x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Jurnalul Old Salariu mai mare sau slujba sigura

Salariu mai mare sau slujba sigura

05 Mai 2004   •   00:00

LOCURI DE MUNCA

Ani de munca in aceeasi firma. Ore suplimentare uneori platite, alteori nu.
CRISTIAN PETRU

Si te poti trezi ca salariul tau a ramas acelasi, chiar daca veniturile colegilor tai au crescut in ultima vreme. Chiar si asa, in cazul in care primesti o oferta de la o alta firma, decizia de a pleca sau de a ramane este greu de luat. In cazul in care vrei ca salariul tau sa fie marit pentru a ramane la actuala slujba, inainte de a porni la negociere este cazul sa te gandesti la cateva aspecte. Astfel, trebuie sa fii constient de faptul ca, atunci cand vei spune ca ai si alte oferte, sefii tai ar putea sa iti ureze succes. Si sa nu te opreasca sa pleci. Este de preferat sa nu vorbesti cu colegii tai despre aceasta negociere, despre planurile tale de viitor. In cazul in care iti este marit salariul sau esti avansat exista riscul ca la prima restructurare sa fii pe lista. Sau sa ai probleme cu sefii. Asa ca, de cele mai multe ori, este de preferat sa decizi singur, fara sa vorbesti cu sefii, daca vrei un salariu mai mare la o firma noua, sau preferi sa ramai la firma la care esti, chiar daca salariul este mai mic.

Solutii dure de negociere

Una dintre metodele de negociere 〞dure" practicate de unii angajati este 〞cacealmaua". Iti anunti sefii ca ai primit o oferta de job mai buna, dar ca ai vrea sa ramai daca iti este marit salariul. Trebuie sa fii convingator, sa dai cat mai putine detalii despre ipoteticul loc de munca. Si sa fii pregatit sa ajungi somer in cazul in care 〞schema nu tine".

×