x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă 5 simptome pe care bărbații nu trebuie să le ignore niciodată

5 simptome pe care bărbații nu trebuie să le ignore niciodată

19 Iul 2019   •   13:56
5 simptome pe care bărbații nu trebuie să le ignore niciodată

Câteodată, o mâncărime este doar o mâncărime sau o durere musculară este doar o durere musculară. Atunci când simptomele persist este un semn că ceva mult mai serios se întâmplă. Prevention a prezentat cinci simptome care nu trebuie ignorate și care merită întotdeauna o vizită la doctor.

O umflătură care nu dispare

Cum se simte: „Poți să crezi că este un coș sau o aluniță. Alții spun că este o cicatrice sau o rană de care nu-și amintesc”, a spus dermatologul Whitney Bowe, de la Spitalul Mount Sinai din New York.

De ce trebuie să vezi un doctor: O astfel de umflătură poate să fie un semn al cancerului de piele, mult mai întâlnit în rândul bărbaților decât al femeilor.

Probleme la baie

Cum se simte: Simți nevoia să mergi de mai multe ori la baie pe timpul nopții și este dureros atunci când urinezi.

De ce trebuie să vezi un doctor: O prostată mărită este deseori de vină. Unii bărbați pot scăpa de problemă fără nicio intervenție, în timp ce alții au nevoie de medicamente pentru a reduce disconfortul. Mai rar, unii bărbați au nevoie de intervenții chirurgicale pentru a preveni complicațiile, cum ar fi leziunile renale. De asemenea, poate reprezenta un simptom al diabetului sau, în cazuri rare, al cancerului de prostată.

Probleme în dormitor

Cum se simte: Probleme cu erecția.

De ce trebuie să vezi un doctor: Orice bărbat care are deodată probleme cu erecția ar trebui să meargă repede la doctor. Niciodată nu trebuie să trăiești cu impresia că ești prea tânăr pentru disfuncție erectilă. Această problemă poate reprezenta un simptom al problemelor cardiovasculare.

Atitudine vulcanică

Cum se simte: Ești nervos tot timpul, iritabil, agresiv și chiar adopți un comportament riscant.

De ce trebuie să vezi un doctor: Depresia se poate manifesta la bărbați în felul acesta.

Tuse constantă

Cum se simte: Un gât uscat în mod constant.

De ce trebuie să vezi un doctor: Tusea constantă poate reprezenta un simptom al refluxului gastroesofagian. Dacă problema nu este tratată, poate duce la apariția cancerului esofagian. În alte cazuri, aceasta este asociată cu astmul sau cancerul la plămâni.

×