x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Substanța care ne motivează să căutăm plăcerea

Substanța care ne motivează să căutăm plăcerea

de Florian Saiu    |    10 Sep 2025   •   06:00
Substanța care ne motivează să căutăm plăcerea

Dopamina ne ajută să consolidăm experiențele plăcute asociindu-le cu dorința de a le repeta, știind că ne vor face să ne simțim bine. Dar să aflăm mai multe despre această substanță esențială în existența noastră!

„Ne spunem deseori: «Când ajung în punctul X voi fi fericit»; sau: «Când, în sfârșit, voi câștiga atâția bani voi fi fericit»; dar când obții mărirea de salariu sau slujba visurilor tale, îți dai seama curând că ești tot nemulțumit și scopul tău în viață devine următoarea mărire de salariu, fiindcă atunci vei fi, cu siguranță, fericit. Nu mă înțelege greșit: e bine să ai bani și cu siguranță că o mărire de salariu poate fi de ajutor, dar între a fi fericit fiindcă ești mai stabil financiar și a crede că vei fi fericit când îți vei atinge următorul scop există o linie de demarcație foarte fină”, apreciază neurocercetătoarea Nicole Vignola, autoare a unui studiu excepțional - „Reprogramează-ți creierul” (Editura Lifestyle, 2025).  

Eroarea destinației

În completare: „Am întrebat mai mulți oameni dacă acest lucru le este cunoscut și așa am aflat că scopurile lor cele mai frecvente erau scăderea în greutate, realizările profesionale/școlare și banii. Au fost și alte exemple, cum ar fi numărul de like-uri la postările din rețelele de socializare sau achiziția primei locuințe. Unii dintre acești oameni erau sportivi profesioniști care nu se simțeau niciodată satisfăcuți de performanțele lor. Tema de bază era că, ori de câte ori obțineau ceea ce credeau că vor, se simțeau dezamăgiți și nemulțumiți. Sentimentul de satisfacție dura puțin și după aceea își dădeau seama că erau tot nemulțumiți, iar unii se simțeau pierduți, singuri și deprimați. Cunosc și eu prea bine această senzație. Mereu îmi spuneam: «Când voi avea X kilograme, îmi voi iubi corpul și voi fi mulțumită de el». Dar «eroarea destinației» (termen inventat de dr. Tal Ben-Shahar) este o iluzie”.

Consolidarea experiențelor plăcute

Adică? „Ne face să credem că odată ce reușim, odată ce obținem ceea ce vrem și ne atingem scopul, vom fi fericiți. Când facem eforturi să ne atingem obiectivele și avansăm către ele, creierul produce dopamină. Dar până de curând dopamina a fost etichetată greșit. Vezi tu, dopamina nu este o substanță a plăcerii; este substanța care ne motivează să căutăm plăcerea. Este implicată în mecanismul neuronal al recompenselor și contribuie la experiența plăcerii, dar nu ne oferă sentimentul de satisfacție și recompensă. Dopamina ne ajută să consolidăm experiențele plăcute asociindu-le cu dorința de a le repeta, știind că ne vor face să ne simțim bine. Atunci când ne îndeplinim un scop, de fapt nivelul dopaminei scade. Motivul este că dopamina ne face să anticipăm o recompensă și ne impulsionează să o urmărim; pentru a menține echilibrul și a evita suprastimularea, nivelul dopaminei scade rapid după ce ne atingem obiectivul. Creierul trebuie să reseteze sistemul de recompense, pentru a fi pregătit să se lanseze în urmărirea unor noi scopuri”. 

Trăiți prezentul!

Înspre concluzie: „Plăcerea este de fapt rezultatul unui cocktail de alți neurotransmițători, precum serotonina, oxitocina și endorfinele, care contribuie la sentimentul reușitei. După cum au explicat cu măiestrie dr. Daniel Lieberman și dr. Michael Long cocktailul fericirii este compus din substanțele «momentului prezent». Ele ne ajută să simțim plăcere aici și acum. Însă acei neurotransmițători pot fi cu ușurință învinși de dopamină dacă nu trăim în prezent și nu învățăm să cultivăm recunoștința față de ceea ce avem acum. Acesta este motivul pentru care nu toți oamenii se confruntă cu acea scădere bruscă a satisfacției atunci când își ating scopurile. În cazul unora dintre noi, sentimentul de împlinire și satisfacție durează pur și simplu mai mult decât în cazul altora”.

„Dopamina nu este o substanță a plăcerii. Este substanța care ne motivează să căutăm plăcerea”, Nicole Vignola, neurocercetătoare

„Plăcerea este de fapt rezultatul unui cocktail de alți neurotransmițători, precum serotonina, oxitocina și endorfinele, care contribuie la sentimentul reușitei” Nicole Vignola, expert în neuroștiințe

×
Subiecte în articol: dopamina substanta placere