x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă 5 sfaturi de la nutriționiști pentru reducerea colesterolului 

5 sfaturi de la nutriționiști pentru reducerea colesterolului 

de Maria Coman 2    |    23 Apr 2021   •   09:45
5 sfaturi de la nutriționiști pentru reducerea colesterolului 

De la o vârstă încolo toți începem să ne plângem de rezultate proaste ale analizelor, iar colesterolul mare e printre primele semne că ceva nu e în regulă.  Vestea bună e că lucrurile se pot regla destul de ușor, dacă luăm măsuri din timp. Printre factorii care duc la creșterea colesterolului se numără consumul cronic de alcool, stresul și sedentarismul, dar și înaintarea în vârstă și unele medicamente pe care le luăm. 

În primă fază, colesterolul care depășește limita normală se va depune pe pereții inimii și ai vaselor de sânge. Ulterior, acumulările de colesterol pot bloca arterele, pot declanșa sau agrava afecțiunile cardiace și pot ajunge până la a provoca infarct miocardic sau accident vascular cerebral. Există mulți factori care contribuie la creșterea colesterolului. Printre ei se numără dieta, stresul, chiar și unele medicamente. Medicul Laura Ene are mai multe sfaturi pentru cei care vor să își normalizeze analizele. 

 

1. Renunțați la fumat

 

Agenții cancerigeni din compoziția țigărilor determină creșterea pulsului, a tensiunii arteriale, dar și a nivelului de colesterol rău din organism… Asta ca să enumerăm numai câteva dintre efectele nocive. La acest capitol nu prea există loc de negocieri. În plus, renunțând la fumat ne vom putea bucura de beneficii uriașe, cum ar fi un sistem imunitar mai puternic, valori normale ale colesterolului și, în consecință, sănătatea cardiovasculară mult dorită.  Fumatul duce la scăderea colesterolului bun, cel care ajută ficatul la filtrarea grăsimilor din sânge. Cu cât nivelul său e mai mic, cu atât mai puțină grăsime e filtrată de ficat, iar de partea cealaltă, același fumat duce la creșterea colesterolului rău, cel care ne îmbolnăvește. Vestea bună este că efectele fumatului asupra colesterolului sunt reversibile, dacă, bineînțeles, renunțăm la acest obicei. 


 

2. Mâncați alimente pe placul inimii

 

Din cauză că dieta necorespunzătoare ocupă de cele mai multe ori primul loc în topul vinovaților de creșterea colesterolului, este obligatoriu să acordați o atenție sporită alimentației. Pentru că a venit primăvara și grădinile autohtone de zarzavaturi și legume își vor etala în curând recoltele proaspete, faceți o plimbare până la piață. Știați că peste 80% din bolile actuale sunt cauzate de alimentația nesănătoasă? Legumele crucifere (varza, broccoli, conopida și varza de Bruxelles), nucile, semințele și fructele trebuie să își găsească zilnic drumul din farfurie către stomacul tău. Consumate cu regularitate, au puterea de a reduce nivelul colesterolului, precum și eventualele depuneri care s-ar fi putut clădi pe artere.

 

3. Faceți din mișcare cea mai bună prietenă 

Activitatea fizică regulată este una dintre cele mai bune metode de a preveni afecțiunile cardiovasculare și o valoare ridicată a colesterolului. O viață sedentară nu își pune amprenta numai asupra nivelului de colesterol, ci asupra sănătății cardiovasculare în general. De aceea, mișcarea trebuie inclusă în programul zilnic. Nu trebuie să devenim campioni, dar mersul de jos, spre exemplu, e extrem de important. Cel puțin 5.000 de pași în fiecare zi, de preferat cel puțin 10.000 de pași, ceea ce se poate obține destul de simplu. Mergem pe jos o stație, lăsăm mașina mai departe, nu mai urcăm cu liftul, ci pe jos. Orice pas în plus e important. Ne putem face și propria rutină de fitness acasă. Improvizați  greutăți din sticle de jumătate de litru pline cu apă sau folosiți greutatea corpului pentru a vă antrena mușchii în fața televizorului sau pe ritmul muzicii preferate. Prin creșterea ritmului cardiac, corpul  va începe să ardă grăsimile pentru a ne alimenta cu energie și pentru a crește fluxul sanguin, ceea ce va conduce la topirea eventualelor depuneri de colesterol. O echipă de cercetători a testat efectele a diferite sporturi asupra nivelului de colesterol al participanților.  Rezultatele cercetării au arătat că activitățile fizice de tip cardio și aerobic au avut cel mai mare impact asupra nivelului de colesterol. 

 

4. Consumați alcool cu moderație!

 

Practic, dacă vrem să reducem nivelul de colesterol rău din organism, „moderația” trebuie să fie cuvântul de ordine. Este dificil să renunți dintr-odată la orice băutură alcoolică, dacă cocktailurile sau vinurile bune fac deliciul întâlnirilor cu prietenii. Dar putem începe prin reducerea cantităților  consumate. O femeie ar trebui să se rezume la un singur pahar de vin la masă. Bărbații pot bea până la două pahare, cu condiția ca acesta să nu fie un obicei zilnic.

 

5. Spuneți „pas” carbohidraților rafinați!

 

Pâinea albă, produsele de panificație și pastele sunt acuzate pe bună dreptate de creșterea valorilor colesterolului. Ele își vor găsi însă înlocuitori gustoși și benefici în cereale integrale, legume, boabe, orez brun sau pâine de tărâțe. Pe lângă sănătatea inimii și a vaselor de sânge, această alegere va influența în mod pozitiv și greutatea; spre deosebire de carbohidrații rafinați (răi), cei buni ajută la menținerea îndelungată a senzației de sațietate.

×