x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Jurnalul Old Sucuri, apa minerala, carti si haine

Sucuri, apa minerala, carti si haine

01 Sep 2004   •   00:00

Peste patru tone de sucuri, apa minerala, haine, jucarii si alimente neperisabile au fost stranse in cadrul campaniei de ajutorare a copiilor romani din Tighina, declansata in urma cu o saptamana si jumatate de Jurnalul National, Ziua, Asociatia Civic Media, Liga Tinerilor Romani de Pretutindeni, Consiliul Mondial Roman si Romanian Global News. Campania a luat sfarsit ieri. La incheiere a fost prezent si Alexandru Lesco, membru al grupului Ilascu, eliberat recent dupa 12 ani de temnita cumplita la Tiraspol. Lesco a vorbit despre conditiile cumplite in care traiesc romanii din Transnistria. Le multumim tuturor celor care au dat din putinul lor o carte romaneasca sau o hainuta pentru copiii nefericiti, pedepsiti de regimul separatist de la Tiraspol pentru ca invata in limba romana. Speram ca ajutoarele sa parvina micutilor prin intermediul Crucii Rosii Internationale si al UNESCO. (Lavinia Tudoran)

×