x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Jurnalul Old Vecinul hotoman, tradat de Internet

Vecinul hotoman, tradat de Internet

24 Ian 2005   •   00:00

ARTA/ANTICHITATI
AFACERE - Un american fura obiecte de arta si le vindea la licitatie Un hot dintr-un orasel din Statele Unite a reusit sa fure, in doar cateva luni, vreo doua camioane pline cu obiecte de arta. Este vorba de bijuterii, portelanuri, tablouri ce valoreaza minimum 20.000-30.000 de dolari si chiar piese mari de mobilier.
FLORINA ZAINESCU

UIMIRE. Locuitorii unui mic orasel din Statele Unite si-au regasit obiectele de valoare furate in catalogul unei case de licitatii
Cum ati reactiona daca v-ati recunoaste colierul mostenit de la bunica, tablourile de colectie sau chiar fotoliile stil printre obiectele scoase la vanzare de o casa de licitatii? Mai ales daca nu dumneavoastra le-ati inscris in competitie. De o astfel de surpriza neplacuta au avut parte cativa colectionari din orasele americane Little Compton (statul Rhode Island) si Westport (Massachusetts).

HOTUL NEPRINS. In cursul anului trecut, resedintele acestora au fost sparte cu regularitate. Si, de fiecare data, hotul pleca cu picturi, argintarie, cristaluri, portelanuri chinezesti, bijuterii, ba chiar si cu piese de mobilier de arta. Astfel sute de obiecte de colectie care valorau cateva mii de dolari au disparut ca magarul in ceata, politia nereusind sa dea de urma faptasului. Enigma a fost dezlegata in urma cu putin timp, cand unul dintre colectionari a recunoscut, printre obiectele expuse in catalogul online al unei mici case de licitatii - North River Auction Galleries - din Saugerties (New York) valorile-i disparute. Si a alertat autoritatile, care au plecat val-vartej la Saugerties ca sa opreasca licitatia.

NEGUSTOR CINSTIT. Nu mica le-a fost mirarea politistilor cand au descoperit ca din 500 de obiecte scoase la vanzare, vreo 300 semanau ca doua picaturi de apa cu cele disparute din casele diversilor colectionari. Habar n-am avut ca antichitatile respective sunt furate. Cel care le-a adus ne-a spus ca el este mostenitorul a trei matusi care au murit si ca mama sa l-a sfatuit sa vanda valorile la New York pentru ca Rhode Island este un tinut mic si nu vrea ca cineva sa afle despre afacerea lor, au declarat reprezentantii North River Auction Galleries, citati de presa de peste ocean. Ei le-au spus politistilor ca omul lor este acolo si incarca diverse lucruri in masina. Hotul s-a dovedit a fi un oarecare Teodore Sacharko, de 48 de ani, stabilit in Little Compton. Acesta s-a aratat foarte cooperant dupa arestare. El si-a recunoscut vina si a spus politiei cate case a spart, ce obiecte a luat din fiecare si unde au ajuns acestea.

ABUNDENTA. Din pacate, vor trece cateva saptamani pana cand proprietarii isi vor putea recapata valorile. Politistii din Little Compton spun ca au recuperat cam 90% din bunurile furate. A fost nevoie de serviciile unei firme de mutari si de doua camioane pentru ca obiectele sa fie returnate in acest oras, iar operatiunea a costat circa 8.000 de dolari. In plus, o alta casa de licitatii din Sandwich, Massachusetts, a anuntat ca are probabil un camion pick-up incarcat cu obiecte primite de la Teodore Sacharko.

CAM COSTISITOR
Aceasta aventura a fost greu de digerat pentru North River Auction Galleries. Ne-au trebuit 35 de zile in care am lucrat cate 12-14 ore ca sa pregatim licitatia. Am cheltuit in jur de 24.000 de dolari pentru a-i face publicitate si alte cateva sute de dolari pentru forta de munca. Anularea licitatiei a fost o adevarata lovitura pentru noi, a declarat proprietarul galeriei, citat de presa americana. Pe langa bunuri in valoare de circa 250.000 de dolari, casa de licitatii a trebuit sa ramburseze aproximativ 3.700 de dolari - despagubire pentru cei care cumparasera deja obiecte furate. Dar nu numai casele de licitatii au avut de suferit. Sunt si cativa colectionari particulari care au cumparat antichitati de la hotul din Little Compton.
×
Subiecte în articol: dolari