„Crearea unei amintiri îți modifică literalmente creierul”, aprecia Lisa Genova, expert în psihobiologie și doctor în neuroștiințe (Universitatea Harvard) într-un studiu care e revoluționat lumea savanților - „Ține minte. Știința de a memora și arta de a uita” (Editura Trei, 2022). „Toate amintirile noastre - urma Lisa Genova - sunt rezultatele unor modificări fizice permanente, produse în creier ca reacție la ceea ce ai trăit. Ai aflat un lucru pe care înainte nu-l știai, ai trăit o experiență pe care înainte n-o mai trăiseși? Pentru a-ți putea aminti mâine ce-ai trăit astăzi, creierul tău trebuie să se modifice”.
Liantul trăirilor efemere
Cum anume? „În primul rând, percepi cu ajutorul simțurilor elementele senzoriale, emoționale și factuale ale lucrurilor pe care le trăiești. Vezi, auzi, miroși, guști și pipăi”. Apoi? „Imaginile, sunetele, mirosurile, gusturile - toate aceste trăiri efemere, disparate - sunt legate de creier între ele, iar pentru a forma o amintire din acest cumul de senzații el le transformă într-un tipar (neuronal) coerent. Acest tipar persistă apoi prin modificările structurale create între neuroni. Modificarea durabilă din arhitectura și conectivitatea neuronală poate fi ulterior retrăită - sau amintită - prin activarea acestui circuit neuronal acum coerent. Aceasta este amintirea”.
Creația în patru etape
În continuare, aprofundând procesul de concepere a unei amintiri: „Amintirea se creează în patru etape: 1. codarea. Creierul înregistrează imaginile, sunetele, informațiile, emoțiile și sensul lucrului pe care l-ai perceput și căruia i-ai acordat atenție și traduce toate acestea în limbaj neurologic; 2. consolidarea - creierul leagă ansamblul anterior (neconectat) de activitate neuronală într-un tipar unic de conexiuni asociate; 3. stocarea - tiparul de activitate este păstrat în timp prin modificări structurale și chimice persistente ale acestor neuroni; 4. recuperarea - prin activarea conexiunilor asociate putem evoca, aminti, cunoaște, recunoaște ceea ce am învățat și am trăit”.
Incertitudini
Mai mult: „Pentru a crea o amintire durabilă, care să poată fi recuperată în mod conștient, sunt necesare toate cele patru faze. Trebuie să introduci informațiile în creier. Trebuie să le legi între ele. Trebuie să stochezi datele legate între ele prin intermediul unor modificări durabile în creier. Și pe urmă trebuie să revii la acele informații legate între ele, când vei dori să le accesezi”. În completare: „Cum se leagă o constelație de activitate neuronală anterior neconectată pentru a deveni o rețea neuronală conectată, pe care să o trăim ca pe o amintire unică? Nu știm cu certitudine cum se întâmplă acest lucru, dar știm multe despre locul în care se întâmplă. Informațiile conținute de o trăire, adunate imediat de creier, sunt unite într-un punct numit hipocamp”.
„Căluțul de mare”
Ultimele comentarii asumate de Lisa Genova (sau în loc de concluzie): „Hipocampul, o structură în formă de căluț-de-mare, aflată adânc în centrul creierului nostru, este esențial pentru consolidarea amintirilor. El țese acest ansamblu recuperabil de date asociate, această rețea neuronală care, atunci când este stimulată, e experimentată ca amintire. Și sigur, amintirile - amintirile frumoase, da? - sunt responsabile pentru un tonus bun, pentru un psihic sănătos, pentru o reîntoarcere plăcută în trecut. Așa că țineți cu dinții de momentele bune trăite cândva și lăsați-le să se estompeze pe cele mai puțin tonice. Nimeni nu vrea s-o ia razna, nu?”.
„Crearea unei amintiri îți modifică literalmente creierul”, Lisa Genova, doctor în neuroștiințe
„Hipocampul, o structură în formă de căluț-de-mare, aflată adânc în centrul creierului nostru, este esențial pentru consolidarea amintirilor”, Lisa Genova expert în psihobiologie