Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Psihoterapeuții Hal Arkowitz și Scott O. Lilienfeld, autorii lucrării „Adevăruri și mituri despre sănătatea mentală” (Editura Lifestyle, 2024), au încercat să contureze un răspuns: „Psihologii nu știu sigur de ce tratamentele dure sunt ineficace și potențial dăunătoare, dar literatura de specialitate prezintă câteva indicii. Mai întâi cercetătorii au constatat de mult timp că strategiile bazate pe pedeapsă tind să fie mai puțin eficiente decât strategiile bazate pe recompensă în ceea ce privește schimbările comportamentale durabile, întrucât măsurile punitive îi învață pe oameni ce să nu facă mai degrabă decât ce să facă”.
Paie pe foc
„În al doilea rând - urma raționamentul celor doi specialiști -, studiile indică faptul că metodele terapeutice bazate pe confruntare intensă sunt rareori eficiente pe termen lung. De exemplu, un studiu din 2010 - realizat de cercetătorul în drept penal Paul Klenowski, de la Universitatea Clarion, și colaboratorii săi -, a constatat că programele antidelincvență care implică tactici bazate pe confruntare, cum ar fi a-i certa pe copii pentru comportamentele lor inadecvate, sunt mai puțin eficace decât programele care nu folosesc astfel de metode. Mai mult, deseori adolescenții cu tulburare de conduită intră în tratament furioși și alienați, plini de resentimente față de autoritate. Programele dure pot alimenta aceste emoții, maximizând înclinația adolescenților de a se revolta împotriva părinților și profesorilor. În sfârșit, din neatenție, unele programe le pot oferi chiar ele adolescenților modele de rol pentru comportamentul rău. De exemplu, unii dintre adolescenții cu risc crescut expuși la deținuții din programele americane Scared Straight („Sperie-i ca să nu mai facă”) îi pot percepe pe aceștia ca pe niște personaje fascinante care merită să fie emulate”.
Tehnici de gestionare a furiei
În continuare: „Aceste rezultate arată că a le impune pur și simplu o disciplină dură infractorilor tineri sau a-i speria este puțin probabil să îi ajute să își reprime comportamentele problematice. Dimpotrivă, adolescenții trebuie să învețe instrumente durabile care să-i ajute să evite agresivitatea pe viitor, iar aici includem abilitățile sociale mai bune, modalitățile de comunicare cu părinții și cu alți tineri și tehnicile de gestionare a furiei. Există câteva intervenții eficace care fac acest lucru, inclusiv terapia cognitiv-comportamentală, metodă care încearcă modificarea tiparelor de gândire și a comportamentelor dezadaptative, precum și terapia multisistemică, în care părinții, școala și comunitatea dezvoltă împreună programe pentru întărirea comportamentelor pozitive”.
Stimulente
Aproape de final: „O altă metodă bine văzută, care țintește ameliorarea comportamentului riscant la copiii mai mici de opt ani, este terapia centrată pe interacțiunea părinte-copil. Părinții sunt învățați de către terapeuți, în timp real, cum să reacționeze la comportamentul copilului, în așa fel încât să întărească legătura părinte-copil și să ofere stimulente pentru cooperare. Datele negative obținute cu privire la programele dure de reeducare ne reamintesc că ar trebui să fim atenți la propriile noastre impresii subiective cu privire la strategiile care ni se par corecte sau despre care credem că ar trebui să funcționeze”.
„Psihologii se luptă de multă vreme să găsească tratamentul adecvat pentru adolescenții cu tulburare de conduită sau delincvență juvenilă, așa cum este numită această afecțiune atunci când ajunge în atenția instanțelor de judecată”, Hal Arkowitz, psihoterapeut
„Programele dure pot alimenta aceste emoții, maximizând înclinația adolescenților de a se revolta împotriva părinților și profesorilor”, Scott O. Lilienfeld, psihoterapeut
Citește pe Antena3.ro
