x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Descoperire surpriză: Cei care au avut COVID în primul val nu au imunitate la Omicron

Descoperire surpriză: Cei care au avut COVID în primul val nu au imunitate la Omicron

15 Iun 2022   •   09:00
Descoperire surpriză: Cei care au avut COVID în primul val nu au imunitate la Omicron

Persoanele care au avut COVID în timpul primului val al pandemiei nu și-au îmbunătățit răspunsul imunitar în cazul în care se infectează ulterior cu Omicron, potrivit unui studiu realizat pe persoane triplu vaccinate.

Experții spun că, deși cele trei doze de vaccin ajută la protejarea persoanelor împotriva unor forme grave în cazul în care acestea s-ar infecta cu Omicron, infecțiile anterioare pot afecta răspunsul imunitar.

"Dacă ați fost infectat în timpul primului val, atunci nu vă puteți stimula răspunsul imunitar în cazul în care aveți o infecție Omicron", a declarat Rosemary Boynton de la Imperial College London, coautor al studiului, citat de The Guardian.

De asemenea, echipa a constatat că o infecție Omicron oferă protecție suplimentară redusă împotriva contractării din nou a variantei.

"Când Omicron a început să se răspândească, oamenii au continuat să spună că este în regulă, că va îmbunătăți imunitatea. Ceea ce spunem noi este că nu este un bun stimulent al imunității", a spus Boynton.

Echipa spune că descoperirile pot ajuta la explicarea motivului pentru care reinfectările cu Omicron pe o perioadă scurtă de timp au fost atât de frecvente, adăugând că descoperirile sunt, de asemenea, importante pentru dezvoltarea de vaccinuri.

În „Science”, cercetătorii spun că au urmărit 731 de persoane triplu vaccinate în Marea Britanie, din martie 2020 până în ianuarie 2022.

Rezultatele sugerează că, indiferent de istoricul infecției anterioare a participanților, la câteva săptămâni după cel de-al treilea vaccin COVID, nivelurile lor de celule T împotriva proteinelor Omicron erau slabe, în timp ce nivelurile de anticorpi împotriva proteinelor Omicron erau mai scăzute decât împotriva altor variante.

Dar și infecțiile anterioare au contat. Printre alte constatări, echipa raportează că infecția cu Omicron crește protecția împotriva unei viitoare infecții cu alte variante. Cu toate acestea, ea oferă doar o creștere limitată a protecției împotriva unei alte infecții cu Omicron - un răspuns care a fost, de fapt, slăbit în rândul celor care au avut anterior și tulpina originală a virusului.

Echipa sugerează că cei care au luat COVID în primul val al pandemiei nu beneficiază de o creștere a răspunsului lor imunitar în cazul în care vor contracta ulterior Omicron.

Cercetătorii spun că această descoperire este o surpriză, deoarece se presupune de obicei că o infecție anterioară, chiar și cu o variantă diferită, ar acționa pentru a stimula răspunsul imunitar al unui individ.

„Este mai rău decât atât, deoarece adaptările pe care proteina spike le are acum induc un un fel de reglare sau de oprire a răspunsului imunitar", a spus profesorul Danny Altmann, un alt autor al studiului.

Rezultatele ridică și alte preocupări.

"Nu obținem imunitate de turmă, nu acumulăm imunitate protectoare la Omicron", a spus Danny Altmann.

(sursa: Mediafax)

×