Telefoniada

Ascultarea telefoanelor este de mult un sport national, omologat international.

Ceausescu si consoarta isi ascultau comilitonii din comitetul executiv in alcov, ne spune Pacepa, fost general de securitate, marea savanta isi spiona cu microfoane camuflate carpatul si danubiul, ne povesteste Plesita, alt general de securitate. Toti impreuna, inclusiv generalii, ne-au ascultat pe noi, muritorii de rand. Pe toti laolalta i-am vazut si ascultat la randul nostru, care in memorii, care in exil sau in cazarma de la Targoviste. Eficienta ascultarii ilegale, a telefoanelor, este indoielnica pentru beneficiarii ei. In primul rand pentru ca cine asculta, la un moment dat nu mai este ascultat. Cine face pasiuni exagerate pentru microfon, cu elicopterul alb va fugi. Apoi, pe traseul dintre cuvintele inregistrate si faptele consumate intervin neprevazutul, accidentele, care schimba complet situatia.

Clanului Ceausescu si Securitatii i-au folosit aceste practici ilegale de ascultare si supraveghere a Romaniei reale cam cat faimosul motor proprietarului sau din Tecuci in viziunea poetului Mihai Ursachi. De-a lungul anilor am observat in diferite hoteluri, in intreaga lume, cand m-am aflat in interes de serviciu, ca ziarist, ca jurnalistii de la Time Magazine sau Der Spiegel, isi transmiteau intotdeauna relatarile, in timpul crizelor locale, prin telefonul hotelului, folosind un aparat relativ simplu si ieftin de bruiere a urechilor neavenite. Nu stiu cu ce rezultat daca microfonul exista si in scrumiera, sau in tocul cameristei. In fine, ideea este ca, desi ineficienta, ascultarea ilegala este inevitabila pretutindeni, in dublu sens. Oricine-ai fi, nu te bucuri de imunitate in fata curiozitatii lui Big Brother, nici chiar daca te cheama Big Brother. Aici functioneaza principiul tautologic al camuflajului papusii rusesti mai mici intr-o papusa americana din ce in ce mai mare.

Oriunde si oricat te-ai ascunde se stie despre ce e vorba. In mare sau in mic. Apoi, americanii ii spioneaza pe aliatii lor vest-europeni prin Echelon, aliatii vest-europeni se spioneaza unii pe altii si rusii pe toti la un loc, oricat am fi de departe de razboiul rece sau pacea fierbinte.

Imaginea metaforica a deriziunii acestui spectacol universal al lipsei selective de incredere, ca climat al bunelor relatii internationale, ar putea fi sosirea la Bucuresti, in urma cu doi ani, a sefului de-atunci si de-acum al CIA - George Tenet.

Oficialii romani stateau aliniati, cu emotia euro-atlantica usor de citit in priviri, pe pista aeroportului Otopeni-militar. Asteptau un jet-liner de lux si bodygarzi, eventual de culoarea ochelarilor fumurii. Prima surpriza: apare un avion militar Hercules care transporta de obicei blindate si soldati. Prin trapa posterioara a avionului coboara, dupa cateva minute de incordare, un catelandru american camuflat in maidanez ilfovean. El da tarcoale tuturor oficialilor romani, ii amusina incetisor si se-ntoarce in unitatea militara, adica in avion. De-abia atunci mai-marele CIA a descins singur si destins in bratele profesorului de fizica Gheordunescu. Nu e cum te-astepti si cum te pregatesti niciodata, mai ales in materie de informatii. Apropo: numele cainelui personal al sefului informatiilor mondiale era Whisper - adica in traducere, zvon sau soapta de culise. Nici macar el nu poate fi purtatorul unor adevaruri absolute.

In arhipelajul supravegherii electronice a informatiilor, data de 11 septembrie s-a transformat pentru profesionistii de toate culorile ai celei mai vechi meserii intr-un formidabil alibi. 〞Libertatea cedeaza trecerea in fata securitatii" - a devenit logo-ul noii ere antiteroriste, instaurata in lumea libera. Pentru noi, romanii, nu este nimic nou.