x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă 7 remedii naturale pentru durerea de spate

7 remedii naturale pentru durerea de spate

17 Iun 2022   •   14:28
7 remedii naturale pentru durerea de spate

Există o mulțime de remedii naturale care pot ameliora durerile de spate și datorită cărora să reduci sau să elimini complet tratamentele cu antiinflamatoare. În continuare, poți descoperi câteva dintre cele mai interesante soluții.

1.O băutură antiinflamatoare în fiecare zi

Atunci când consumi alimente cu rol antiinflamator în fiecare zi, în organism se acumulează o serie de compuși antioxidanți care contribuie la menținerea unei bune stări de sănătate. Poate părea ciudat când o prietenă îți spune: “asa m-am vindecat de spondiloza cervicala” și îți povestește despre un regim alimentar, dar este perfect posibil.

  • Laptele cu turmeric se prepară amestecând o jumătate de linguriță de turmeric într-un pahar cu lapte cald. Dacă preferi gustul dulce, poți adăuga și puțină miere sau îndulcitor din ștevie. Ideal, poți bea paharul cu lapte seara, înainte de culcare. Dacă nu consumi lapte de vacă, poți opta pentru lapte de orez, ovăz sau migdale;
  • Sucul de cireșe este bogat în antioxidanți și antiinflamatoare și poate combate durerile musculare, atât pe cele cronice, cât și pe cele induse de efortul fizic. Un pahar de suc natural de cireșe, băut zilnic, poate avea efecte pozitive;
  • Ceaiul verde cu ghimbir este o rețetă sănătoasă și gustoasă, care te energizează pentru câteva ore bune și care îți și pune la dispoziție o cantitate impresionantă de antioxidanți.

2.Culcă-te mai devreme și dormi mai mult

Un somn relaxant pe timpul nopții ajută la decontractarea musculaturii și contribuie la ameliorarea durerilor de spate. Dacă ai probleme legate de somn, suplimentele pe bază de vitaminele C și B6 și melatonina te pot ajuta. Un supliment natural cu extract de valeriană este calmant și îl poate aduce pe Moș Ene pe la gene mai repede.

3.Evită să menții posturi statice pentru mult timp

Articulațiile coloanei vertebrale și cele ale șoldurilor merită un plus de atenție din partea ta. Poți ameliora nivelul de stres la care acestea sunt expuse, prin următoarele metode:

  • Evită să stai mult timp așezat sau folosește un birou reglabil pe înălțime, care să îți permită să lucrezi și din picioare. Dacă faci muncă de birou, ridică-te și fă scurte plimbări cel puțin o dată la fiecare oră, ca să eviți presiunea excesivă asupra articulațiilor;
  • Controlează-ți postura;
  • Alternează activitățile, pentru a evita suprasolicitarea unor anumite articulații sau grupe musculare.

4 .Fă stretching sau yoga

Yoga este o modalitate foarte eficientă de a relaxa spatele, de a ameliora starea de sănătate a mușchilor și articulațiilor, de a stimula circulația locală și, deci, aportul de nutrienți. Rezultatul? O flexibilitate superioară a coloanei vertebrale.

Începe cu activități ușoare și avansează gradual, astfel încât să nu te accidentezi, mai ales la început, când corpul nu e obișnuit cu acest nou tip de solicitare.

5.Practică meditația

Meditația este o metodă excelentă pentru a îmbunătăți concentrarea, de a stimula sinteza de endorfine și de a reduce nivelurile de stres și anxietate. Meditația îți permite să controlezi modul în care corpul percepe durerea. Nu e nevoie de mult timp: 5-10 minute, o dată sau de două ori pe zi, sunt suficiente. Însoțește meditația de practicarea unei respirații conștiente și profunde.

6.Înotul ajută

De fapt, nici nu e neapărat nevoie să știi să înoți - deși ar fi ideal, datorită faptului că înotul susține și întărește musculatura spatelui, garantând, astfel, un suport mai bun coloanei vertebrale.

Susținerea pe care o oferă apa, care preia parțial greutatea corpului, împreună cu temperatura relaxantă, ajută la ameliorarea durerilor de spate. Hidroterapia este, de asemenea, extrem de utilă pentru aceste cazuri.

7.Ai la îndemână un bandaj cu încălzire

Știi bandajele și plasturii aceia care degajă căldură, atunci când sunt aplicați pe piele? E bine să ai mereu unul la îndemână, ca să poți interveni rapid, în momentul în care te lovește pe neașteptate o criză acută, dureroasă. Sunt discreți și nici măcar nu se observă pe sub haine, așa că pot fi folosiți inclusiv la birou.

Durerile de spate sunt inconfortabile, dar pot fi gestionate și cu ajutorul remediilor naturale. Nu le lăsa să îți conducă viața!

Sursa foto: Shutterstock

×