rastite si personalizate, o capacitate limitata de a suporta costurile campaniilor electorale (deci o toleranta sporita fata de coruptie), divizarea specialistilor de valoare (vezi cazul Conventiei Democrate, care nu a gasit cadre competente) si, mai presus de toate, instabilitate guvernamentala. Este o lege a politicii: parlamentele cu multe partide (sau lipsite de partide mari) dau nastere unor guverne nesigure, incoerente, ineficiente. Executivele CDR 1996-2000 au reprezentat expresia suprema a acestui tip de balbaiala. Probabil ca acest lucru se va intampla si cu actualul Guvern, lipsit de un principiu real de coeziune (ce au in comun liberalii cu maghiarii, democratii cu umanistii si, in fond, liberalii cu democratii, exceptand dorinta de a accede la putere?).
Incepand cu anul 2004, Romania incepe sa se apropie de un sistem politic simplificat. PUR a pastruns in Parlament fara a-si asuma confruntarea cu electoratul; probabil ca nu ar fi facut fata unui astfel de examen. UDMR a trecut pragul electoral in conditii extrem de ciudate, lucru care, se pare, nu se va mai intampla in 2008, cand populatia de etnie maghiara va scadea prin emigratie si cand Uniunea se va diviza. Lasand la o parte aceste cazuri, Parlamentul Romaniei este, in acest moment, unul tricolor: PSD-DA-PRM. Totusi numai daca PUR si UDMR vor disparea si D.A. va deveni un partid autentic, vom putea vorbi despre un sistem tripartid; sunt prea multi daca in joc si nici unul nu este perfect predictibil acum. Chiar si asa, merita sa ne intrebam cum ar trebui sa arate o Romanie ideala: cu doua sau trei partide importante? Inaintea campaniei electorale, accentul pus pe polarizarea vietii politice a fost unul de tip propagandistic: daca doar PSD si D.A. contau in lupta, votul PRM devenea pentru electorat unul irosit. Acum, la rece, sa ne asumam lucid intrebarea: este Romania capabila de un sistem bipartid?
Din punctul meu de vedere, raspunsul e negativ. Romania este, deocamdata, o societate insuficient modernizata si occidentalizata, cu profunde resorturi arhaice (si nu stim daca acesta e un lucru neaparat rau). Doua partide ar putea insemna la noi doua clanuri, doua grupari aflate intr-un continuu razboi subteran. Asa cum se intampla in America de Sud, asa cum se intampla partial chiar in Romania actuala, cele doua grupari si-ar imparti economia si ar da lupta electorala in sedii de banci si servicii secrete, in timp ce respectul pentru institutii ar fi maimutarit la lumina zilei. Intr-un alt scenariu, cele doua grupari ar perfecta un acord (macar tacit), succedandu-se regulat la putere si respectand interesele majore ale taberei adverse. Ele s-ar lupta in fata camerelor de luat vederi, dar nu si-ar aresta rivalii corupti, nu le-ar deranja afacerile, asteptand un tratament similar. Romania e destul de bogata pentru a ne hrani pe amandoi - iata principiul unei astfel de asociatii.
Citește pe Antena3.ro
