Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pentru a putea desluși mai lesne raportul rușine-vinovăție am apelat la cunoștințele psihoterapeutei Ancuței Coman-Boldișteanu: „Este important să facem o diferențiere între rușine și vinovăție. Vinovăția ne atrage atenția că am făcut ceva greșit. Vinovăția este despre comportament, despre conduită. Rușinea, în schimb, ne transmite că suntem greșiți sau că suntem pur și simplu o greșeală. A fi rău este despre persoană, a face ceva rău este despre comportament, un comportament care de multe ori poate fi schimbat. A ne simți vinovați arată că avem conștiință, că ne dăm seama de impactul pe care acțiunile noastre îl pot avea asupra celorlalți. Oricât de ciudat ar suna, a ne simți vinovați este sănătos, pentru că asta arată că putem înțelege impactul acțiunilor noastre”, opinează Ancuța Coman-Boldișteanu, autoarea studiului Emoții în farfurie (Editura Trei, 2023).
Vine vorba (și) despre autoînvinovățire
În plasa celor de mai sus: „Desigur, aici este important să facem delimitarea dintre un sentiment acut de vinovăție pentru ce se întâmplă în jurul nostru și vinovăția situațională”. Adică? „Sunt persoane care se simt vinovate chiar și atunci când ceea ce se întâmplă nu ține de ceva ce au făcut ele. Aici vorbim despre autoînvinovățire. De exemplu, dacă există o dispută fără înțelegerea clară a cauzelor și a ceea ce se discută, persoana care se confruntă cu autoînvinovățirea va prelua asupra ei vina pentru ce s-a întâmplat. Este frecvent întâlnit acest scenariu în cazul adulților care, copii fiind, au preluat asupra lor motivele certurilor părinților. Asta face de multe ori un copil: e mai ușor să creadă că el este de vină decât să se gândească la faptul că doi îngrijitori, cei de care depinde, abia se pot înghiți unul pe altul”, a mai punctat psihoterapeuta Ancuța Coman-Boldișteanu.
Vinovăția sănătoasă
În completare: „E mult mai înfricoșător acest gând și este motivul pentru care copilul ajuns la vârsta adultă tinde să își ceară scuze constant, chiar și atunci când nu a făcut ceva nepotrivit. Vinovăția sănătoasă este atunci când putem să ne asumăm ce am făcut și încercăm să remediem situația. Regretăm sincer ceea ce s-a întâmplat și ne gândim la cum putem evita să se întâmple pe viitor același lucru. Rușinea, cum spuneam, diferă de vinovăție”.
Un sentiment acut al conștiinței
Dar să (pre)luăm și părerea unei gânditoare, Judith Hermann pe numele ei: „Rușinea - susține cercetătoarea germană - implică un șoc inițial urmat de un potop de emoții dureroase. Este vorba despre o stare relativ tăcută, în care limbajul și gândirea sunt inhibate. În același timp apare și un sentiment acut al conștiinței de sine, în care individul se simte mic, ridicol și expus. Putem identifica și dorința de a se ascunde, exprimată în mod caracteristic prin gestul acoperirii feței cu mâinile”. La rândul ei, psihiatra Betsy de Thierry construiește astfel diferențele dintre rușine și vinovăție: „Se poate spune că vinovăția înseamnă că ai făcut o greșeală, pe când rușinea induce credința că ești o greșeală. Mulți copii traumatizați trăiesc cu convingerea fermă că sunt o greșeală și, din păcate, continuă să-și ducă existența încercând să aline sentimentul inconștient, adânc și dureros de a fi în mod fundamental defecți și lipsiți de valoare”. Tulburător…
„Vinovăția sănătoasă este atunci când putem să ne asumăm ce am făcut și încercăm să remediem situația.”, Ancuța Coman-Boldișteanu, psihoterapeută
„Rușinea implică un șoc inițial urmat de un potop de emoții dureroase. Este vorba despre o stare relativ tăcută, în care limbajul și gândirea sunt inhibate.”, Judith Hermann, cercetătoare
